Actualitate

În nicio şcoală din judeţ nu se cântă imnul la prima oră de curs. Directorii riscă amenzi

În nicio şcoală primară şi gimnazială din judeţ nu se cântă Imnul naţional la prima oră de curs, aşa cum prevede Legea 75 din 1994 privind arborarea drapelului României. Cel puţin aşa a reieşit dintr-un control făcut de Prefectura Bistriţa-Năsăud. Inspectoratul Şcolar Judeţean le-a atras atenţia directorilor de şcoli că au obligaţia să respecte legea.

Inspectorul şcolar Gavril Câmpan le-a reamintit directorilor de şcoli că, potrivit art. 10. din Legea 75, Imnul naţional al României se intonează: a) la festivităţile şi ceremoniile oficiale naţionale, precum şi la ceremoniile oficiale cu caracter internaţional; b) la deschiderea şi închiderea emisiunilor staţiilor „Radio România” şi „Televiziunea Română”, în interpretare vocală; c) cu prilejul vizitelor întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern; d) în cadrul ceremoniilor militare, conform regulamentelor militare; e) pe stadioane şi alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive oficiale internaţionale în care este reprezentată România; f) la deschiderea fiecărei sesiuni a Camerelor Parlamentului; g) la începutul programului zilnic în şcolile primare şi gimnaziale.

El a menţionat că, în urma unor verificări făcute de Prefectură, a reieşit faptul că nu se respectă Legea 75, motiv pentru care sunt pasibili de aplicarea unor amenzi.

„Este adevărat că legea aceasta a fost respectată cel mult o jumătate de an de la adoptarea ei, dar vă rog să vă conformaţi”, a spus Gavril Câmpan.

7 comentarii

  • Manifestari nationale, internationale, militare, sportive, etc. – DA. Eu nu inteleg de ce TREBUIE sa cantam „plin de elan” la programul zilnic, banala zi de inceput de „serviciu” pentru elevii mici. Devine totul o rutina, un fapt fara suflet, fara emotie. Ca americanii care spun „I love you” in fiece moment, cred ca nu mai semnifica nimic, o vorba goala! La orele de muzica sa invete Imnul. In rest, pentru trezirea patriotismului si emotiei sa se cante la evenimente importante ale scolii. Propun: difuzoare in scoli si de buna dimineata sa se auda Imnul. Ma mir ca n-am pus-o urgent de un consiliu profesoral in care directorul sa ne spurce ca nu cantam! Poate batem si pasul de defilare!!!!!!!!!!!!!!

  • Mare parte din Legea 75 din 1994, reflecta inca reminiscente comuniste de dinainte de ’89. O astfel de aberatie este intonarea Imnului national la inceperea primei ore de curs. Stimati parlamentari…iata, aveti o nisha de lucru. Aplecati-va de urgenta aspura aberantei legi si faceti-o functionala. Cat priveste debutul unei zile de curs in scoala, ar fi mai bine sa inceapa cu TATAL NOSTRU .

    • e drept………………. doar Dumnezeu ne mai scapa de situatia asta in care se afla tara noastra [si lumea intreaga]!

  • Cu respect va atrag atentia ca in COLEGIUL NATIONAL ,,LIVIU REBREANU’ se intoneaza IMNUL NATIONAL in fiecare dimineata.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.