Preşedintele – director general al CJAS Bistriţa-Năsăud, Camelia Ilişuan, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că Farmacia Salix este bănuită că încă din 2010 a eliberat medicamente pentru diabetici de valori mai mari decât cele prescrise de medici, în acest sens fiind făcută o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean care cercetează cazul.
„CNAS, prin Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), face din când în când o analiză pe costuri şi pe judeţe pe programe naţionale. La un moment dat, au văzut cei de la Bucureşti că la noi s-a depăşit cumva costul mediu pe ţară la anumite medicamente pentru diabetici. Ne-au trimis o solicitare să facem o verificare să vedem dacă nu cumva acest salt al costului nu e justificat fiindcă în diabet sunt foarte multe tipuri de tratamente şi se putea să fie justificat. Am făcut o verificare şi am constatat că, pe nişte CNP-uri, erau costurile de 4-5 ori mai mari decât pe celelalte. Erau toţi pacienţi din Beclean de la doi – trei medici de familie. S-a luat legătura cu medicii care au fost întrebaţi de ce au recomandat doze mai mari din medicamentul Lantus fiindcă despre el era vorba. Farmacia aceasta din Beclean eliberase o doză de trei – patru ori mai mare din acest medicament decât cea uzuală”, a spus Ilişuan.
Ea a declarat că medicii de familie au negat că ar fi prescris astfel de doze, situaţie în care CJAS Bistriţa-Năsăud a trecut la verificarea reţetelor originale pe care le-a depus farmacia din Beclean şi a constatat că medicii au spus adevărul.
„La noi, farmaciile când aduc facturile cu ce au eliberat luna precedentă, aduc şi reţetele originale de la medicii de familie. Am răscolit sacii de reţete şi am constatat că medicii de familie aveau dreptate. Ei au prescris doza care trebuia, dar la eliberare era altă doză, mai mare”, a spus Ilişuan.
Preşedintele director general al CJAS Bistriţa-Năsăud a explicat că acest medicament, Lantus, se prezintă în flacoane de 3 ml şi 10 ml. În timp ce medicii prescriau o doză de 3 ml, farmaciştii eliberau doză de 10 ml care era de trei ori mai scumpă.
„E foarte greu de depistat aşa ceva la o verificare de rutină a reţetelor cum se face la noi în fiecare lună. La 50.000 de reţete câte se eliberează într-o lună, e greu să le verifici pe toate. În plus, astfel de situaţii sunt greu de depistat fiindcă ar trebui să avem un farmacist care să ştie exact dozele care se prescriu în mod curent şi apoi să mai ştie şi preţurile. De cele mai multe ori, la medicament eliberat, în partea de jos a reţetei pe care o elibera farmacia, nu scria ce fel de flacon este. Scria Lantus fără să scrie valoarea lui. Trebuia să ştii şi preţurile”, a declarat ea.
Camelia Ilişuan a spus că după ce a constatat neregulile din 2012, CJAS Bistriţa-Năsăud a început verificări anterioare şi a văzut că farmaciştii din Beclean au început prin 2010 să facă aceste lucruri, la început mai timid, apoi tot mai agresiv.
„La început au eliberat câte două – trei reţete pe lună, apoi sistematic, pentru toţi pacienţii cu diabet care au luat medicamente de acolo. Noi am calculat cât s-a decontat în plus, inclusiv penalităţi, şi am ajuns la 300.000 de lei. Am recuperat suma în totalitate, fie am reţinut din sumele care urmau să fie plătite, fie au pus ei banii jos. Au recunoscut că au greşit, dar au dat vina pe sistemul informatic”, a declarat ea.
Potrivit sursei citate, CJAS Bistriţa-Năsăud neavând alte posibilităţi de a continua ancheta, să ia declaraţii şi să facă expertize contabile ca să afle de ce s-a întâmplat acest lucru, a făcut o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean.
„Am sesizat Parchetul fiindcă procurorii au alte posibilităţi. Aşteptăm un răspuns să vedem dacă a fost o greşeală sau o chestiune intenţionată. Deocamdată nu l-am primit”, a spus ea.
În paralel însă, CJAS a trimis un control financiar la farmacia din Beclean pentru verificarea documentelor fiscale. „Farmacia trebuie să ţină o fişă pentru fiecare produs. Acolo trebuie să fie o intrare printr-o factură şi o ieşire, care e fie reţeta pentru medicamente gratuite sau compensate, fie bonul de casă dacă e medicament plătit integral de pacient. Pe fişele pentru Lantus de 10 ml şi Lantus de 3 ml s-au descoperit următoarele: pe cel de 3 ml erau intrări, facturi legale, iar pe cel de 10 ml nu ni s-a putut prezenta niciun fel de factură, iar ca ieşiri pe fişa cu Lantus 10 ml erau reţetele, iar pe Lantul 3 ml erau trecute nişte bonuri de casă ca şi cum pacientul l-a cumpărat. Vorbim de o insulină. Nimeni nu se duce să o cumpere în mod curent. Se întâmplă o dată poate, dar nu luni de zile toţi pacienţii îşi cumpără insulina cu bani. Din acest motiv, am solicitat Parchetului să continue investigaţia”, a declarat ea.
Potrivit sursei citate, la finalul verificărilor de la sfârşitul anului trecut, farmaciei din Beclean i s-a sistat dreptul de a mai elibera medicamente prin programe naţionale de sănătate (pentru boli cronice –n.r.), iar anul acesta nu i s-a mai încheiat un alt contract.
„Dacă reziliem un contract pe care l-am încheiat cu un furnizor, în mod normal, timp de şase luni aceasta nu mai are voie să intre în contract cu noi, iar noi ne aflăm în acea perioadă. În al doilea rând, există un temei serios să nu mai încheiem un contract cu farmacia aceasta cât timp ancheta nu e gata. Noi nu ştim dacă treaba a fost intenţionată sau o greşeală. Am încheiat în schimb un contract cu ea pentru medicamente compensate şi gratuite, dar numai după ce le-am trimis un control. Am cerut un inventar şi a reieşit că la medicamente compensate şi gratuite totul e în regulă”, a spus Ilişuan.
În Bistriţa-Năsăud sunt 71 de farmacii, dar medicamente prin programe naţionale au dreptul să distribuie doar 70.
Adaugă comentariu