În Poiana lui Dedean din Pădurea Ghinzii, între Dorolea și Cușma, Primăria Livezile a organizat, în ziua de Rusalii, o serbare câmpenească unde șefii stânelor au oferit localnicilor gulaș de oaie și balmoș, iar atmosfera a fost întreținută de un taraf.
Masa comună, care își are începuturile în 2002, anul în care localnicii din Dorolea au preluat de la sași biserica evanghelică și au transformat-o în biserică ortodoxă, se ținea până anul acesta chiar în vecinătatea lăcașului de cult care își serbează hramul Sfânta Treime în a doua zi de Rusalii, dar, având în vedere că acum se fac lucrări în zonă, primarul Traian Simionca le-a propus oamenilor să țină petrecerea la iarbă verde, într-o poiană din Pădurea Ghinzii. Administrația locală a dus un generator în zonă ca să fie curent electric și s-a ocupat de partea logistică.
Șefii stânelor au pregătit cu această ocazie, în ceaune, gulaș de oaie și balmoș pe care l-au oferit participanților, oameni din ambele sate care au venit împreună cu familiile, au mâncat și s-au distrat în jurul grătarelor încinse.
”Este mare sărbătoare în ziua de Rusalii, pe care dorolenii o țin de peste 20 de ani. Ne-am întâlnit anul acesta cu toții în Poiana lui Dedean, un loc mirific, un loc foarte frumos pentru un asemenea eveniment de sărbătoare”, a spus primarul Traian Simionca, după care le-a urat tuturor petrecere frumoasă alături de familie și prieteni.
”Ziua de Rusalii ne aduce aminte nouă, dorolenilor, că în urmă cu 23 de ani a fost sfințirea bisericiidin Dorolea. Biserica a fost evanghelică, prin cumpărare a devenit biserică ortodoxă și apoi s-a sfințit, punându-se moaște în masa Sfântului Altar. În fiecare an, de Rusalii, ținem acest praznic”, a menționat Dorel Moldovan, preotul paroh din Dorolea, care a spus o rugăciune înainte de startul oficial al serbării la iarbă verde.
Adaugă comentariu