Primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Mate, dar și viceprimarul Dorin Nicula, acuzați că au cumpărat cu 700 de lei câte un vot de la zeci de persoane cărora le-au dat vize de flotant pe domicilii fictive, ar vrea să scape de control judiciar. Cei doi au sesizat Tribunalul Bistrița-Năsăud care va judeca cererile lor în cursul zilei de miercuri, 31 iulie.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, atât Ioan Mate, cât și Dorin Nicula au contestat măsura controlului judiciar în data de 26 iulie, când a mai făcut același lucru și Lucica Valeia Moldovan, din același grup infracțional organizat, iar instanța le-a dat termen în 31 iulie.
Primarul, viceprimarul, secretarul și un funcționar din Primăria Sânmihaiu de Câmpie, dar și un viitor consilier local riscă până la 5 ani de închisoare pentru faptele lor: coruperea alegătorilor, constituire de grup infracțional organizat, fals, uz de fals și fals informatic.
Potrivit prim-pocurorului Adrian Briciu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, aceștia au convins mai multe persoane din Bistrița (unele care stau în blocurile sociale din Viișoara) să își stabilească domiciliul sau reședința în comuna Sânmihaiu de Câmpie în baza unor adeverințe false emise de primărie prin care se atesta faptul că persoanele respective dețin imobile pe raza comunei respective.
”În baza acelor adeverințe false, aceste persoane și-au stabilit domiciliul sau reședința pe raza comunei. Aceste persoane au fost convinse să-și stabilească domiciliul, să participe la alegeri și să voteze candidații unui anume partid politic o parte prin oferirea a câte 700 de lei pentru fiecare persoană, iar altele în baza unor relații de prietenie sau de rudenie cu membrii grupului infracțional. Până în prezent s-a reușit stabilit că sunt peste 60 de adeverințe falsificate emise de către primărie, adeverințe care au fost folosite pentru stabilirea domiciliului sau reședinței. Numărul este însă mult mai mare. Suntem în faza de cercetări, urmează să stabilim numărul total de persoane care și-au stabilit domiciliul.
Totodată, membrii grupului infracțional au asigurat fie direct sau prin interpuși transportul acestor persoane la secțiile de votare în data de 9 iunie în vederea exercitării dreptului la vot. Față de primar, viceprimar, secretar și un candidat la funcția de consilier local s-a dispus reținerea pentru 24 de ore. Cei patru sunt sub control judiciar pentru 60 de zile. Aceeași măsură a controlului judiciar pe 60 de zile s-a dispus și în cazul a celei de-a cincea persoane, funcționar în cadrul primăriei, care a întocmit acele adeverințe false. Pentru aceste infracțiuni legea prevede până la cinci ani de închisoare”, a spus Adrian Briciu.
Totodată el a menționat că primarul Ioan Mate își poate exercita în continuare funcția de primar.
Vor fi „rasi” cu mare atentie pentru a nu fi „taiati”… Totul insa va depinde de cat de bine taie „briciul” d-lui prim procuror…(Parerea mea este ca fapta nu a fost nicidecum singulara in 9.06. si precis se va mai repeta)
😁😁la cât e de coruptă justiția ,se va admite ,iar procurorul ,apărătorul suspecților de coruptie din Bistrița va aplauda reușită infractorilor întrucât va scăpa de ,,chinul ,,de a motiva ordonanță de clasare
Furatul alegerilor este o traditie respectata cu sfintenie. A fost inaugurata cu marele furt din noiembrie 1946 cand PCR (acum PSD) a masluit grosolan alegerile sub atenta indrumare si supraveghere a tovarasi sovietici iar acum se minuneaza si rusii ce bine merge hotia si la ce peeformante a ajuns tehnica fraudarii alegerilor. Se fura de fiecare data sansa acestui neam de a scapa de saracie si inapoiere iar dupa fiecare ciclu electoral votantii sunt tot mai prosti si mai usor de manipulat.
Treabă sa generalizat. Se fura, indiferent de cine? Doar pentru cine . Am ajuns în democrație. Fura cum poarte orișicine și de ce
Ia sa faca o AI pentru justitie si sa dea verdictul aceasta dupa regulile legilor, sa vedem, ce iese!!!
Unul fura un straif de lemne prin Budac si face 2 ani jumate de bulau cu executare.
Altul da spaga de 28000 de euro (probabil mostenite de la ma-sa) în doua sute de cazuri de furt electoral si scapa ca vrabia din mâna.
Frumoasa tara avem, pacat ca-i locuita de dobitoci care „voteaza”.
Pai dacă cetățenii din Viisoara l au votat,de ce nu I a și păstrat în comuna Sugimihaiul de câmpie. pe acestia……????????!!!!!