Polițiștii Biroului Rutier au dispus reținerea unui bărbat de 34 de ani, din Viișoara, bănuit de comitere infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În 30 octombrie, în jurul orei 23:00, un autoturism ce se deplasa prin municipiul Bistrița nu a respectat semnalul de oprire al unui echipaj al Biroului Rutier, continuându-și deplasarea. La scurt timp, autoturismul în cauză a acroșat două indicatoare rutiere, iar șoferul acestuia a fost imobilizat de polițiști.
Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,72 mg/ l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, polițiștii au constatat faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, a fost dispusă și testarea cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței metamfetamină.
Conducătorul autoturismului a fost ulterior condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice.
În urma celor constatate, polițiștii rutieri au dispus reținerea șoferului de 34 de ani, din Viișoara, pentru o durată de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă.
ACTUALIZARE
Tânărul de 24 de ani, din Bistrița, cartier Viișoara, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis și reținut de polițiștii Biroului Rutier, a fost prezentat în 31 octombrie, cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bistrița a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 31.10.2022. Cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit, de către Biroul Rutier.
Adaugă comentariu