Economie

Cu ce scumpiri a venit noul an. Majorări de salarii, pensii, alocații, tichete de masă

De la 1 ianuarie 2024, pentru unele produse crește TVA-ul, iar pentru altele sunt introduse accize noi. Vom plăti, astfel, mai mult pentru produse tradiționale și bio, o serie de alimente care conțin zahăr, băuturi dulci, bere fără alcool, dar și pentru carburanți.

Cota de TVA crește de la 5% la 19% pentru următoarele activități: utilizarea facilităților sportive (săli de sport), transporturile turistice (cu vehicule istorice, transport pe cablu, cu tracțiune animală, cu ambarcațiuni turistice), livrarea alimentelor bio-eco, montane și accesul la bâlciuri, parcuri de distracții, festivaluri. De asemenea, crește TVA-ul de la 5 la 9% pentru livrarea de panouri fotovoltaice și restul categoriei de bunuri pentru generarea energiei verzi.

Laptele praf pentru nou-născuți, sugari și copii de vârstă mică se adaugă pe lista alimentelor cu zahăr adăugat care vor avea în continuare un TVA de 9%, pe lângă cozonac și biscuiți. Pentru celelalte produse cu zahăr adăugat, TVA-ul crește la cota standard de 19% (față de 9%, cât era până acum).

De asemenea, se majorează cu 7,5% nivelul accizelor pentru produsele de tutun, în timp ce în cazul produselor cu alcool va exista o creştere cu 10%, de la 1 ianuarie 2024.

Acciza la benzină s-a majorat în 1 ianuarie 2024 cu 13,7% faţă de cea valabilă pe 2023 şi pe 1 iulie cu 18% faţă de cea valabilă în perioada 1 ianuarie – 30 iunie, iar cea la motorină cu 13,35%, respectiv 18%. În consecință, prețul unui litru de benzină crește cu circa 29 de bani, în timp ce prețul unui litru de motorină crește cu 26 de bani. Astfel, un plin de 50 de litri de benzină e mai scump cu aproape 15 lei, în timp ce un plin de motorină – cu aproximativ 13 lei.

Cei care vor să îşi cumpere un apartament de până în 120.000 de euro vor plăti mai mult. TVA a crescut de la 5 la 9 la sută pentru această categorie de locuinţe.

Legat de amenzile de circulație, s-a stabilit că un punct amendă reprezintă valoric 5% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată (3.300 lei). Astfel, punctul de amendă va crește de la 145 la 165 lei.

Se majorează salariile bugetarilor cu 5% de la 1 ianuarie 2024 faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023, la fel și ndemnizațiile lunare pentru funcțiile de demnitate publică locală și funcțiile asimilate acestora, se majorează cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului din învăţământ, în medie, cu 20% în 2024, în două tranşe, respectiv prima tranşă începând cu data de 1 ianuarie 2024 şi a doua tranşă începând cu data de 1 iunie 2024, și se menține cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2023.

Pensiile se majorează cu 13,8% începând cu ianuarie 2024, lună începând din care se acordă pensiile recalculate conform Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii. Indemnizațiile pentru invalizi, veterani de război, văduve de război se majorează cu 13,8%. Indemnizaţia socială pentru pensionari ajunge la 1.281 lei. Începând cu luna septembrie va avea loc o nouă majorare a pensiilor, ca urmare a recalculării după noua formulă, care introduce Valoarea Punctului de Referință în locul punctului de pensie.

Cresc și alocațiile: pentru copiii până în 2 ani cu 87 de lei (de la 631 lei la 718 lei), iar pentru cei cu vârsta până în 18 ani – cu 35 de lei (de la 256 lei la 291 lei).

Valoarea maximă a unui tichet de masă crește cu 14%, de la 35 de lei la 40 de lei. De asemenea, valoarea voucherelor de vacantă va creşte la 1.600 de lei pentru cei care au salarii de până la 8.000 de lei net. Tichetele de masă și voucherele de vacanță nu vor mai fi scutite de CASS – contribuția la sănătate – și vor fi impozitate astfel cu 10%. Impozitarea totală pentru aceste beneficii ajunge astfel la 20%.

Suma de 200 de lei/lună din salariile angajaților români rămâne neimpozabilă și în 2024. Aceasta nu se va include în baza lunară de calcul a contribuțiilor sociale.

Munca suplimentară a bugetarilor peste programul de lucru se va compensa doar cu timp liber. Excepție fac personalul militar, polițiști, polițiștii de penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională. În zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislația aferentă lunii iunie 2017.

Salariul minim brut pe economie va crește de la 3.300 de lei la 3.700 de lei, însă nu de acum, ci din 1 iulie 2024.

Etichete

5 comentarii

  • Toate majorarile de impozite si taxe vor determina cresterea generala a preturilor (pentru ca platitorii vor majora preturile ori vor pieri), ceea ce se cheama inflatie. La asta vor contribui cresterile de preturi ale produselor energetice hotarate de asemenea de guvern, generand un nou val de scumpiri la toate produsele si serviciile. Colac peste puaza, vine guvernul de analfabeti si mareste salariile bugetarilor care vor bascula direct in inflatie. Inflatia este la randul ei un impozit pe care il platim cu totii guvernului incompetent si va altera nivelul consumului personal al celor care nu sug de la bugetul de stat. Iar Ciolacu va mai angaja cateva zeci de mii de bugetari. De ce? Ca sa creasca nivelul de trai! As rade, daca toata prostia lor nu ar fi platita de noi! Dar sunt atat de prosti ca ma apuca plansul!

    • …dar ei mai apuca 4 ani!
      …prelungind agonia asta numita viata de rahat!
      Ce paradox e sa votezi sperand la o viata mai buna …si culmea chiar asa e, dar nu viata noastra ci viata lor!!!
      Concluzia?
      In romania in perioada asta …VOTAM CUI SA I FIE MAI BINE!

    • Este un stat feudal care acorda privilegii unora si pune biruri altora. Un stat excesiv centralizat, incapabil sa se reformeze pentru ca nu are resurse interne. Un stat mafiot confiscat de prosti lipsiti de codul onoarei.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.