Actualitate

Diana Morar: O veste bună privind pachetul de legi pe justiție

Comisia de la Veneţia a emis Avizul de Urgenţă pe cele trei legi ale justiției adoptate de Parlament, validate de Curtea Constituțională și promulgate de președinte, care vizează Consiliul Superior al Magistraturii, organizarea judiciară şi statutul judecătorilor şi procurorilor.

”Încă un succes pentru România! Comisia de la Veneția apreciază că legile privind sistemul judiciar din România, care au fost dezbătute și analizate în comisia parlamentară din care am făcut parte, sub coordonarea Ministerului Justiției condus de Cătălin Predoiu, merg în direcţia cea bună.

Așadar, o nouă veste pozitivă legată de pachetul de legi pe justiție, care demonstrează încă o dată că prevederile acestor acte normative sunt corecte, în standarde europene. Obiectiv îndeplinit pentru ca România să fie admisă în Spațiul Schengen și, totodată, să fie eliminat raportul MCV.

Iată câteva dintre aprecierile Comisiei de la Veneția: procedura de numire și revocare a procurorilor de rang înalt este transparentă, echilibrată și democratică; promovarea în posturile de conducere la instanțe și parchete este în linie cu standardele europene; libertatea de exprimare a magistraților este respectată; în selecția procurorilor DNA, nu există interferențe politice, DNA își păstrează autonomia și independența, fapt salutat în mod deosebit în opinie; infirmarea soluțiilor procurorilor de către Procurorul General se face în scris și motivat, fapt apreciat pozitiv; legile au parcurs un solid proces de consultare publică; procedura de urgență a Parlamentului a fost democratică, transparentă și toate grupurile parlamentare și instituțiile interesate s-au putut exprima democratic; lupta împotriva corupției nu este afectată de prevederile legale; poziția Ministerului Justiției în sistemul judiciar este corect stabilită și limitată la aspecte administrative și manageriale”, spune deputatul PNL Diana Morar într-o postare pe Facebook.

3 comentarii

  • Nici vorbă despre aprecieri ale Comisiei de la Veneția, pentru legile justiției. Dimpotrivă, Comisia de la Veneția, a formulat critici dure pentru legile justiției, atât în legătură cu procedura rapidă de adoptare, cât și referitoare la conținutul propriuzis.
    In primul rând, președintele Klaus Iohannis a promulgat legile justiției, elaborate de ministrul Cătălin Predoiu, fără să mai aștepte opinia Comisiei de la Veneția, ignorând cererea comisarului european pentru Justiție, Didier Reynders.
    Prin urmare, Comisia de la Veneția ”regretă” că autoritățile române nu au cerut un aviz înainte de adoptarea celor trei proiecte de Lege privind sistemul de justiție din România, și anume: Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii, Legea privind organizarea judiciară și Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor, așa cum fusese anunțat de autorități și că au lăsat la latitudinea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei să facă această solicitare, dar au apoi au solicitat ca acest aviz să fie adoptat în procedură de urgență.
    Pe fond, Comisia de la Veneția face următoarele recomandări pentru modificarea legilor privind sistemul judiciar din România:
    1. Ar trebui introdusă o selecție prin concurs și pentru directorii adjuncți, nu doar pentru președinții instanțelor și ai parchetelor;
    2. Procurorii de rang înalt, inclusiv procurorul general, precum și procurorul-șef al DNA și DIICOT și adjuncții acestora ar trebui să fie numiți pentru o perioadă mai lungă de timp fără posibilitatea de reînnoire;
    3. Procurorul general nu ar trebui să poată ocoli ierarhia procurorilor atunci când constată că măsurile de urmărire penală sunt ilegale sau nefondate. O astfel de constatare ar trebui să fie transmisă în jos prin ierarhia procurorilor;
    4. Ar trebui să se prevadă în mod explicit prin lege că poliția judiciară nu raportează cu privire la activitatea sa către ministrul de interne.
    Fără a intra in detalii, Comisia de la Veneția nu a fost consultată decât după ce legile au fost adoptate, în timp ce procedura pregătitoare îndelungată ar fi făcut posibilă obținerea avizului în prealabil. Această accelerare a procedurii a condus, de asemenea, la o adoptare pripită a legilor în Parlament. Dezbaterile din Parlament au început la 12 septembrie, iar legile au fost adoptate la 17 octombrie 2022.
    Chiar dacă avizul Comisiei de la Veneția este consultativ acesta trebuie obținut obligatoriu în perioada pregătitoare a proiectelor de legi, înainte de a fi adoptate.

  • Pachetele voastre nu folosesc la nimic cetateanului simplu si va dau un exemplu personal. Din 2008 am un simplu dosar de iesire din indiviziune la Judecatoria Bistrita unde mi-am pus sufletul pe tava si am vorbit la pereti ca sa demonstrez ca detin o proprietate de 706 mp dupa parinti si totul este consemnat in Certificatul de Mostenitor cand aveam 17 ani si unde este trecuta foarte clar statutul de mostenitor si proprietar.Dar ce sa vezi cum statul nici nu te baga-n seama cu acte cu tot ,ba mai mult s-au schimbat si judecatorii de caz de patru ori.
    Astfel cand speram ca ei au inteles dosarul ba mai mult am reusit sa-i aduc prin descinderi la fata locului alta schimbare se producea.
    Transmit doamnei Deputat sa nu ne mai amageasca cu astfel de explicatii si sa fie preocupata de faptul ca nu mai putem pacali Europa si trei tari nu ne doresc in spatiul Senghen ca stiu ei de ce.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.