Actualitate

Florin Chereji: Manipulare prin dezinformare

Asistăm, în aceste zile, la o campanie de manipulare a opiniei publice bistriţene de către dl.Ovidiu Creţu – primarul municipiului şi de portavocile sale, în ceea ce priveşte varianta ocolitoare a municipiului Bistriţa. Opinia publică este bombardată cu informaţii eronate privind acest proiect atât de necesar municipiului nostru, pentru a crea confuzie între cetăţenii municipiului şi, foarte grav, a aţâţa pe unii împotriva celorlalţi.

Dl. Ovidiu Creţu susţine cu mare înverşunare că numai varianta 2 SUD (prin Pădurea Codrişor) este fezabilă şi luptă din răsputeri să convingă acest lucru. Domnia sa uită prima atribuţie conferită primarului de Legea administraţiei publice locale (Legea 215/2001, Art.68 lit a). asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului …).

Ori, în acest caz (traseul variantei ocolitoare 2SUD) există o sentinţă judecătorească definitivă şi irevocabilă care reprezintă LEGE în România şi trebuie respectată de toate autorităţile, inclusiv de către Primarul  şi de către Consiliul local al municipiului Bistriţa .

Prin Hotărârea Consiliului local al municipiul Bistriţa (la propunerea Primarului) nr.151 din 9.09.2010 se aviza traseul 2 SUD ca variantă ocolitoare. Tribunalul Bistriţa-Năsăud (prin SENTINŢA CIVILĂ Nr.409/2011) şi Curtea de Apel Cluj (prin DECIZIA Nr.3905/2011) constată ilegalitatea HCL 151/2010 şi o anulează deoarece încalcă două prevederi ale Ordonanţei nr.43/1997 privind regimul drumurilor în România (vezi nota din subsol).

Datorită acestui fapt, respectiv a ilegalităţii traseului pe varianta 2 SUD, toate discuţiile ar trebui oprite aici, orice alte hotărâri sau decizii sunt lovite de nulitate.

Trebuie, totuşi, să arăt câteva dintre dezinformările vehiculate în ultima perioadă menite a manipula opinia publică:

Oraşul nu-şi poate permite renunţarea la o investiţie de 174 milioane Euro.

Nu există nici o evaluare oficială a acestei sume vehiculată cu obstinaţie. Cifra este astronomică pentru un drum cu o bandă pe sens de laţime 3,5 m şi acostament de 1,5 m; rezultă un preţ de 11,6 milioane Euro/km; conform standardelor de cost ale Ministerului Transportului(MT) costul pentru un km de autostradă traseu de munte este de 8,5 mil.Euro/km; recent s-a semnat de către CNADR contractul pentru un tronson de autostradă de 22 km în regim de deal (între Lugoj şi Deva) pentru cca 91 mil Euro ( cca 4,14 mil Euro/km).

Conform standardelor de cost ale MT o variantă ocolitoare trebuie construită cu cca 1,27 mil.Euro/km.

Oare suntem aşa de bogaţi (ca ţară) să cheltuim atâţia bani numai pentru  a satisface dorinţe megalomane??? Cu aceşti bani ar trebui să facem o variantă ocolitoare care să ocolească Şieu-Măgheruş, întreg municipiul Bistriţa şi toate comunele de pe Valea Bârgăului, inclusiv Livezile. Chiar dacă sunt bani europeni trebuie să ne batem joc de ei???

Se induce ideea eronată că acest şantier va aduce numai lapte şi miere în municipiul Bistriţa.

Am rămas stupefiat ascultând emisiunea „Impact” de la AS-TV din data de 29 iulie, când dl. Creţu îi spunea realizatorului emisiunii, dl.Cristian Berar, că vor intra aşa de mulţi bani în oraş că AS-TV îşi va putea schimba dotarea tehnică, că vom avea bani (la bugetul local) să schimbăm mobilierul din şcoli, să asfaltăm străzile din oraş, că firmele din Bistriţa vor câştiga foarte mulţi bani executând lucrări sau prestând servicii la acest drum.

