Deputatul Robert Sighiartău, candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a declarat într-o conferință de presă că, lucru extrem de grav, Poliția Română a fost atrasă într-un joc pervers pentru a fi intimidat și amenințat. El a cerut instituțiilor statului să se autosesizeze. Poliția Română a trimis la Bistrița Direcția Control Intern pentru a face verificări.
”Conferințele mele de presă au început să aibă efecte, însă unele extrem de negative. Problemele de la Aquabis, ADI Deșeuri, problemele cu drumurile, caracatița instalată aici și condusă de baronul PSD Radu Moldovan au început să aibă efecte negative. Am spus de la început că nimeni și nimic nu mă poate opri. Voi lupta toată viața mea pentru libertatea de exprimare, de opinie și pentru valorile în care cred. Nu mi-e frică de nimeni. Mă simt nevoit să le spun bistrițenilor lucrurile care mi s-au întâmplat în ultimele zile, lucruri extrem de grave la care nu am crezut că se va ajunge în județul nostru aparent liniștit. Sub coordonarea lui Radu Moldovan, o serie de instituții publice subordonate lui au început să mă intimideze, să mă hărțuiască și să mă amenințe”, a declarat Robert Sighiartău.
El a detaliat: ”Totul a pornit când o nepoțică și mai mulți copii au filmat un clip într-o pauză, în care spun că dacă ar avea 18 ani ar vota cu mine. Un clip făcut voluntar de ei, într-un moment de entuziasm. Ulterior, clipul a fost postat pe rețelele de social media, de copii și de alții. La prima vedere sunt lucruri banale, care se întâmplă în fiecare zi și pe care le fac copiii. Nu așa i s-a părut și lui Radu Moldovan și PSD-ului, care a profitat de această postare și a făcut o sesizare Poliției. Până aici nimic neobișnuit. Însă ceea ce s-a întâmplat este mult, mult mai grav. Baronul PSD a folosit instituțiile statului, respectiv Poliția Română, pentru a mă intimida, hărțui și șantaja. În acest joc pervers a fost atrasă Poliția Română, care nu știu din ce motive pare-se că îi face jocul lui Radu Moldovan. De aceea, solicit organelor statului, pentru că nu știu cine îi răspunde sau nu lui Radu Moldovan, să se autosesizeze, să treacă urgent la anchete și să-și facă datoria, protejând minorii, și să asigure libertatea de exprimare, valori fundamentale pentru orice democrație”.
”Poate o să spuneți că exagerez, însă tot ce v-am spus are la bază niște fapte”, a spus Robert Sighiartău, care i-a rugat pe colegii săi din partid să pună ”înregistrarea în care un comisar șef sună un membru al staffului meu de campanie și încearcă să mă intimideze, să amenințe copii, familii și, bineînțeles pe mine. Sigur că nu îmi este frică”.
În înregistrare se aud următoarele: ”Am înțeles că tu ești responsabil de campania domnului Sighiartău Robert. Este o sesizare a PSD-ului cu copiii de la școala (…) care au pus, ulterior am văzut că ați șters-o. Dacă ne înțelegem, discutăm, o dăm light, dacă nu ne înțelegem luăm toți copiii de la (…), inclusiv rudele lui, audiați copiii, părinții, ca să nu… Deci ori ne înțelegem, ori dacă nu, iese așa, un iureș de c..t cu copii, părinți audiați”.
Robert Sighiartău a afirmat că înregistrarea va fi pusă la dispoziția organelor abilitate, ”pentru a face lumină în acest caz”. ”Este un comisar șef al Poliției, de la IPJ, o să aflați numele lui din anchetele care vor urma”.
Parlamentarul liberal a adăugat: ”Este foarte clar că avem de-a face cu un baron disperat, care vrea să oprească aceste dezvăluiri și care folosește toate instrumentele pe care le are la îndemână. Să știți că de când a început acea sesizare, Poliția a fost în școală, copiii să știți că sunt terorizați, și știu asta de la părinții lor, le este frică și asta nu este normalitate într-o campanie electorală. Eu nu mă gândeam că se va ajunge aici, dar vă spun un lucru: nu mă opresc, pentru că nu mi-e frică de absolut nimeni și nimic. Așadar, singura șansă a noastră, pe lângă ceea ce vor face instituțiile statului, este să-i sancționăm așa cum trebuie în 9 iunie și să scăpăm județul de acest jug PSD-ist care controlează pur și simplu instituții ale statului. Deci nu vă fie frică, pentru că împreună vom învinge”.
Deputatul PNL a declarat că toate aceste acțiuni au ca scop să instaleze o frică și să înăbușe valul eliberării județului. ”Clipul respectiv făcut săptămâna trecută de acei copii, care n-a avut nicio legătură cu stafful de campanie și cu campania mea, a fost făcut într-un moment de entuziasm, a fost distribuit pe anumite canale, pentru că eu n-am un singur canal de comunicare, într-o perioadă, într-un moment, de cineva din stafful de campanie, însă sigur că a fost șters ulterior. Clipul a fost filmat, cred eu, într-o sală de clasă, într-o pauză, de către niște copii care se jucau. Dar lăsând la o parte toate astea, să te iei de copii și să trimiți Poliția în anumite școli doar pentru că există o sesizare în acest sens mi se pare ieșit din comun, iar dacă aveau o problemă trebuia să o aibă cu mine, nu cu copii, nu cu părinți, nu cu alții, ca să instalezi o frică tocmai pentru a înăbuși, vezi Doamne, un val care se creează pentru eliberarea acestui județ”.
