Ambuteiajele create de semafoarele montate în preajma sensurilor giratorii dau Bistriței un aspect de oraș din Asia. ”La Poșta Veche, am văzut mașini de poliție, autobuze, mașini, toate claie peste grămadă”, a spus consilierul PNL Cristian Munthiu în ultima ședință a Consiliului Local în care a cerut să se facă o sincronizare a semafoarelor.
”Am văzut că se fac teste cu semafoarele pe noile axe și am observat că la intersecția de la Poșta Veche se creează niște ambuteiaje uriașe. Nu știu dacă nu cumva ar trebui gândită o soluție ca să existe o semaforizare sincronizată pe toate cele trei intrări ale sensului giratoriu pentru a nu se mai întâmpla ce am văzut: mașini de poliție, autobuze, mașini, toate claie peste grămadă. Arăta ca într-un oraș din Asia. Am fost la o ședință în care se discuta studiul de trafic, iar cei de la Poliție spuneau că nu este o soluție pe care ei au agreat-o foarte mult. Acum, făcându-se teste, poate totuși se găsește o soluție ca să nu blocăm o intersecție care este destul de importantă în orașul nostru”, a spus consilierul PNL Cristian Munthiu în ultima ședință CL.
”Se fac probe și acesta este, de fapt, scopul probelor, de a identifica problemele și de a găsi soluțiile”, a răspuns primarul Ioan Turc.
Despre acest subiect a vorbit și comisarul-șef Mihai Lupșa, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud: ”Am stabilit să facem o analiză cu privire la semafoarele instalate, împreună cu colegii de la Biroul Rutier, de la Serviciul Rutier. Ne vom deplasa în teren să vedem ce putem face în fiecare caz în parte. Degeaba le luăm la modul general. Acolo unde putem și e necesar să schimbăm ceva, cu siguranță vom face propuneri în acest sens. Și aici (în fața Poliției -n.r.) avem două treceri de pietoni una lângă cealaltă și sunt multe situații în care sunt treceri de pietoni apropiate și există riscul creării unor ambuteiaje”.
El a recunoscut însă că polițiștii au avizat ambele proiecte de mobilitate (realizate în timpul administrației PSD condusă de fostul primar Ovidiu Crețu – n.r.) și că, tocmai pentru că IPJ a fost de acord cu montarea lor ”vor fi analizate fiecare în parte”.
Semaforul de lângă Trezorerie nu este poziționat corect. Cei care vin dinspre sensul de la poșta veche, nu au timp să îl vadă. Un semafor trebuie să îl vezi din timp, nu să îți apară așa tam nisam. Și oricum ai șansa să nu îl vezi, când iei sensul, șoferul are tendința să se uite dacă nu sunt pietoni pe trecere. Găsiți o modalitate să puneți semaforul pe Odobescu sau Gării, nu știu exact cum ii spune străzii…
E mai bine un pasaj pentru pietoni la trezorerie poate….comunica cu beciul domnesc! Asta e solutia corecta pentru avizarea semnafoarelor fara un studiu al circulatiei din zona!!!
Mulțumiți i faraonului Crețu .
Ce credeați sarakilor? Singapore e in Asia…Cretzu v-a programat și Neluzzu v-a dus direct in Singapore.
nu va place singapore?
nelutzu rulez
Un proiect „frumos” care suna bine doar acolo pe hartie.
In practica aceasta linie verde mai mult polueaza prin ambuteiajele care se fac.
Era prea frumos sa fie adevarat cum scrie pe hartie in prioect.
La noi taiem apoi masuram sa vedem ce am facut, in tarile civilizate masoara de douazeci de ori apoi taie si atunci cu precautie.
Pana una alta vacanta frumoasa.
Vedem noi din septembrie cum ne descurcam.
Drumuri bune si viata frumoasa.
Omu asta este CONSILIER de cand e Turc primar.
Adica, teoretic, a fost unul din cei cu care s-a sfatuit primarul inainte sa se implementeze grozaviile astea.
Ar fi trebuit sa fie unul din oamenii care sa-i spuna „boss, esti sigur ca e ok sa punem semafor langa sensul giratoriu? Nu vrei sa intrebam niste experti inainte sa dam banii pe asa ceva?”. Dar reactioneaza de parca-i prima data cand trece prin Bistrita: „Ba, ce-ati facut aicia?”.
Sunt programe software ca Civil Designer care pot simula orice tip de intersectie, vreme, volum si tip de trafic, volum de populatie, etc. Se puteau testa simplu 1000 de variante pana vedeam ce functioneaza. La noi se instaleaza dupa ochi si dupaia facem teste cu nervii soferilor.