Toate acestea sunt neadevăruri (nu vreau să folosesc termeni mai duri, cu toate că ar merita). Cu siguranţă că licitaţia va fi câştigată ori de unul dintre „regii asfaltului” din România ori de o firmă puternică străină. Avem nenumărate exemple, chiar în jurul nostru : DN 17(Cluj – Bistriţa – Suceava), DN 15A (Tg.Mureş – Sărăţel)- în curs de reabilitare sau DJ 151 (Bistriţa-Şintereag-Lechinţa-Sărmaşu). Toţi antreprenorii generali ai acestor lucrări şi-au adus staţiile proprii pentru asfalt, betoane sau agregate, au lucrat cu utilajele lor; dacă au mai dat nişte lucrări în subantrepriză unor firme locale i-au plătit prost şi cu întârziere. Au angajat personal din zonă pentru munci necalificate, plătiţi cu puţin peste salariul minim pe economie. Toate beneficiile pentru bistriţeni, din acest punct de vedere, sunt basme.

Scoatem traficul care trece pe sub balcoanele concitadinilor noştri care locuiesc pe B-dul Independenţei sau pe Calea Moldovei.

Traficul care trece pe acest traseu este numai al autoturismelor care tranzitează Bistriţa, traficul greu de marfă este pe actuală şosea de centură. Tot acest trafic, inclusiv TIR-urile va trece la 600 m de centrul oraşului, la nici 100 m de cartierul Ion Minulescu-C.R.Vivu şi prin alte două cartiere rezidenţiale existente (Zăvoaie-M.Viteazu, respectiv Drumul Ghinzii) şi unul în curs de avizare la Unirea, trece pe lângă parcul şi ştrandul oraşului, pe lângă Staţia de Ambulanţă şi pe lângă Spitalul TBC.

Scoatem traficul din Viişoara şi Unirea

Informaţie parţial adevărată, traficul de tranzit spre DN 17C (Bistriţa-Năsăud) va trece tot prin Viişoara şi Unirea. Conform Studiului de trafic, anexă la documentaţia privind actualizarea PUG Bistriţa, traficul de tranzit pe relaţia  DN17C spre-dinspre Tg.Mureş sau Suceava spre/dinspre Năsăud este de 37-40%, iar perspectiva pentru 2021 (analizată de acest studiu) este la acelaşi nivel. Astfel, în orice variantă ocolitoare SUD, dacă traficul total va fi de cca 12000 autovehicule/zi, prin Viişoara şi Unirea vor trece zilnic 4500-5000 de autovehicule.

Varianta 2 SUD este singura fezabilă

Fezabilă este o variantă de NORD, nu actuala centură a oraşului, care să îndeplinească toate condiţiile cerute de lege (în afara intravilanului, la peste 50 m de construcţii) şi să ţină cont de rezultatele studiului de trafic, care constată şi previzionează o pondere importantă a traficului pe DN 17C (Bistriţa-Năsăud). Este declarată singura variantă fezabilă pentru că nu s-a studiat alta. Un exemplu în acest sens: IPTANA nu a cerut de la OCPI  ridicările topo decât pentru varianta 2 SUD. Faptul că au fost studiate mai multe variante este un neadevăr, nu există nici un document oficial în acest sens!!!

Sunt multe drumuri, inclusiv autostrăzi, care trec prin păduri şi că între un om şi un copac alege omul.

Sunt de acord cu această afirmaţie şi sunt convins că şi o variantă ocolitoare NORD va avea traseu prin pădure. Stricto-senso şi eu aş alege omul în detrimentul unui copac, dar, tăind copacul acum, salvăm omul pentru moment, în schimb îi mutilăm viitorul său şi al urmaşilor săi. Spaţiile verzi ale oraşului trebuie extinse, nu diminuate. Nu este nici o logică la a se renunţa la Planul Urbanistic Zonal de amenajare a Pădurii Codrişor ca zonă de agrement, cum a mai fost. Suprafaţa parcului municipal nu mai este suficientă pentru populaţia actuală a municipiului, când a fost construit parcul, Bistriţa avea cca. 10% din populaţia actuală. Pădurea Codrişor este şi trebuie să rămână plămânul oraşului. Nimeni nu ne va da înapoi acest dar de la natură pe care cineva, chiar şi primarul vremelnic în funcţiune, vrea să îl distrugă. Constatăm că natura se schimbă în primul rând datorită intervenţiei nesăbuite a oamenilor, că sunt tot mai frecvente fenomene naturale extreme cum nu am avut în zonele noastre. Avem o datorie faţă de generaţiile care vin după noi: să le lăsăm moştenirea de la natură de care să se poată bucura şi ei.

