Actualitate

Sună sirenele! Exercițiu de alarmare publică

Un exercițiu de alarmare publică, care presupune verificarea funcționării sirenelor, este programat, cu ocazia Săptămânii Protecției Civile, miercuri 26 februarie între orele 10.00 și 11.00.

Astfel, la nivel național, inclusiv în Bistrița-Năsăud, este verificat modul de funcţionare a mijloacelor de alarmare publică. Sirenele vor emite semnalul ”Alarmă la dezastre”, care presupune iminența producerii unor calamități cu impact major asupra comunităților.

Oamenii sunt sfătuiţi să nu intre în panică, fiind vorba doar despre un exerciţiu. Prin modul de acţionare a sirenelor există posibilitatea de a crea disconfort în spaţiul public, însă autorităţile transmit că deprinderea modului de comportare și familiarizarea cu tipul urgenței anunțate sunt de un real folos într-o situație limită.

Sistemul de alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate. Semnalul ”Alarmă la dezastre” se compune din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.