Actualitate

Încep lucrările de reabilitare a Școlii Gimnaziale “Avram Iancu” din Bistrița

A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare a Școlii Gimnaziale “Avram Iancu” din Bistrița, printr-un proiect al municipalității cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat primarul Ioan Turc.

Proeictul prevede creșterea eficienței energetice a clădirilor Şcolii Gimnaziale ”Avram Iancu” din Bistrița, valoarea investiției fiind de 3,7 milioane de lei.

La finalul lucrărilor de reabilitare, unitatea școlară va avea tâmplărie nouă, clădirea va fi izolată, fațada va fi reparată, instalațiile de încălzire și de iluminat vor fi modernizate, iar calitatea aerului din sălile de clasă va fi asigurată de echipamente de ventilare mecanică. De asemenea, interiorul va fi împrospătat și dotat cu tehnologii moderne (instalații detecție semnalizare și alarmare incendiu, tehnologii LED, instalații voce-date, supraveghere video, antiefracție, control acces), iar spațiul verde va fi amenajat cu alei pietonale din materiale naturale prietenoase cu mediul și mobilier urban de tip smart. Proiectul include și puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.