Adrian Florin Chereji

Notă (extras din OG 43/1997 republicată)

Art.37. „Pentru descongestionarea traficului în localităţi, protecţia mediului şi sporirea siguranţei circulaţiei pe reţeaua de drumuri expres şi drumuri naţionale europene se realizează variante ocolitoare, situate în afara intravilanului localităţilor, pe baza studiilor de trafic.”

Art. 47. „Pentru evitarea congestionării traficului în afara localităţilor se interzice amplasarea oricăror construcţii care generează trafic suplimentar la o distanţă mai mică de 50,00 m de marginea îmbrăcămintei asfaltice în cazul autostrăzilor, al drumurilor expres şi al drumurilor naţionale europene, respectiv de 30,00 m pentru celelalte drumuri de interes naţional şi judeţean. Prin construcţii care generează trafic suplimentar se au în vedere unităţi productive, complexe comerciale, depozite angro, unităţi tip show-room, obiective turistice, cartiere rezidenţiale, parcuri industriale, precum şi orice alte obiective şi/sau construcţii asemănătoare în care se desfăşoară activităţi economice.”

28 comentarii

  • Lasand la o parte interesele sale personale, nu odata primarul Cretu, si-a exprimat optiunea pentru centura “ocolitoare” in varianta sud, argumentand ca aceasta in 20- 25 de ani va deveni o strada in oras. Este un mod de gandire cel putin ciudat. Si nu e singurul caz. Pai daca ai nevoie de o strada urbana de ce sa construiesti ditamai centura pentru trafic greu prin oras?
    Cu mai multa gandire si mai putina inversunare, din partea primarului, orasul Bistrita poate avea atat centura ocolitoare prin nord cat si o artera de circulatie de tip splai la sud, pe malul stang al raului, care sa faca legatura intre Unirea la Viisoara, ambele obiective (atat centura cat si splaiul) putand fi realizate cu fonduri europene din programe operative sectoriale (POS) diferite. In acest sens exista un proiect mai vechi pentru portiunea dintre podul Jelnii si podul Budacului de amenajare a malurilor râului Bistrita pe la poalele padurii Codrisor (vezi pe internet : P.U.Z. Bistrita ‘ Dealul Codrisor’ (Codrisor Hill). In acelasi mod ar putea fi intocmite proiecte pentru alte portiuni ale malurilor râului, fiecare cu particularitatile sale. Functia de baza pentru calea rutiera splai trebuie sa ramana legatura intre principalele locuri de agrement, avand in vedere ca râul trece pe langa parcul municipal, parcul tineretului si lacul MHC. In acelasi timp, odata cu amenajarea malurilor râului, chiar si pe malul drept al apei ar putea sa rezulte o artera de circulatie continua de tip splai care sa includa cel putin o pista de biciclete si care sa lege zonele de agrement de la Unirea la Viisoara.Referitor la centura ocolitoare, avand in vedere ca ponderea traficului greu vine dinspre nord (Cluj, Oradea, Baia Mare) nu este rational sa inghesui tot tranzitul prin sudul orasului. De aceea in mod logic centura ocolitoare trebuie facuta pe la nord, din drumul Sigmirului, cu ocolire pe dupa Leoni si pe dupa cartierul Subcetate, pe la Statiunea Pomicola, cu traversarea DN17C de unde preia traficul greu si de tranzit, sa se indrepte catre iesirea din Unirea spre Livezile. O prelungire de 5 km pe Valea Magherusului poate prelua inclusiv traficul de tranzit de pe DN 15 A dinspre Reghin
    Prin urmare o intrebare logica pentru bistriteni ar fi : “Doriţi să se realizeze din fonduri europene atat varianta ocolitoare prin nord cat si o artera de circulatie de tip splai pe malul stang al raului Bistrita?”

    • dupa gandirea dumitale ,paguboasa,trebuie ca cei afectati de actuala varanta sa scape si sa fie afectati altii din alte zone…… Oameni buni trebuie sa intelegeti ca ori pe unde s-ar construi vor fi persoane afectate si nemultumite…..asa ca trebuie sa inceapa si sa se
      termine actualul proiect.

