Un individ înarmat cu un cuțit și apoi cu o secure a băgat spaima în locatarii blocurilor ANL din Viișoara. Dezbrăcat la bustul gol, acesta și-a făcut apariția înarmat în zona locului de joacă pentru copii. Oamenii au chemat Poliția.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 20.30, timp în care afară, la joacă, se aflau mai mulți copii. Bărbatul, care are în jur la 30 de ani și se pare că locuiește într-un apartament ANL al unei rude, a venit cu un cuțit în mână trăgând după el, de mână, un copil. Oamenii s-au speriat când l-au văzut că este și băut și au sunat la Poliție.
Echipajul care a venit la fața locului l-a amendat pe individ și a deschis dosar penal pe numele lui, însă acesta a fost lăsat liber și există riscul să repete isprava în orice moment, mai ales că nu este prima oară când face acest lucru.
Locatarii din zonă ne-au trimis la redacție acest film pentru a trage un semnal de alarmă în legătură cu ce se întâmplă la Viișoara. Ei își doresc mai multă fermitate din partea autorităților pentru ca să nu se întâmple vreo nenorocire.
Lasă fraților! că vin Ei – polițiștii aMericani😎 englezii și austrieci; peste o sapt doua și fac ei Ordine în oraș . Au experiență cu bastoanele cu Bronxu, Chinatown și SohoLondra!
Ăia vin sa i converteasca pe polițaii români la cor
Ăia o să fie ocupați cu rugăciuni, cântări, predici și alte chestii spirituale după care spirtuale.
Politia din UK este cotată cea mai buna din lume! The best !
Uite un MODEL exemplar de răspuns al Poliției din Anglia 🇬🇧 la o asemenea situație de infractor k cu cuțitt(evident că personajul nostru turmentat di la noi s-a comportat laș/mârșav pt că și-a adus și luat de mână și copilul Minor. !!)
1.Vizionează „A man with a knife gets Tasered outside Birmingham Train station Eailer today” pe YouTube
https://youtu.be/dY4GKE75qJw?si=2ipDdKgcolqwj4UL
2.Vizionează „Knife-wielding man Tasered by police in Staple Hill, UK” pe YouTube
https://youtu.be/dY4GKE75qJw?si=lOPebo1CTTo8aj85
https://youtube.com/shorts/pwDfUJYuQyQ?si=9Q7RmShi9RZxAzx7
Politia bistrita nui interesează de locatari asta e polița așteaptă salariile
Este nevoie de o reglementare suplă , operativă , de intervenție și soluționare a acestui gen de manifestări tot mai des prezent în societatea românească.
Dacă ai ”norocul” să ai în preajma locuinței un ”zărghit” ca ăsta, la care nimeni nu-i face nimic, ți s-a dus liniștea și echilibrul psihic.
Poate întoarcerea la închisoarea contravențională în regim de urgență, de 1-3 luni, ar mai putea băga frica în genul ăsta de humanoizi.
2014 Bruxelles––––
„Comunicat de presă”
4 aprilie 2014:
Fonduri europene pt Integrarea romilor: cadrul UE începe să dea roade!
Strategiile naționale de integrare a romilor:
„De asemenea, statele membre ar trebui să țină seama de integrarea rromilor📍 atunci când elaborează politici în domeniul:: Educației, al locurilor de muncă, al serviciilor de sănătate și al locuințelor”, a declarat dl László Andor, comisarul european pentru Ocuparea Forței de Muncă, 📍afaceri sociale și Incluziune. „Acum este momentul ca statele membre să se asigure că integrarea romilor/ țiganilor /reprezintă o prioritate pentru cheltuirea fondurilor UE în viitoarea perioadă financiară de șapte ani. (2014 – 2021).
Statele membre UE sunt📍 obligate📍📍📍 să aloce pentru incluziunea socială a . rRomilor în perioada 2014-2020, 20 %– din sumele primite din Fondul social european.”
Citate din:
https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/IP_14_371
P.s „cadrul UE începe să dea roade!”???
P.s.2 ACESTEA sunt „roadele” !!! Vezi „cazul” dezbătut în articol!
Este foarte trist ce se întâmplă în Bistrița….și n toată țara.
La blocul 9 sc.C ANL SUBCETATE,tipul de la etajul 4 ,dupa ce pleaca politia(prietenii lui,dupa cum zice el),merge cu ranga si loveste usile vecinilor.Asta a facut domnul Marina.Acest tip a facut punctaj cu „FACULTATEA”.Nu-i asa domnule Marina?