Ziua deţinuţilor politici anticomunişti din perioada 1944-1989 a fost marcată și la Bistrița de Asociația Foștilor Deținuți Politici din România și de Clubul Monarhiștilor Bistrițeni, organizații care au depus, la Bistrița, o coroană de flori și jerbe la monumentul închinat martirilor, situat în fața blocului Lamă, unde au fost aprinse lumânări în memoria lor.
Legea nr. 247/2011 pentru declararea zilei de 9 martie „Ziua deţinuţilor politici anticomunişti din perioada 1944-1989” a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 864 din 8 decembrie 2011.
”Memoria să le fie binecuvântată!”, au transmis dr. Florean Bor și dr. Marius Nicolae Pop.
AFDPR este asociaţia foştilor deţinuţi politic anticomunişti, deportaţilor, prizonierilor şi urmaşilor acestora. A fost înfiinţată în 2 ianuarie 1990 şi legalizată prin hotarârea judecătorească nr. 7/PJ/13 ianuarie 1990 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Asociaţia are între obiective:
- continuarea luptei contra comunismului şi a oricăror forme totalitare;
- apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor săi;
- restabilirea adevărului istoric cu privire la evenimentele din perioada 1945-1989 şi în continuare până în zilele noastre;
- stabilirea de relaţii cu asociaţii din ţară şi străinătate în vederea realizării unor obiective comune.
👍🏻
Oameni curajoși.
Respect pentru lupta lor împotriva comunismului și păstrarea valorilor democratice în România.
Dar nu e insiruit si asta cu …coroana.
Fiind mai mult de 4 persoane jandarmii trebuia sa va legitimeze si sa va baga la zdup…..sa aveti obiectul muncii!!!
Daca ies in fata prefecturii si vreau sa protestez depunand o coroana la intrare…impotriva pensiilor speciale ..primesc sau nu amenda de la jandarmul ce pazeste pe acolo???
IES din casa ca s pensionar ca nu ptea ies cu bombardamentele din bistrita!
Dar in fiecare zi le as duce coroane la astia cu pensiile speciale!!!!
Nu la prefectura ci pe tarpiului!!!
BAAA…DAR NICI JNUL NU IESA SA SPJNA CA RENUBTA…TA TI VOR CIOLAN MOKA!!!7