Actualitate Recomandări

Ce noutăți fiscale aduce anul 2023. Salarii și pensii mai mari, măsuri sociale, dar și scumpiri

O serie de acte normative privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor hotărâri, adoptate recent de Guvern, au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023.

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi majorat la 3.000 lei lunar, începând cu data de 1 ianuarie 2023, față de 2.550 lei în prezent. Această modificare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o creștere de 17,6%, ceea ce în valoare absolută înseamnă 450 de lei, iar în valoare netă salariul este de 1.863 lei, majorarea fiind de 339 lei, iar creșterea pe net de 22,2%.

În 2023, se menţine cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022.

Indemnizaţia de hrană rămâne la nivelul lunii decembrie 2022.

În 2023, sporurile din sistemul bugetar rămân în cuantumul acordat pentru luna decembrie 2022, iar orele suplimentare vor fi compensate cu zile libere.

Începând cu 1 ianuarie 2023, se majorează cu 10% cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare lunară faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, pentru personalul plătit din fonduri publice. Majorarea nu va depăşi valoarea nominală pentru anul 2022 prevăzută în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017.

În anul 2023, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora rămân la nivelul aferent lunii decembrie 2022.

Tot de la 1 ianuarie 2023, salariul minim în sectorul construcţii se majorează de la 3.000 de lei la 4.000 de lei.

Nu se vor acorda premii decât pentru sportivii şi colectivele tehnice cu rezultate deosebite la acţiunile sportive internaţionale şi naţionale oficiale, precum şi pentru elevii, studenţii, cercetătorii şi profesorii îndrumători cu rezultate la olimpiadele internaţionale/concursurile internaţionale şi naţionale.

De la 1 ianuarie 2023, valoarea punctului de pensie se majorează de la 1.586 la 1.785 lei, adică cu 12,5%.

Începând cu data de 1 ianuarie 2023 indemnizaţia socială pentru pensionari crește la 1.125 lei. În prezent, aceasta este de 1.000 lei.

Pensiile militare de stat se indexează cu un procent cuprins între 12,5% – 1%, în funcţie de data stabilirii dreptului la pensie, pentru acoperirea ratei medii anuale a inflaţiei.

Pentru pensiile militare de stat recalculate sau stabilite, după caz, până la data de 31.12.2017, cuantumurile brute indexate potrivit art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, se indexează suplimentar, din oficiu, astfel: a) până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 7,4%, fără să depășească 3.154 lei; b) între 3.001 lei – 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 5.1%, fără să depășească 4.573 lei; c) între 4.401 lei – 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 3.9%, fără să depășească 5.981 lei; d) între 5.801 lei – 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 3.1%, fără să depășească 7.388 lei; e) între 7.201 lei – 8.600 lei, se indexează cu 2.6%, fără să depășească 8.782 lei; f) între 8.601 lei – 10.000 lei, se indexează cu 2.1%, fără să depășească 10.000 lei.

Pentru pensiile militare de stat stabilite începând cu data de 01.01.2018, cuantumurile brute indexate potrivit art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se indexează suplimentar, din oficiu, astfel: a) până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 3,8%, fără să depășească 3.076 lei; b) între 3.001 lei – 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 2,5%, fără să depășească 4.485 lei; c) între 4.401 lei – 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 1,9%, fără să depășească 5.888 lei; d) între 5.801 lei – 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 1,5%, fără să depășească 7.295 lei; e) între 7.201 lei – 8.600 lei, se indexează cu 1,3%, fără să depășească 8.687 lei; f) între 8.601 lei – 10.000 lei, se indexează cu 1%, fără să depășească 10.000 lei.

Se va acorda un ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei.

Ajutorul financiar se plăteşte, din oficiu, în luna ianuarie 2023 respectiv, octombrie 2023, astfel: în cuantum de 1.000 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv; în cuantum de 800 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei şi 2.000 lei, inclusiv; în cuantum de 600 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei şi  3.000 lei, inclusiv.

Ajutorul financiar se plăteşte în două tranşe, în lunile ianuarie 2023 respectiv, octombrie 2023, astfel: în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv; în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei şi 2.000 lei, inclusiv; în cuantum de 300 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei şi  3.000 lei, inclusiv.

Invalizilor de război, veteranilor de război şi văduvelor de război li se acordă o indemnizaţie după cum urmează: a) invalizilor de război: – 1.950 de lei lunar, pentru marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate; – 1.300 de lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul II de invaliditate; – 1.170 de lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul III de invaliditate; b) veteranilor de război: – 780 de lei lunar; c) văduvelor de război, dacă nu s-au recăsătorit: – 780 de lei lunar.

