Actualitate

În aprilie-mai se face numărătoarea animalelor strict protejate

În lunile aprilie-mai se va desfășura monitorizarea și estimarea efectivelor la speciile urs brun, lup, râs și pisică sălbatică pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud.

Având în vedere atribuţiile ce revin autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în realizarea studiilor speciale de evaluare a stării resurselor biologice din flora şi fauna sălbatică, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud organizează  împreună cu gestionarii fondurilor cinegetice acţiunea de evaluare a efectivelor pentru speciile de animale sălbatice strict protejate, respectiv: urs brun, lup, râs şi pisică sălbatică, conform metodologiei de evaluare stabilită de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Gestionarii fondurilor cinegetice au realizat şi transmis Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud programarea acţiunilor de evaluare. Pe baza acestei programări, gestionarii fondurilor cinegetice împreună cu reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, vor participa la acţiunea de evaluare în teren şi vor verifica corectitudinea datelor înregistrate. La aceste echipe mixte pot participa și reprezentanți ai Garzii Forestiere, ai autorității publice centrale care răspunde de agricultură, ai unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora se află fondurile cinegetice, ai proprietarilor de terenuri, precum și reprezentanţi ai institutelor de cercetare și învățămînt în domeniul cinegetic sau al biodiversității, ONG-uri (cu implicare directă în domeniul biodiversității) cu anunțarea prealabilă a organizatorilor acțiunilor de monitorizare și estimare. Acolo unde fondurile cinegetice se suprapun peste arii naturale protejate, evaluarea se va face separat pentru aceste suprafeţe, iar la evaluare vor participa şi administratorii acestor arii naturale protejate.

Evaluarea se va întocmi pe fonduri cinegetice şi se va analiza și centraliza la nivel de judeţ, pe fonduri cinegetice și gestionari. Situaţiile centralizate la nivel de judeţ de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud vor fi transmise Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului pentru a fi înaintate Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, informează APM BN.

Potrivit evaluărilor de anul trecut, în județul Bistrița-Năsăud sunt peste 900 de exemplare de urs și peste 250 de lup.

Etichete

1 comentariu

  • Trebuie sa va si credem in numaratoare.
    Eu in nici un caz si va transmit ca nimic nu este protejat in Romania. Absolut nimic, nici macar oamenii bolnavi de cancer.
    Sa fim seriosi si sa recunoasca toti ca statul a esuat demult.
    Uitati-va la IRES ca spune clar cum tinerii intre 18-35 de ani in proportii de 90-95% nu mai cred in statul roman.
    E dezastru tovarasi !

    6
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.