Actualitate

Pescarii s-au întrecut pe lacul Dorolea (FOTO)

26 de pescari împătimiţi au luat parte la cea de-a IV-a ediţie a concursului de pescuit staţionar sub egida ”Cupa APS staţionar”, organizat pe lacul Dorolea de Asociaţia Pescar Sportiv, filiala Bistriţa-Năsăud. Cei mai buni şi mai norocoşi pescari au primit la finalul celor două manşe de câte patru ore medalii, cupe, diplome şi articole de profil.

Concursul de sâmbătă s-a desfăşurat pe lacul Dorolea, la poalele Călimanilor, în două manşe a câte patru ore, prima de la 8.00 la 12.00, a doua de la 14.00 la 18.00. Fiecare pescar a avut standul propriu.

S-a pescuit cu o singură undiţă, fără năluci artificiale, punctând doar cei care au prins crap comun, salonta, amur, caras, lin şi plătică. Momeala admisă a fost nada vie (viermi, râme) şi cereale, putând fi folosite 4 kg de nadă uscată şi 1 kg de nadă vie, fiind folosite juvelnice şi mincioguri ecologice. După cântărire, peştele a fost eliberat.

Clasamentul final s-a alcătuit după cantitatea totală de peşte adunată în cele două manşe ale competiţiei, câştigători fiind Marcel Cociş – locul I, Marius Vârtic – locul II, Adrian Birtaş – locul III, Alexandru Ciocan – cea mai mare captură, informează Asociaţia Pescar Sportiv, filiala Bistriţa-Năsăud.

Foto: pescar-sportiv.ro

dorolea ps 1 dorolea ps 2 dorolea ps 3 dorolea ps 4 dorolea ps 5 dorolea ps 6 dorolea ps 7 dorolea ps 8 dorolea ps 9 dorolea ps 10 dorolea ps 11 dorolea ps 12

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.