Social

Unii patroni scot ”păcănelele” din centrul Bistriței. Legea, pe cale de a fi adoptată

Legea aflată în Parlament prin care sunt scoase „toate păcănelele în afara localităţilor” este pe cale de a fi adoptată. Anticipând acest moment, unii dintre cei care dețin astfel de aparate în zona centrală a Bistriței au început deja să le încarce în camioane și să elibereze spațiile.

Luna trecută, Senatul a aprobat proiectul de lege care prevede ca sălile de jocuri de noroc să fie amplasate la maxim 50 de metri de limita teritorială a orașelor, municipiilor, sau comunelor.

Primul ministru Marcel Ciolacu a declarat luni că nu are nicio problemă cu „ameninţările din industria păcănelelor”, reiterând faptul că joi Guvernul va aproba o ordonanţă de urgenţă prin care toţi operatorii să fie obligaţi să aibă sediul fiscal în România, iar legea aflată în Parlament prin care sunt scoase „toate păcănelele în afara localităţilor” va intra într-un regim de adoptare rapidă, transmite Agerpres.

Proiectul mai trebuie aprobat de Camera Deputaților, for decizional. Dacă va fi aprobată și de deputați și promulgată de președinte, legea va fi publicată în Monitorul Oficial, iar sălile de jocuri de noroc vor avea 60 de zile să se conformeze.

De asemenea, sălile de jocuri nu vor putea fi amplasate la mai puțin de 300 de metri de școli, parcuri, locuri de joacă, biserici, sau spitale sau în zone unde ar putea încurca traficul.

Mai mult, licențele pentru organizarea jocurilor de noroc vor fi acordate în așa fel încât să nu existe mai mult de un punct de lucru per 20.000 de locuitori. În fiecare punct de lucru vor putea exista maxim 20 de aparate de tip slot-machine, față de numărul actual, de 75.

Unitățile care permit accesul minorilor vor primi amenzi între 100.000 și 200.000 de lei. La a doua abatere, autoritățile le pot suspenda licența timp de șase luni, iar la a treia abatere, licența le va fi anulată.

Oficiul Național al Jocurilor de Noroc (ONJN), instituția de stat care monitorizează și aprobă funcționarea acestui sector, are înregistrate 12.000 de săli de pariuri sportive, bingo, cazinou, loterie în întreaga țară.

Etichete

8 comentarii

    • este totusi un inceput bun….. macar si atat conteaza!!! speram sa se mai interzica si alte apucaturi din astea creatoare de tragedii fara margini!!! ca ne ducem in cap ca civilizatie. Toti vor sa castige peste noapte. Si tragedia este ca doar ii imbogatesc pe unii destepti, in timp ce familii intregi se distrug!!!

      41
      0
    • @cosmin: o fi bun, dar nu e o soluție sau mai corect spus, trebuie dublată cu alte măsuri … la fel ca la bețivi, crezi că dacă desființezi birturile nu vor mai bea? La fel, cei cu adicție vor merge în continuare indiferent de distanță, nu vor mai merge cei care-și permiteau să piardă acei bani!
      Că ne place sau nu trebuie să realizăm că se vor încasa mai puțini bani la buget, iar cei din funcții „cheie” vor fura la fel de mult și pt a acoperi gaura ne vom împrumuta mai mult cu dobânzi mai mari.

      8
      4
    • Iar ati muskat o baieti inafara de donq si de cetitor.Nu mai poate guvernul de viitorul si destinul tinerilor.Sigur ca banii jucati live in sali de jocuri vor migra spre cazinourile online pe care oricine indiferent de varsta poate sa joace.Ia vedeti cine e CEO incepand din 23 feb 2023 la o mare firma ,poate cea mai mare din Romania,la divizia gambling online…E un tip ,german,care are sora intr o functie foarte mare pe la Bruxelles.Are 7 copii.La fel ca si surioara.

  • Trebuie sa existe maxim 4 cazinouri pe teritoriul României. Doar acolo sa fie permis jocul de noroc. Unul în Transilvania unul în Moldova unul la București și unul la mare. Atât. Prea multe vieți distrug jocurile de noroc.

    30
    4
    • Sunt sute de cazinouri online.
      Le închizi pe astea fizice și jucătorii migrează pe online. Acolo evaziunea e mai mare, pe cale de consecință impozitele și șpaga la partid mai mică.

      15
      1
  • Super tare legea asta….crede guvernu’ ca asa vor iesi oamenii si la munca campului.
    Pe cuvant…..au intrebat inteligenta artificiala….si ma mir ca nu le-a zis sa le duca in padure!
    Ce mai…..originala idee. Poate face si cu drogurile la fel.

    8
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.