Actualitate

Diana Morar: Normalitatea devine realitate. Literă de lege pentru toate partidele

Legile prin care la alegerile locale, parlamentare și prezidențiale se interzice candidatura persoanelor care au suferit o condamnare definitivă au fost publicate în Monitorul Oficial, intrând astfel în vigoare.

”Legea 294/2022 și Legea 295/2022, publicate în Monitorul Oficial, sunt legile pe care le-am armonizat in Parlament pentru ca inițiativa Fără Penali să devină aplicabilă pentru toate alegerile din țara noastră, începând cu cele ce vor avea loc în 2024”, spune deputatul PNL Diana Morar.

Ea a precizat într-o postare pe Facebook:

”Condamnații nu mai pot candida în alegeri, grație eforturilor PNL, care a reuşit să extindă la toate infracțiunile interdicţia de a candida pentru cei cu condamnări definitive la toate tipurile de alegeri.

Cel mai important criteriu de integritate al PNL, autoimpus pentru alegeri încă din 2015, devine literă de lege pentru toate partidele. Trebuie precizat că proiectul inițial al USR prevedea interdicția de a fi aleși pentru cei condamnați pentru infracțiuni contra copiilor. Forma legii este astăzi este cu mult îmbunătățită, pe modelul din proiectul PNL, în sensul extinderii interdicției.

PNL a depus proiectul inițiat de Alina Gorghiu în 2017 (înainte de campania USR din 2018). La Camera Deputaților PNL eu am conciliat două proiecte (Plx 480/2017, inițiat de PNL și Plx 535/2021, inițiat de USR și având coinițiatori colegi din PNL, inclusiv eu), obținând astfel forma prin care să nu poată candida la alegerile locale, parlamentare, prezidențiale cei care au condamnări penale definitive pentru fapte săvârșite cu intenție, dacă nu a intervenit reabilitarea.

Corect este ca oamenii să știe cum stau lucrurile cu adevărat pentru că există diferență mare între intenția USR (interdicție pentru infractorii cu infractiuni sexuale asupra minorilor) cu acest proiect și forma finală rezultată în urma intervenției mele pe prevederile privind interdicția de a candida a celor condamnați penal.

Normalitatea devine realitate!”.

1 comentariu

  • Despre initiativa legislativa a colegului liberal ,Vela,sa poata intra animalele de companie fara restrictii in institutiile publice si spatiile publice ce parere aveti? Ca asta cu interzicere candidaturii la functii publice ale condamnatilor penali e o abureala.Legea se refera la infractorii care comit infractuini cu violenta,crime,vatamari ,violuri ,talharii.Nu face referiri la infeactiunile care sunt in apanajul demnitarilor si functionarilor publici,cele economice ,trafic de influenta ,neglijenta,mita etc…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.