  • Comentariul si argumemtele sint de bun simt si corecte. As mai adauga un fals argument invocat pentru varianta centura-Codrisor: se dezvolta urbanistic si economic doua zone „moarte”, pasunea Viisoara si Unirea, fiindca restul traseului sint zone locuite si dealul Codrisor. Argumentul este valabil pentru orice alt traseu, varianta Nord. Singurul argument valabil si pertinent al primarului este acela ca varianta 2-Sud leaga doua zone potential valide economic: Parcul Industrial si Wonderlandul cu ambitioasa si aiurita pirtie de ski, care este o „fata morgana”.
    Problema este in acest moment „cartoful fierbinte”din mina lui Ovidiu Cretu, pe care singur si l-a copt, prin asumarea singur, fara o minima consultare a consilierilor si altor factori de decizie, a variantei de centura desenata si impusa inca din sept 2010 de el. El incearca sa scape de el onorabil, dar nu va reusi in nici o varianta de decizie si/sau finalizare a proiectului de Hotarire CL supus dezbaterii in prima sedinta. Daca nu il va retrage pina atunci, ceea ce cred ca este foarte posibil.
    Indiferent de situatie, daca referendumul se va face, o consultare pentru realizarea pirtiei de ski din fonduri ale bugetului local (cu sau fara credit) este absolut obligtorie.

  • Domnule Florin Chereji,sunt o cetateanca al acestui oras,in ultima perioada in oras se intampla si lucruri bune,vezi parcul orasulu si nu numaii,La momentul initierii acestui proiect erau niste descreerati ca si dumneavoastra acum care urlau ca se distruge parcul,ca se taie copacii ca vom muri din aceasta cauza si iata ca acum cei mai multi apreciaza aceasta lucrare.Dumneavoastra acum faceti oarecum la fel urlati cat va tine gura pus sigur de cineva si daca nu sunteti pus de cineva si e doar opinia dumneavoastra e si mai grav,inseamna ca aveti o problema cu capu si din cate stiu eu Dan Ilies va este prieten,ar trebuie sa-l consultati un pic,si sa-l treceti gardul si pe fratele dumeavoastra ca sunteti amandoi facuti de-o mama.Vreau sa va amintesc ca sigur la cata minte aveti ati uitat ca ati fost primarul acestui oras si astazi nu se poate spune ca un lucru este facut de primarul Florin Chereji sau poate da se spune cum ca ati imapartit pamantul statuli la diversi neicanimeni in Unirea de unde ati alimentat cu bani frumosi partidul si evident conturile dumneavoastra,probabil aceste tranzactii le faceati atunci cand erati la Bodea cu nasu in chilotii prostituatelor de acolo.Revenind la acest drum as vrea sa va spun ca omenirea s-a dezvoltat in primul rand prin construirea de cai de comunicatie,iar dumneavostra va opuneti cu vehementa celui mai elementar mod de a ne dezvolta ca oras.Ce sa inteleg?ca sunteti (dar gata nu cu astfel de adresare), ca esti un dezechilibrat mental,care nu ai facut nimic in viata ta si care sti doar sa ai opinii la ce fac altii.Idiot deadreptul.Daca trebuie revin cu explicatii,completari si argumente inclusive tet-a-tet

    • Maria, numele tău este minunat dar limbajul este execrabil. Nu pot să te numesc doamnă. Articolul mi se pare de bun simţ şi dacă aţi avea un pic de educaţie ar trebui să vă spuneţi punctul de vedere în alţi termeni. Oare sunteţi „femeie”?

