Numărul autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale în anul 2023 a scăzut în județ cu peste 24% faţă de anul precedent, arată datele Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud.
Potrivit sursei citate, anul trecut au fost eliberate 615 autorizații de construcție față de 812 în anul precedent.
În 2023 însă, numărul de locuințe finalizate a crescut cu 1,7% față de 2022.
Cele mai multe locuințe s-au finalizat în orașe – 722 din 963, în timp ce la țară s-au finalizat 241.
Contrar presei străine, unde apar frecvent update-uri în legătură cu concedieri (care se întâmplă peste tot, în perioada asta), în Românistan se aud sau se citesc foarte puține pe subiectul ăsta, în condițiile în care:
– sunt concedieri masive in sectorul IT, iar celor care rămân, în foarte multe cazuri, li se propun salarii mai mici, din cauza dificultăților din piață (inflație, lipsă proiecte etc).
– în automotive, Leoni închide fabrica de la Luduș. În primă fază, angajații ar trebui să fie relocați la Arad (cu cazare plătită de firmă), până se adaptează fabrica din Bistrița, pentru a îi prelua. Când va fi gata, oamenii ăștia (care vor rămân) vor face naveta de la Luduș la Bistrița pt un loc de muncă plătit ca 💩;
– așa cum arată și acest articol, sectorul imobiliar trece printr-o scădere importantă;
– și alte industrii șchioapătă.
Sunt semne clare de recesiune. Unde mai punem la socoteală iminentele creșteri de taxe și impozite care vor avea loc la anu’, urmările politicilor economice ale gospodărilor Ciolacu și Bolos.
Grija mare unde puneți stampila de vot.
Hristos a Înviat!
Nu e în nicio scădere în sectorul imobiliar, nu vă bucurați și nici nu sperați că vor scădea vreodată prețurile apartamentelor de a 85.000 euro la 30.000. De altfel,cum scrie și în articol, vânzările apartamentelor AU CRESCUT.
Sunt mai puține autorizații emise pentru că s-au emis foarte multe în 2023 și sunt multe șantiere deschise, cu sute de apartamente – pe locul fostului CPL se fac 600 de apartamente, la fostul RAR se fac blocuri cu zece etaje, lângă pensiunea Morariu se mai construiește un bloc cu 10 etaje, Panoramic Residence construieste al treilea si al patrulea bloc cu 10 etaje, campeador a construit ditamai blocul pe centură lângă penny și pe unde or mai fi. Astea nu se construiesc și nu se vând în 4 luni. După ce se finalizează și se vând astea în proporție de 75%, vor scoate din nou autorizații și vor construi alte blocuri. Prețurile nu se vor prăbuși, nu așteptați asta. Poate scad cu 10%, dar dacă plătești integral apartamentul, și în acest moment se poate obține un discount de 10%.
@Balan, Hristos A Înviat!
Nu a zis nimeni nimic de prețuri. Era vorba, așa cum se menționează în articol, de scăderea numărului de construcții. Poate m-am exprimat mai general, scuze pentru confuzie.
Dar sectorul e în scădere. Că au pus băieții bani „la saltea”, din vremurile bune, este altă poveste.
pentru @ares: am spus de ce au scăzut numărul de autorizații, sunt multe șantiere deja deschise. De prețuri am zis eu, am dus ideea mai departe, criza începe când nu mai există cerere => nu se mai solicită autorizații => fără cerere scad prețurile. Ceea ce nu e cazul si nu se va întâmpla. Nu sperați la discounturi mai mari de 10%, dacă aveți bani, cumpărați acum. Sau la anul cu banii de 3 camere cumpărați două.
Știi tu d’astea?!!!multe știi!!
Nu e mare știință, sunt lucruri evidente. Am vrut doar să precizez că nr de autorizații eliberate nu este întotdeauna un indicator care să reflecte piața imobiliară. Numărul tranzacțiilor, a apartamentelor vândute este indicatorul care contează.