Social

Olimpiada Inocenților ajunge la ediția a XIV-a

Mare bucurie pentru micii Inocenți! După trei ani de pauză, se reia Olimpiada Inocenților, devenită o tradiție la Bistrița și ajunsă la ediția a XIV-a.

Joi 18 mai, începând cu ora 13.30, în piațeta din fața Palatului Culturii și în zona parcului municipal, sute de copii speciali vor avea parte de o zi specială dedicată lor.

Probe sportive adaptate pentru copiii cu dizabilități, probe artistice – dans, cântece, poezii, pictură și desen, picturi pe față, toate sunt pregătite cu mare atenție pentru toți participanții.

Voluntarii le vor fi alături pe tot parcursul evenimentului și le promit o zi de neuitat.

În caz de vreme nefavorabilă, evenimentul va avea loc în Sala de sport ”Dorin Moruțan” a Liceului cu Program Sportiv Bistrița, cu intrare de pe str. Grănicerilor.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.