    • „doamna” Maria,
      imi pare rau sa va spun ca si in cazul Parcului Municipal ati fost mintita.Daca veti cauta veti vedea declaratiile de presa oficiale ale primariei prin care se inventariasera aprox.1100 de copaci(majoritatea cu valoare dentrologica) si se sustinea sus si tare ca la finalul lucrarilor vor fi cu 200 mai mult.Taiati au fost ,plantati doar cativa la intrarea dinspre Polivalenta,plus distrugerea locului pentru copii din aceeasi directie pentru a se construi o alee pentru alta „firma de casa” a d-lui primar(cladire care de altfel e publica dar folosita in sens privat pentru buzunare la fel de private-intelege cine vrea).Parcul a fost scurtat,a ajuns doar o incalceala de alei betonate,care insumate sunt mai mult decat spatiul verde in sine.La fel se va intampla si cu Schuleward.Acest mare „european” nu este altceva decat un mic ceausescu care tine mortis sa-si construiasca o casa a poporului care de fapt nu e altceva decat un moft personal.Am vazut parcuri si dincolo insa naturaletea lor e de o poezie induiosatoare-unde interventia umana e minima.Pe la europeni nu se stie cum sa se aduca mai mult natura in orase(gradini verticale,spatii verzi pe acoperisul cladirilor,plantari de copaci sau cladiri construite in jurul copacilor seculari etc),noi le avem deja trebuie doar sa le respectam si sa le pastram curate.Nimeni nu spune NU-spunem doar ca trebuie facute responsabil,astfel incat sa ne bucuram si noi si copii nostri de ele.Nici nu trebuie facute hoteste,asa cum se fac taierile la 5 dimineata din jurul Bisericii Evanghelice(si nu numai)-care de altfel e ultima enclava verde majora a orasului.Atat de murdara a devenit Bistrita-plina de praf,soarele e insuportabil-ohhh Doamne adu bulevardele cu arcade verzi inapoi!!) NU VA LASATI MINTITI!ACEST GENOCID O DATA si ODATA(pt cine intelege) COMIS E IREVERSIBIL!E DOAR UN TERTIP DE A ELUDA O HOTARARE JUDECATOAREASCA!-si intrebarea va fi atat de confuz formulata incat oricare ar fi rezultatul sa profite aceluiasi scop meschin, sistematic urmarit de 5 ani incoace!Era atat de frumoasa Bistrita tocmai pentru ca era verde-acum a ramas sa fie populata doar de struti,corturi si mere de plastic.(si ma intreb atata metru cub de lemn….s-a facut venit la bugetul local????)
      P.S.APROPO-comerciantii din centru NU VOR desfiintarea pietonalului ci VOR DESFIINTAREA CORTULUI!!!!!!!!

  • Cata nesimtire din partea primarului Cretu cand el detine o suprafata de teren in zona Zavoaie pe unde ar urma sa treaca traseul centurii care ar duce la sacrificarea Padurii Codrisor si la poluarea zonei cu cele mai multe activitati sportive si de agrement. Ca sa nu mai spunem de spitalul TBC amplasat aici tocmai datorita aerului curat din preajma padurii si a raului Bistrita. In plus, locul este instabil supus fenomenului de alunecari de teren si tocmai padurea este cea care tine sub control cel mai bine manifestarea fenomenului de alunecare. S-au vazut situatii cand ziduri de sprijin din beton nu au facut fata fenomenului. Pe langa asta au existat numeroase reactii de respingere a acestei solutii , culminand cu o sentință judecatoreasca (Nr.409/2011) definitivă și irevocabila, astfel: “Analizând din punct de vedere al legalității actului administrativ atacat, instanța reține că acesta nu îndeplinește condițiile legale prevăzute de alte legi speciale din domeniul său de aplicare. În ce privește prima condiție impusă de lege, din documentația depusă la dosar, rezultă că aceasta nu a fost îndeplinită, în sensul că traseul stabilit este inclus în intravilanul localității pe o lungime de aproximativ 5 km. Nici cea de a doua condiție referitoare la studiul de trafic nu este îndeplinită, deoarece așa cum rezultă din preambulul HCL 151/2010, nu s-a avut în vedere vreun studiu de trafic. Nici documentația întocmită de proiectantul general ( n.r. – societatea IPTANA) nu are anexat un astfel de studiu. Astfel, se constată că în mod evident, hotărârea adoptată și atacată în prezenta cauză nu îndeplinește aceste două condiții impuse de lege”.
    Intrebare: De ce nu s-a facut referendum inainte de a se cheltui bani cu proiectarea
    acestei variante contestate? Daca cetatenii vor spune nu sau daca referendumul va fi invalidat din lipsa de cvorum, cine suporta cheltuielile de proiectare?

    • Exista fara indoiala responsabili cu demararea acestor studii si proiecte care trebui pot sa raspunda, pe masura functiei pe care o ocupa si a retributiei.

  • D-le Chereji,
    Ai detinut functia de primar PD intr-o perioada cand, in multe localitati s-au facut lucruri frumoase si utile. La Bistrita, desi erau bani la buget, nu s-a facut nimic, au ramas in urma d-tale o gramada de sticle goale si nici macar un proiect pentru bistriteni.
    In privinta Centurii sud 2, lasati-ne pe noi, cetatenii, sa hotaram. Vom merge la referndum si vom vota .Acum, ca ati auzit de referendum sunteti cuprinsi de panica?? Eu cred ca e corect sa se decida in functie de dorinta majoritatii cetatenilor, asa ca, daca sunteti in campanie electorala, spuneti-o, daca nu, incetati cu manipularea cetatenilor! Spuneti-va opinia dar lasati-ne libertatea de-a ne-o exprima si noi.

