Actualitate

Grevă generală și în școlile din Bistrița-Năsăud

În Bistrița-Năsăud, circa 56% dintre angajații din sistemul de educație sunt în grevă generală luni 22 mai. Profesorii care nu participă la grevă, de regulă cei din învățământul primar care spun că au înțeles că părinții nu au cu cine să îi lase pe cei mici, vor fi însă la cursuri.

Cel puțin așa se întâmplă la Colegiul Național ”George Coșbuc” din Năsăud unde învățătoarele și educatoarele au anunțat că, deși susțin revendicările sindicatelor, se vor prezenta la cursuri, a spus directoarea Steluța Vîju.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, procentul de persoane aflate în grevă la nivel județean în sistemul de învățământ nu a suferit modificări majore față de ultima raportare. 56,31% din totalul angajaților din învățământul bistrițean sunt în grevă.

Nicio persoană angajată a unităților de învățământ de mai jos nu participă la greva generală:

CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ BECLEAN
CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „LACRIMA” UNIREA
CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ NR. 1 BISTRIȚA
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT „CĂSUȚA CU POVEȘTI” BISTRIȚA
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 12 BISTRIȚA
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT „PRICHINDEII” BISTRIȚA
LICEUL DE MUZICĂ „TUDOR JARDA” BISTRIȚA
LICEUL TEHNOLOGIC BISTRIȚA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ BRANIȘTEA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ BUDACU DE JOS
ȘCOALA GIMNAZIALĂ MĂRIȘELU
ȘCOALA GIMNAZIALĂ CARDINAL IULIU HOSSU MILAȘ
CLUBUL COPIILOR NĂSĂUD
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „VASILE SCURTU” PARVA
CLUBUL COPIILOR SÂNGEORZ-BĂI
ȘCOALA PROFESIONALĂ TÂRLIȘUA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „DSIDA JENO” VIȚA

Luni 22 mai este prima zi de grevă generală în sistemul de educaţie din România. Sindicatele au anunţat declanşarea grevei săptămâna trecută şi au avut două runde de negocieri cu reprezentanţii Guvernului, care nu s-au încheiat cu un acord. În total, potrivit sindicatelor, vor protesta peste 150.000 de cadre didactice, cărora li se va alătura şi personalul nedidactic din şcoli. De la ora 11.00 la 13.00 va fi organizată grevă de avertisment şi în învăţământul superior.

Guvernul a anunţat într-un comunicat oficial că a propus sindicatelor stimulente financiare pentru debutanţi si cadrele didactice titulare din unităţile de învăţământ aflate in zone defavorizate. Totodată, Guvernul și-a menţinut angajamentul de a majora salariile până la maximul grilei personalului nedidactic inclus Anexa 8, în completarea aplicării Legii salarizării nr. 153. Aceasta măsura, care vizează creșterea veniturilor, va fi extinsă și pentru celelalte categorii de salariaţi din Anexa 8”, a anunţat Executivul într-un comunicat oficial.

Ministrul Muncii, Marius Budăi a anunţat luni calendarul legii salarizării, el afirmând că liderii coaliţiei au stabilit ca până la 15 iulie 2023 să fie gata analiza cu Banca Mondială şi proiectul de lege, în perioada 15 iulie – 31 august să aibă loc dezbateri cu toate sindicatele, după care depunerea proiectului în Parlament, la 1 septembrie, la debutul sesiunii parlamentare.

Etichete

7 comentarii

  • Bată-te Dumnezeu, să te bată,
    Școală românească — eșuată!
    Ce-ți fac elevii — astăzi, la bar?
    Fumează plante dintr-un ierbar?
    Ori sparg semințe de-nvățătură?
    Predau la dascăli — agricultură?
    Numără banii, dezbat și despre
    Războaiele — stârnite de lepre?
    Descuie poarta școlii “Țuhaus”?
    Îl bat în dungă, clopotul Gauss?
    Ori – cu speranța, toaca de fier?
    Ce-ți fac elevii — stat bananier?

    9
    9
    • Bată-te Dumnezeu, să te bată,
      Școală românească – regulată!

  • România e a tuturor, toată lumea are dreptul la EA…e un lucru firesc să se arate cu degetul…aici patinează ceva.
    Susțin pe ei și oricare alt sector care optează pentru a-și îmbunătăți calitatea vieții laborale și nu în ultimul rând calitate vieții. Așa e corect fiindcă se poate!!!
    Sus inimile oameni și bistrițeni frumoși🙂

    20
    5
  • Propunerile guvernantilor sunt de toata jena.
    Ciuca ca si Ceausescu arunca o suta de lei la debutanti.
    Bani in schimb sunt pentru pensii speciale, sunt pentru toti lipitori de afise si toate pitipoancele angajate pe posturi infiintate special in tot felul de agentii de stat. Acolo se pot aloca mii de euro/ salar , iar la profesori cateva sute / salar nu se poate.

    26
    2
    • Aștia nu se gandesc decat la ei! Lor sa le fie bine.Cei care comentează pe aici,ce credeti e normal sa ai banii de hrana in salar si sa-ti impoziteze 43% ? 347 de lei sunt banii de hrana in învatamant 17 lei pe zi.Super asa-i?

  • Vă rog să vă verificați informațiile din mai multe surse. În Liceul de Muzică există angajați care sunt în grevă. Ori Inspectoratul a fost dus în eroare, ori cineva a dezinformat!

    5
    1
  • sa se sisteze scoala!!! sa nu mai mearga copii la scoala!!! sa nu mai aiba profesorii si invataorii ptr ce sa mearga la scoala si sa nu mai ia salariu!!!! sa mearga sa lucreze unde or vrea, nu sa santajeze copii acuma inaintea examenelor!!!!!! nu va e rusine?????????????????????? ar trebui boicotata scoala de catre parinti si copii!!!! sa vedem!!!!

    1
    7
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.