Actualitate

Ce se va întâmpla cu perimetrele din fața Bisericii ”Sf. Ana” și de la Lamă

Perimetrul din fața Bisericii ”Sfânta Ana” de la Big, dar și cel din fața blocului Lamă se vor schimba radical la față. Primăria Bistrița are două proiecte de regenerare urbană prin intermediul cărora va putea transforma cele două zone în spații atractive.

”Vom regenera spațiile verzi, vom planta arbori, vegetație potrivită, vom monta mobilier, sisteme de iluminat public nou. Vom reface trotuarele, aleile dintre blocuri. Îmi propun să valorificăm fiecare centimetru pătrat la un nivel superior. Vom transforma aceste cartiere unde nu s-a mai întâmplat nimic în ultimii 30 de ani în locuri atractive, le vom da o anumită strălucire. Esplanada din fața blocului Lamă este cuprinsă în proiectul de regenerare urbană, ca și perimetrul din fața Bisericii Sf. Ana care este cuprins în proiectul de regenerare Independenței Nord. Spațiul va avea o altă valoare după ce lucrările vor fi realizate. E un spațiu deschis, frumos. Am văzut că foarte mulți oameni participă la Sf. Liturghie și stau afară”, a spus primarul Ioan Turc într-o emisiune la postul local de televiziune AS TV.

În proiectul de regenerare a zonei Andrei Mureșanu, mai sunt cuprinse străzile: Colibiței, Aleea Tihuței, Aleea Ineu, Aleea Rotundă, Aleea Heniu și Aleea Fântânele. Pe toate acestea vor fi amenajate alei pietonale, piste de biciclete, îngropate rețelele de gaz supraterane. De asemenea, vor fi amplasate bănci, cișmele de apă, instalații de joacă pentru copii, coșuri de gunoi, corpuri de iluminat stradal. Valoarea investiției este de circa 26 de milioane lei fără TVA.

În proiectul de regenerare a zonei Independenței-Nord, sunt cuprinse: Bulevardul Independenței, strada Împăratul Traian și zona CFR, strada Solomon Haliță și Aleea Sălciilor. Vor fi realizate lucrări similare celor din Andrei Mureșanu, în plus fiind prevăzut un parking auto D+P (descoperit) în zona pieței agroalimentare de pe Aleea Sălciilor care va avea circa 100 de locuri de parcare, dar șia lte facilități. Valoarea acestei investiții e estimată la circa 32 de milioane lei fără TVA.

Finanțarea celor două proiecte ar urma să fie asigurată din bani europeni, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.

13 comentarii

  • Bucata de strada Andrei Muresanu pana la intersectia cu Drumul Dumitrei Vechi si Sucevei oare cu-i ramane pentru amenajare? Ca nu am vazut-o pomenita pe nicaieri. Aici iluminatul este sub orice critica mai ales pe partea stanga cum mergi spre calea ferata, trotuare sparte (tot pe aceeasi parte stanga de care pomeneam) , masini parcate (unele abandonate) pe trotuare de nu ai pe unde trece sau sa ajungi la trecerea de pietoni, etc.
    Va invit intr-o seara dupa lasarea intunericului pe aici d-le primar sa vedeti „cat de bine” arata aceasta portiune de nici cred ca 100 m, care totusi este destul de importanta, leaga cartiere mari cu strada Nasaudului, Drumul Dumitrei Vechi si Sucevei.

    62
    6
    • Corect pe porțiunea aceea a străzii Andrei Mureșanu nesimțiți care stau la case deși au curți își parchează mașinile pe stradă blocând astfel un sens de ciculație.

      51
      25
    • Nu sunt chiar asa de multe, sunt vreo 5 case pe portiunea respectiva. La o casa este un pet shop sau ceva de genul asta (nu au masini care sa ramana acolo), la alta este o clinica medicala (au parcate masinile inauntru pe timpul programului), deci nu sunt tot timpul acolo si inca 3 case care mai raman la care in general oamenii cei care au isi parcheaza inauntru masinile.
      Ce masini vezi tu in rest sunt lasate de altii care le blocheaza intrarile in curti (am asistat la cateva incidente din cauza ca nu pot intra sau iesi din curte datorita masinilor puse in poarta), trotuare, etc.

