Actualitate Sănătate

Runcu Salvei şi Ciceu Mihăieşti nu au medic de familie. Se vor înfiinţa puncte de lucru

Preşedintele – director general al CJAS Bistriţa-Năsăud, Camelia Ilişuan, a declarat că în comunele Runcu Salvei (foto) şi Ciceu Mihăieşti nu există în acest moment medici de familie. După ce Colegiul Medicilor a fost ”mai catolic decât Papa” în a aviza puncte de lucru ale cabinetelor din localităţile învecinate, până la urmă s-a ajuns la o înţelegere în acest sens.

”Avem două unităţi administrativ-teritoriale unde sunt probleme, pentru că fie au decedat medicii, chiar de la sfârşitul anului trecut, fie au plecat în localităţile limitrofe, este vorba de Runcu Salvei şi Ciceu Mihăieşti, unde nu avem încă medici de familie. Încercăm să vedem variante pentru puncte de lucru ale cabinetelor existente în localităţile limitrofe. Am avut şi ceva probleme cu Colegiul Medicilor pentru a aviza nişte puncte de lucru, mă rog, dar acum se aşează lucrurile. Cei de la Colegiul Medicilor au fost puţin mai catolici decât Papa, ca să zic aşa”, a spus Camelia Ilişuan într-o conferinţă de presă.

Ea a precizat că s-a ajuns la un acord pentru deschiderea unor puncte de lucru în cele două comune. ”Există o comisie făcută la nivelul Casei de Sănătate în care sunt reprezentanţi din Colegiul Medicilor, de la DSP, şi care stabilesc după anumite criterii unde şi câte cabinete de medicină de familie să se înfiinţeze. Ei au hotărât că temporar, până se va găsi un medic de familie care să deschidă un cabinet, se poate înfiinţa un punct de lucru. Colegiul Medicilor are nişte reglementări care sunt interpretate puţin ciudat, ca să zic aşa. Până la urmă am căzut la o înţelegere şi se deschid acolo puncte de lucru ale cabinetelor din localităţile limitrofe, până când va veni un medic să deschisă un cabinet definitiv, pentru că ele există practic şi trebuie preluată numai lista de asiguraţi”, a adăugat Camelia Ilişuan.

2 comentarii

  • CAS trebuie sa stabileasca politica de contractare, caci medicul de familie nu este angajatul Primariei. Cele doua comune, nou infiintate in 2005, au fiecare in jur de 1300-1400 de locuitori ,dar cati sunt asigurati? Ce facilitati ofera Primaria pentru a atrage medic, sau numai cer si vor sa impuna , ca in alte vremuri . Comunele respective se incadreaza in criteriile stabilte de minister pentru a se acorda spor de conditii dificile ? Asiguratii , conform legii , pot sa se inscrie la alt medic, chiar si din Bistrita. Deci, real, cati asigurati raman pe o posibila lista a unui medic din aceste comune? Deci nu prin vorbe ci conditii clare si atragerea unor medici tinerii care nu pot deschide cabinet sau cumpara praxisul . Primaria poate sustine cu bursa si copii din sat destepti si buni carte cu obligatia revenirii in comuna si astfel pot avea medic pe termen lung. Din 2005 , eja puteau avea medic!

  • Propun primarilor din comunele amintite sa vada cum se realizeaza lucruri deosebite in Comuna Sancraiu, de langa Huedin ( 1700 locuitori). Unde medicul roman este de aproape 20 de ani acolo, intr-o comuna unde sunt majoritar etnici maghiari, Sa vada cum sunt toate lucrurile dichisite (cabinet medical, strazi , gospodarii). Ce activitati deosebite se desfasoara pentru a nu avea probleme sociale! Parca nu esti in Romania !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.