Actualitate

Grevă japoneză la Direcția Regională de Statistică Bistrița-Năsăud

Sindicatul din Institutul Național de Statistică București – SINSB, membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, organizează în data de 26 aprilie 2023 grevă japoneză pe durata întregii zile de muncă. Printre revendicări se numără uniformizarea grilei de salarizare din sediul central și din direcţiile teritoriale de statistică.

„Ca urmare a situaţiei salariale discriminatorii la care sunt supuşi angajaţii Institutului Naţional de Statistică (INS) de o lungă perioadă de timp, trataţi ca o categorie inferioară de funcţionari publici şi ca urmare a nepăsării totale a factorilor decidenţi faţă de numeroasele notificări, adrese şi acţiuni de protest, solicită de urgenţă:

Încetarea discriminărilor salariale la care sunt supuşi angajaţii Institutului Naţional de Statistică din sediul central şi din direcţiile teritoriale de statistică;

Uniformizarea grilei de salarizare din sediul central și din direcţiile teritoriale de statistică.

Aplicarea Memorandumului asumat de Guvernul României în data de 13.07.2022 cu tema „Soluționarea problemelor de salarizare existente la nivelul Institutului Național de Statistică și al Direcțiilor Regionale și Județene de Statistică”, se arată în comunicatul remis Economica.net.

Greva japoneză se va desfăşura simultan în Institutul Naţional de Statistică Bucureşti şi în 26 de direcţii teritoriale de statistică: Bucureşti, Alba, Arad, Bacau, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Cluj, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iaşi, Mehedinți, Mureş, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea și Vaslui.

Conform calendarului de proteste stabilit, salariaţii din INS vor picheta în data de 11 mai 2023 sediul Parlamentului României începând cu ora 10:00 şi sediul Institutului Naţional de Statistică Bucureşti începând cu ora 11:45.

Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti notifică Guvernul României că va declanşa procedurile de întrerupere a activităţii, demers cu implicaţii majore în punerea în aplicare a măsurilor economice şi sociale ale Guvernului sau respectarea termenelor de transmitere a datelor către Eurostat şi alte organisme internaţionale.

„Toate strategiile şi politicile decizionale sunt elaborate şi fundamentate pe baza analizelor datelor statistice, iar măsurarea rezultatelor implementării acestora la nivel macroeconomic nu se poate face fără să se utilizeze ansamblul de indicatori produşi de statistica oficială şi toate acestea pot fi realizate doar cu ajutorul celei mai importante resurse a instituţiei şi anume resursa umană. Ar fi regretabil să se ajungă la încetarea activităţii ca urmare a ignorării continue de către factorii decidenţi a numeroaselor solicitări ale salariaţilor INS, fapt ce ar duce la încetarea furnizării de date atât pe plan intern cât şi extern (Eurostat)”, se arată într-un comunicat.

Etichete

7 comentarii

  • Oricum sunteți plătiți bine și loc de muncă călduț căci calculele voastre ex.numai cu coșul zilnic nu le ia nimeni în seama așa că munca in zadar fara finalizare așa că geaba lucru acolo,numai zic…….

    31
    9
  • Astia sunt suparati ca nu le ies acuma niste calcule din cauza ca s-au mai descoperit niste milioane de români care-s pe dincolo?
    Ca la recensamânt a iesit o cifra si în realitate se pare ca e alta…..si acuma trebuie sa refaca o gramada mare de hârtogarii….

    26
    5
    • chestia cu mai putine judete este ok in principiu dar in particular Bistrita cred ca nu s-ar mai dezvolta. Intr-un judet cu Clujul , va dati seama unde ar merge toate resursele…

  • La cat sunteti de productivi si ce date statistice comunicati aveti salariile exagerat de mari. Putei incerca in mediul privat, poate castigati mai mult!

    26
    2
  • Da!!….astia da !!! De astia au nevoie romanii.
    Eu zic sa le dublam salariile.

    Apropo…astia ce „muncesc” la servici ? Ce fac asa important de avem nevoie de ei ?

    21
    • Pentru cine nu stie ce fac astia: trimit hartii la firme si impun tot felul de tabele pe care la sfarsit le aduna si calculeaza procentul celor ce nu au vrut sa coopereze.

      14
  • Să își dea demisia dacă sunt nemulțumiți și să își caute alt loc de muncă. Noi cei care lucrăm în sectorul privat așa facem când nu ne convine salariul sau condițiile de muncă. De ce ar face bugetarii altfel? Piața muncii este liberă!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.