      46
      24
    • Pentru a avea o circulație cât de cât normală pe ambele sensuri pe strada Andrei Mureşanu este obligatoriu sã fie interzisă parcarea de la sensul giratoriu cu strada Năsăudului pânã la intersecția cu strada Drumul Dumitri Vechi.

      51
      3
    • Este foarte simplu să se vadă cine din cei ce stau la case pe Andrei Mureşanu parchează ca nesimțiţii pe stradă : Poliția Locală să noteze numărul de înmatriculare a maşinilor şi să meargă cu ele la taxe şi impozite şi să vadă adresa proprietarului , idem pentru străzile unde parchează ca nesințiții Şincai, Dornei, Titulescu, Lupeni, I L Caragiale, Alexandri, Vlahuță.

      40
      3
  • In petitiile noastre din vremea lui OTC Bistrita Civica a cerut fix aceste aspecte.
    Ne regasim din plin in ceea ce propune domnul IOAN TURC.
    Felicitari si multumiri ca a sosit timpul sa le analizeze si sa le implementeze.Detin acasa dosarul cu sina unde sunt adunate peste 100 petitii, sesizari toate inregistrate la Primarie si oricand fac dovada ca nu mintim si nici nu ne laudam ca impostorii mincinosi.
    Suntem singura entitate care de la infiintare militeaza pentru VERDE.
    BRAVO – IOAN TURC !

    14
    58
  • A-și dori să aduc în atenția CL Bistrița și strada Drumul Dumitrei Vechi care merge paralel cu calea ferată,care are o lungime de aproximativ 150-200 ml pentru a fi asfaltată,este într-o stare deplorabilă.Având în vedere că este foarte circulată ținând cont că acolo este amplasată Clinica Hardmed care are un nr.impresionant de pacienți,și nu în ultimul rând se mai află și o biserică.Tinanand cont că investiția nu ar fi așa de mare ar merita o analiză asupra găsiri unei soluții vă mulțumesc.

    33
    4
    • Nu au timp de asfatat la două benzi strada Drumul Dumitri Vechi pe partea cu calea ferată fiindcă sunt ocupați tare cu prioritatea priorităților astfaltarea străzii Tabără strada care va distruge definit Pădurea Codrişor ha, ha

      29
      9
  • In timpul campaniei electorale locale din 2020, Ioan Turc promitea reamenajarea spatiului urbanistic din Piața Morii ca o prelungire a Parcului municipal, cu toate elementele de modernitate pentru tineri, copii, bunici, prin amplasarea de bănci cu prize USB pentru încărcarea dispozitivelor electronice, țâșnitori de apă, stații de încărcare pentru trotinete și biciclete electrice.
    (Vezi: https://ioanturc.ro/piata-morii-etalon-urbanistic-ajuns-intr-o-stare-de-degradare-intolerabila/)
    De asemenea, un consilier local sugera o mai buna întretinere a părculețului din Piața Unirii și a celui din fața Sinagogoii Bistrița de pe strada General Grigore Bălan, ambele cu mobilier stradal deteriorat și zone verzi neîngrijite. Primarul Ioan Turc a promis că pe toate coridoarele de mobilitate urbană, unde se execută proiecte, cu fonduri europene, chiar dacă nu este prinsă în proiect refacerea spațiilor verzi și a mobilierului, o vom face Primăria Bistrița prin Direcția de Infrastructură și Servicii, lucru care in cazul Piaței Unirii si a părculețului din fața Sinagogoii, nu s-a întâmplat.
    (Vezi si: parcul din Piața Unirii și de cel din fața Sinagogoii Bistrița de pe strada General Grigore Bălan, ambele cu mobilier stradal deteriorat și zone verzi neîngrijite.)

    14
    2
    • Nici poveste de parcări cu plată ! De ce să blochezi străzile pentru parcări dacă cei cu case pot să-şi parcheze maşinile în curți trebuie amendați puturoşi până se învață să parcheze în curte iar pentru cei ce stau la bloc să se facă parcări între blocuri dacă vor să aibă maşină nu mai nenorociți străzile şi circulația cu parcări mâzgălite pe stradă !

      27
      1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.