  • Pentru cei trei postaci si aplaudaci de serviciu, enuntati mai sus: mai lasati inversunarea si mai rafinati-va ideile, oameni buni! Chiar daca ati posta un comentariu ce ar contine o virgula, sau un semn de exclamare s-ar simti ca indepliniti o sarcina de partid si faceti scut in jurul maretului carmaci al urbei. Parca-mi suna cunoscut cliseul cu maretul carmaci…
    Dml, roxana si maria va sintetizez ideea (nu pentru ca voi nu ati avea aceasta capacitate intelectuala); sunt doua pareri contrare referitoare la aceasta sosea ocolitoare. Una, agreata de domnul primar, este sa o aducem mai aproape de case, de copii nostri, de oras, prin zona verde a padurii Codrisor in schimbul unor pretinse si posibile beneficii economice si o alta parere este sa indepartam soseaua ocolitoare de oras, sa nu ne sacrificam pe termen lung orasul pentru cateva acelorasi pretinse si posibile beneficii economice. Adaugati la aceste doua pareri: incapatanarea edilului nostru, lipsa unui dialog din partea acestuia, poate si o oarecare infumurare a acestuia si aveti masura conflictului dintre cele doua pareri expuse anterior. In acest conflict aveti si voi rolul vostru, dar din pacate este nesemnificativ si va inteleg: sunteti datori, aveti o datorie morala fata de el, ceva sinecuri, etc…
    Proiectul soselei ocolitoare a municipiului a trbuit sa fie asociat de edilul nostru cu doua proiecte: parcul industrial si Wonderland si cele doua trebuie unite printr-o sosea care sa treaca prin oras. Nu sa ocoleasca orasul…
    In ceea ce privesc atacurile la persoana la care va pretati, sunteti demni de ce-l pe care-l aplaudati: el doreste in ultima vreme sa creeze disensiuni intre podeni, hrubeni si unireni , viisoreni.
    Putina distinctie, putina verticalitate va este necesara chiar daca va ascundeti sub un pseudonim.
    Sa traiti, postand….

    • mai nea neica nimeni ,ma onorezi cu acest apelativ,dar din pacate sunt apolitic si toate personajele politice le cunosc doar din presa….dar sunt suta la suta convins ca acest proiect este fezabil si va duce la dezvoltarea orasului

    • sunt curios daca mata ai origini podene,hrubene,unireana sau viisoreana,eu sunt convins ca ai o oarecare origine venetica fata de mun. bistrita

    • mi-ti dat o idee; dupa ce va incepe santierul o sa ma duc la primar (cu toate ca la ora actuala mi-e drag ca sarea in ochi-dar unde are dreptate trebuie ,nu ma lasa constiinta,sa recunosc are dreptate]si o sa- l rog sa vorbeasca cu administratorul santierului ca sa ma angajeze in functia de paznic si astfel sa pot iesi la pensie in mod onorabil…. atunci o sa rog pe patroana acestui site sa puna arhiva la dispozitie ca sa pot dovedi ca am sustinut acest proiect….pana una alta sunt sofer , si sunt ingrozit de traficul de tranzit care traverseaza bistrita pe sub sau nu balcoanele bistritenilor.
      NU SUNT DE ACORD cu pista de schi trebuie fact acolo un AQUALAND

  • Cum am mai afirmat p-aici, cred că puţini bistriţeni îşi pot închipui cam ce presiune mare este la momentul ăsta asupra cetăţeanului Ovidiu Creţu, vremelnic primar al acestui oraş. Din cauza angajamentelor luate faţă de nu ştim noi cine, deocamdată, acum primarele încearcă să o dreagă prin aruncarea centurii în braţele bistriţenilor, să facă ei ce-or dori cu ea, căci este evident că promisiunile faţă de acei de nu-i ştim incă nu pot fi ţinute, ceea ce echivalează cu un eşec destul de urât în faţa manipulatorilor de sume uriaşe, fie ele şi din fonduri europene.