Cea de-a 13-a indemnizaţie se acordă, începând cu luna ianuarie 2023, persoanelor cu dizabilităţi care beneficiază în mod excepţional de o indemnizaţie compensatorie.

Se extinde aplicarea taxării inverse pentru livrările de energie efectuate către comerciantul persoană impozabilă care are calitatea de achizitor unic în cadrul mecanismului de achiziţie centralizată de energie electrică instituit prin OUG 153/2022. Măsura are ca scop asigurarea viabilităţii acestui mecanism, prin eliminarea dezechilibrelor financiare ce ar apărea între drepturile de încasare ale producătorilor pentru cantităţile de energie electrică vândute şi obligaţiile de plată ale operatorilor economici care cumpără energie.

Prelungirea perioadei de suspendare a reglementărilor privind acordarea facilităţii fiscale pentru cheltuielile cu educaţia timpurie, pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023, inclusiv.

Nu se impozitează şi nu va fi inclusă în baza de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii suma de 200 lei/lună, reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor, în cazul salariaţilor care desfăşoară activitate în baza contractelor individuale de muncă, încadraţi cu normă întreagă.

Măsura se aplică veniturilor aferente lunilor ianuarie – decembrie 2023, inclusiv. Pentru a beneficia de măsură, salariul de bază brut lunar stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri şi alte adaosuri, este egal cu nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată şi nu depăşeşte nivelul de 4.000 lei, inclusiv.

Această măsura fiscală are scopul de a sprijini categoriile de persoane vulnerabile, având în vedere nivelul ridicat al ratei inflaţiei generat de creşterile preţurilor la energie electrică, gaze naturale şi combustibili. 

În 2023, punctul de amendă rămâne la aceeaşi valoare de 145 lei ca în 2022. 

Guvernul prelungește până la data de 31 decembrie 2023 măsura de acordare a tichetelor sociale de 250 lei, din 2 în 2 luni, pentru anumite categorii de persoane și familii vulnerabile, pentru alimente și mese calde. Astfel, vor beneficia de acest sprijin pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele aferente anului 2022, respectiv, venituri mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023. Aceleași praguri de venituri până la care se acordă tichetele sociale – de 1.500 lei pentru tranșele din 2022, respectiv 1.700 lei pentru tranșele din 2023 – au fost stabilite și în cazul persoanelor – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu. În categoria beneficiarilor sunt incluse, de asemenea, familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere și familiile monoparentale ale căror venituri lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023. De asemenea, dintre beneficiari fac parte și familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutor social în condițiile Legii nr. 416/2021 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, se acordă sprijin temporar în anul 2023 categoriilor de persoane vulnerabile, pentru a compensa prețul la energie, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire. Vor beneficia de acest sprijin persoanele ale căror venituri lunare realizate sunt de până la 2.000 lei. Astfel, pentru un total al cheltuielilor lunare în valoare de 746,42 lei/lună, aferente consumurilor energetice pentru o locuință, se va acorda un sprijin populației în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31decembrie 2023 și este acordat pe loc de consum/gospodărie, în două tranșe egale, de câte 700 lei, care vor fi acordate în luna februarie 2023 pentru perioada 1 ianuarie 2023 – 30 iunie 2023, respectiv în luna septembrie 2023 pentru perioada 1 iulie 2023 – 31decembrie 2023. Sprijinul va fi acordat sub forma unui card de energie.

De la 1 ianuarie nu se va mai prelungi măsura de compensare cu 50 de bani a preţului la carburant.

Plafonul de încadrare în categoria microîntreprinderi se va reduce de la o cifră de afaceri de un milion de euro la 500.000 euro din 2023, cota de impozitare de 3% va fi eliminată şi a fost introdusă condiţia pentru microîntreprinderi de a avea cel puţin un salariat.

Alte modificări în domeniul fiscal vizează majorarea cotei reduse de TVA de la 5% la 9% pentru activităţile de cazare hotelieră şi servicii de restaurant şi catering, şi de la 9% la 19% la băuturile nealcoolice ce conţin adaos de zahăr. Totodată, va fi aplicată o cotă redusă de TVA de 5% pentru achiziţia unei singure locuinţe a cărei valoare nu depăşeşte suma de 600.000 lei. Impozitul pe veniturile din dividende creşte de la 5% la 8%.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.