Actualitate

Se reunesc echipele de fotbal ale Gloriei. Programul amicalelor

Echipa de fotbal Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, liderul Seriei 10 din Liga a 3-a, se reunește luni 16 ianuarie, ora 11.00, la Stadionul ”Jean Pădureanu”.

Elevii lui Adrian Falub, Dorel Zegrean și Călin Albuț vor începe pregătirea la Bistrița și vor efectua un cantonament la Prundu Bârgăului (30 ianuarie – 11 februarie) în vederea unei evoluții cât mai bune în campionatul care se va relua la începutul lunii martie.

Gloria 2018 are programate până atunci și opt meciuri de pregătire, atât pe teren propriu cât și în deplasare. Adversare vor fi Unirea Dej (28 ianuarie / acasă), Bucovina Rădăuți (2 februarie / acasă), Viitorul Cluj (7 februarie / acasă), Foresta Suceava (11 februarie / acasă), FC Baia Mare (18 februarie / deplasare), ACS Târgu Mureș (24 februarie / acasă), CSM Sighetu Marmației (25 februarie / acasă) și Soda Ocna Mureș (4 martie / deplasare).

Până acum au fost anunțate patru nume noi în lot: fundașul Harald Fridrich (Ripensia Timișoara), fundașul Costinel Gugu (CSA Steaua), fundașul Ionuț Alexandru Rus (Minerul Ocna Dej) și mijlocașul Gabriel Deac (Concordia Chiajna).

Liga a 3-a se reia în 11 martie 2023, cu antepenultima etapă din sezonul regular, atunci când Gloria 2018 va juca în deplasare cu SCM Zalău.

La finalul sezonului regular (18 etape), ocupantele primelor patru locuri vor intra în play-off, care se va juca în format tur-retur-tur, cu un total de 9 etape. Primele două clasate în play-off vor disputa două runde de baraj pentru promovarea în Liga a 2-a. Mai întâi, în dublă manșă, locul 1 din Seria 10 va întâlni locul 2 din Seria 9, iar locul 2 din Seria 10 va juca împotriva locului 1 din Seria 9. Învingătoarele vor disputa o dublă manșă decisivă pentru promovare.

Și echipa de fotbal feminin, care evoluează în Liga a 2-a, se reunește în 16 ianuarie

Elevele lui Călin Svoboda vor începe pregătirea luni la ora 11.00 pe baza sportivă ”Alex” din Bistrița. Va urma apoi o perioadă de pregătire pe plan local și cantonamentul de la Poiana Stampei, județul Suceava (6-15 februarie).

Echipa are programate patru meciuri de pregătire atât la Bistrița cât și la Poiana Stampei, Timișoara și Miercurea Ciuc.

Fetele vor juca în compania grupei 2009 a ACS Transilvania Bistrița, dar și a echipelor ACS Vulpițele Galbene Roman (locul 4, seria 1, Liga a 2-a), Politehnica Timișoara Femina (liderul Ligii 1) și Csikszereda Miercurea Ciuc (locul 4, Liga 1).

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.