  • Am înţeles că există o sentinţă judecătorească definitivă şi irevocabilă pentru această aşa-zisa „variantă ocolitoare sud” şi nu ştiu de ce nu se respectă. Eu ştiu că dacă nu pot să fac un lucru, trec la planul de rezervă, adică o altă centură ocolitoare dar prin nord. Nu ne opunem realizării unei centuri ocolitoare, dar acesata să fie prin nordul nu prin sudul oraşului.

    • Tot primaria a gresit fiindcă a aprobat realizarea de case într-o zonă care se ştie nu de azi sau ieri (conform planurilor de urbanism) că va absorbi traficul greu din oraş. Dar au fost studiate şi alte variante la mare distanţă faţă de zona de locuit.

  • da asteptam o viitoare autostrada peste vreo 30-50 ani cine va mai trai pana atunci , dar EU si multi altii(din Estul Romaniei) dorim ca peste 5 ani sa ocolim Bistrita inainte de Viisoara si sa iesim dupa Unirea pe un proect care se poate realiza in aceasta perioada de timp …………..

    • Vrut-am sa-ti raspund acid, dar din respect pentru ceilalti cititori ma abtin!
      Pentru un sofer esti tare pornit sa se realizeze ocolitoarea,
      pentru un sofer ai prea mult timp si internet la indemana sa postezi oricand comentarii, pentru un sofer esti mult prea bogat sa ai smartphone si internet mobil,
      pentru un sofer aproape de pensionare (peste cativa ani asa cum afirmi) care ar dori sa se angajeze paznic la firma care se prezuma ca ar trebui sa castige lucrarea nu trebuie sa vorbesti cu primarul ci sa faci cerere la AJOFM (ca sa nu duc speculatia mai departe, spre alte conexiuni),
      si ca sa-ti inchei argumentatia: esti prea „manivela”, prea te-nvarte adevaratul sofer.
      Sa conduci… si sa postezi… bine!

  • Oana,Silviu,Ionescu si care iti mai fi pe aici,din scriierile voastre se poate trage urmatoarea concluzie simpla …..sunteti niste imbecili pusi de cineva sa scrieti .Intotdeauna un drum este facut pentru cei multi,nu doar pentru intresele voastre politice sau personale.Exemplu vazut de mine. Printr-o rezervatie naturala de undeva din Canada trece o autostrada de interes national construita dupa toate normele de protejare a mediului si nu numai,dar e prin mijlocul rezervatiei si acolo oamenii au inteles ca acel drum trebuie facut pentru dezvoltarea zonei.La noi NU pentru ca asa vrea un neicanimeni sa nu-i treca lui drumul pe langa casa care oricum a facuto din bani furati de la acelasi stat si,isi vede agoniseala in pericol. Vremurile s-au schimbat si nu mai poate fura atat de mult sa-si faca alta casa la fel de mareata si cu acelasi confort,pe malul raului ca de… acum se fura mai cu perdea.Florinel oare nu mai merge afacerea cu DINTARII ,nu mai vinzi maglavaisuri ieftine si vrei sa revii in politica prin usa din dos?Se pare ca da,daca ai un punct de vedere dute la primar sau la cei ce hotarasc asta si sustine acolo aceasta idee.

    • Când un om îţi spune că eşti prost nu-l crede, dute şi te culcă, dar când ţi-o spun mai mulţi atunci nu mai există nici o îndoială. Ei na, ai fost în Canada! Apropo ce capitală are Canada?

    • atacurile personale aduse unor indivizi pe care nu ii cunosti nu constituie argumente pertinente in sustinerea unei teze.Canada cea care a abandonat tratatul de la Kyoto a carei promotor era initial??Poate ca recitirea frazei „dupa toate normele de protejarea a mediului” ar trebui sa dea putin de gandit.
      In cazul nostru nu stiu sa existe vreun studiu de impact in acest sens.Si crede-ma nu vreau sa ma fierb in „caldarea Bistritei” sub presiunea gazelor ce se vor emana de pe deal…si cat de greu poate fi a deslusi semantica propozitiei: VREM CENTURA DAR NU PE ACOLO!!

  • Oana,
    Ce spune d-l Guenter Klein – pentru ca sesizarea intemeiata a dansului a fost invocata- despre varianta ocolitoare a orasului prin padurea Codrisor, despre situatia arborilor de pe Republicii, Odobescu sau Independentei???

    • Dar despre axele Bistritei ? Pasajele medievale bistritene erau pitoresti, altceva decat axe cu denumiri fortuite si tratamente uniformizatoare.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.