Actualitate

Cum va fi vremea în perioada următoare

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat prognoza până spre finalul lunii august. Potrivit meteorologilor, în general temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, iar cantitățile de precipitații vor fi deficitare.

În Transilvania, se va încălzi treptat din 31 iulie, astfel că în 2 și 3 august sunt estimate temperaturi maxime în jurul a 33 de grade. O scădere a valorilor de temperatură maxime se va produce în 4 și 5 august, până spre valori de 30 de grade, însă ulterior caracteristice vor fi maximele termice de 32…33 de grade. Temperaturile minime vor scădea la 10…12 grade la final de iulie și început de august, însă din 3 august și până în 11 august sunt estimate valori medii de 14…15 grade. Probabilitate pentru ploi pe arii mai extinse va fi mai ridicată în zilele de 4, 5 și 6 august.

Săptămâna 29 iulie – 4 august: Valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 5-11 august: Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile montane.

Săptămâna 12-18 august: Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 19-25 august: Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în zonele montane și local în restul teritoriului.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.