Sport

Bistrița Bike Marathon, cu mai mulți concurenți decât la prima ediție

Peste 300 de concurenți au luat startul la cea de-a doua ediție a ”Bistrița Bike Marathon” dintre care un sfert s-au înscris la 71 de km, traseul lung asimilat Cupei României de Mountain Bike XCM.

Concurenții au venit din toată țara, foarte mulți din județul Cluj, atrași de frumusețea traseului, dar și de competiție.

”Cupa României are 7 etape, iar cea cu numărul trei se desfășoară azi la Bistrița. Nu a fost ușor să convingem federația, dar ediția de anul trecut i-a convins pe arbitri că merităm să organizăm o etapă la noi. Traseul de 71 de km nu este ușor, are 2300 de metri diferență de nivel. Am lucrat timp de peste o lună să-l amenajăm fiindcă ne dorim să iasă un concurs reușit, iar anul viitor să putem aduce campionatul național la noi, la Bistrița. La Cupa României la XCM s-au înscris circa 70 de concurenți, iar în total suntem peste 300. Am evoluat față de anul trecut când am avut 220 de participanți. Suntem așadar în creștere. Sperăm ca anul viitor să fim și mai mulți ca să facem un adevărat festival din asta. În nordul țării nu sunt prea multe concursuri de anvergură și trebuie să investim în asta și să facem posibil un astfel de eveniment. Lumea vine cu drag aici pentru că noi chiar facem ceea ce facem pentru oameni, nu ca să câștigăm cum fac alții. De aceea, ceu cred că este posibil ca acest eveniment să crească de la un an la altul”, a spus Iosif Ureche, cel care a avut ideea organizării ”Bistrița Bike Marathon”.

Pentru traseul lung de 71 de km startul s-a luat cu tura medie. Traseul s-a separat la km 13, după primul punct de alimentare.

Cicliștii au coborât pe drum de piatră spre Satu Nou, au luat-o spre Dealul Negru, au coborât în Cușma. La km 40 traseul s-au întâlnit din nou cu cicliștii de pe traseul mediu, acestea fiind comune până la finish, cu trecere pe Dealul Cocoș.

Concurenții care s-au înscris la traseul mediu au pedalat pe 34 de km, iar cei de la Family pe 12. Nu a lipsit nici de data aceasta cursa copiilor care au încercat să obțină un timp cât mai bun prin zona centrală.

Câștigătorii au fost recompensați cu premii în bani.

6 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.