Robert Sighiartău a menționat că așteaptă ca organele abilitate să se autosesizeze, în caz contrar urmând să depună plângere: ”Eu o să le pun la dispoziție absolut toate informațiile pe care le avem. Bănuiesc că Parchetul trebuie să se autosesizeze, DGA și alte instituții. Colegul meu care a fost sunat va da declarații și explicații în fața organelor abilitate. Vom aștepta reacția din partea instituțiilor, însă ce mi se pare extrem de grav este felul în care acționează PSD aici la nivel județean în momentul în care scaunul lui Radu Moldovan este pus în pericol. Mi se pare de-a dreptul șocant ca într-un județ liniștit din Transilvania să se întâmple astfel de lucruri doar pentru că în acest moment există o alternativă clară. Nu se poate așa ceva. Organele abilitate trebuie să verifice tot circuitul de informații. PSD a depus plângere la Poliție pentru acest clip ca să intimideze minori, părinți și așa mai departe, este un lucru clar. De aici încolo, urmează ca ancheta care sper să să se pornească să clarifice lucrurile. Dacă nu se vor autosesiza, voi depune și plângere. Voi aștepta următoarele 48 de ore”.
Întrebat dacă l-a sesizat pe ministrul de Interne în acest caz, el a răspuns: ”Nu, nu am sesizat ministrul de Interne, aici nu este vorba de ministru sau de colegi de partid, ci despre o chestiune extrem de gravă. Prin această metodă s-a încercat reducerea mea la tăcere, tocmai din cauza dezvăluirilor pe care le-am făcut. Am primit recent de la un cetățean și un dosar în care mi se arată tot felul de ilegalități în instituții subordonate Consiliului Județean. Asta îi deranjează, pentru că nimeni nu a avut curajul până acum să prezinte niște realități pe care cetățenii le știu, nu și instituțiile abilitate. Au vrut să mă intimideze pe mine și pe apropiații mei, cărora a început să le fie frică, și este extrem de grav, nu grav. Frică! Vi se pare normal? Mie nu mi se pare normal într-un stat democratic, într-un județ ca Bistrița-Năsăud”.
Poliția Română a transmis într-un comunicat:
”Având în vedere cele prezentate în cadrul unei conferințe de presă, susținută astăzi, 3 iunie, de către un candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Centrul de Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:
Conducerea Poliție Române a dispus ca o echipă de polițiști din cadrul Direcției Control Intern să se deplaseze în județul Bistrița-Năsăud, pentru a verifica aspectele semnalate, urmând ca, la finalizarea verificărilor, să fie dispuse măsuri legale”.
(Material electoral comandat de Partidul Național Liberal – PNL Organizația Județeană Bistrița-Năsăud / Executat de Timp Online SRL – portal Timponline.ro / Codul unic de identificare al mandatarului financiar: 21240015)
Fain ar fi să scăpăm și de psd si de pnl . Și după aia să se tot amenințe și să facă ce vor între ei .
Nu vreau să fiu părtinitor, de fapt nici nu mă interesează părțile, însă un lucru este clar: Legea învățământului, ROFUIP și regulamentele interne interzic cu desăvârșire postări sau propagandă politică în școală.
Păi atunci participarea primarilor şi a altor zeci de politruci la deschiderea şi închiderea anului şcolar ( am vrut să spun festivităților însă nu sunt festivități ci o plictiseală maximă plină de discursuri sforăitoare fără sens de la care toată lumea vrea să scape cât mai repede ) nu este tot propagandă politică în şcoală ?!
Dar oare nu prin profesori ,direcrori si preoți se face campania ?
Sunt doar curios câți politiceni ne vor mai plictisi la maxim din nou şi ne vor mai agresa vizual cu moacele lor tâmpite pe 21 la încheierea anului şcolar ?!
Toți directori fac propaganda politica în școală, toți sunt numiți politic în funcție
concursul e doar un fel de teatru pentru prosti, directori inspectori….cum se schimba regimul cum apare alt inspector,alt directori, etc, meritocratia nu exista
Cât de pervers poti sa fii ca sa te folosesti de niste copii cu mintea lipsita de discernamânt ca sa-ti faca campanie electorala??
Si dupa aia sa mai si urli în mass-media ca politia se apuca de anchetat?
Dar cred ca nu trebuie sa ne mai miram ca astia sunt obisnuiti sa perverteasca mintea copiilor înca de mici – îndoctrinarea religioasa face parte din modul lor de a-i conduce pe altii mai slabi de minte, doar asa pot ei parveni.
Asa au facut si comunistii, doar ca aia s-au folosit de alt fel de „învataturi”.
Da,da, copiii de la școală întîmplător au început să facă de capul lor campanie electorală. No comment !
Tertipuri de campanie,in campanie sunteti in stare de orce,in realitate sunteti penibili,jenant ca niste „‘oamenii de bine” sa coborati la asa nivel!
sa ne intelegem, de fapt lupta reala este intre actualul primar si Robert S.!!! nu va lasati pacaliti. este evident. este depre conducerea viitoare a partidului . Vom vedea…..sunt fracturi grave in acest minunat si imaculat partid.Care ne fac rau noua!