Lucrările de construire a parcărilor etajate de pe străzile Ion Minulescu / zona C.R. Vivu, Aleea Pandurilor / zona Vasile Lupu (ambele demisol plus parter) și Năsăudului (P+1), investiții ale Primăriei Bistrița, sunt în plină desfășurare.
La viitoarea parcare etajată de pe strada Ion Minulescu, este finalizată structura de rezistență, a fost turnată placa peste parter și demisol, iar acum se lucrează la hidroizolație și vopsitorii cu rășini epoxidice.
La parcarea din zona Pandurilor / Vasile Lupu, s-a decofrat, s-a turnat placa peste demisol și se execută lucrări pentru hidroizolație, concomitent cu pregătirea în vederea realizării vopsitoriilor și lucrările la instalația de hidranți.
La amplasamentul noii parcări de pe strada Năsăudului, după demolarea fostului punct termic și montarea unui post trafo nou, s-au turnat piloții forați, radierul și s-a armat placa parter, urmând să se toarne 700 metri cubi de beton. Totodată, aici a fost realizată rețeaua de iluminat pentru exterior.
Aleile de acces la blocuri și parcările existente în zona Ion Minulescu adiacentă cu C.R. Vivu urmează să fie reamenajate. Prin realizarea parcării se va asigura un număr de 88 locuri de parcare (incluzând și amenajarea unor locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități), care să deservească parcarea autovehiculelor rezidenților și vizitatorilor ocazionali. Aici va exista și o stație cu două posturi de încărcare pentru autovehicule electrice. Proiectul include amenajarea cu spații verzi, alei pietonale, corpuri de iluminat și mobilier urban.
Parcarea de pe Aleea Pandurilor (zona Vasile Lupu) va avea 100 de locuri. Proiectul prevede amenajarea întregii suprafețe a terenului cu spații verzi, alei pietonale, corpuri de iluminat, mobilier urban, dar va exista și o stație de încărcare pentru autovehicule electrice. Pentru demisol sunt prevăzute 46 de locuri de parcare, iar la parter 54, dintre care două locuri destinate persoanelor cu dizabilități. În spațiul exterior vor fi zone verzi amenajate cu diferite tipuri de vegetație și arbori, o platformă subterană de depozitare selectivă a gunoiului menajer, alei pavate și alei carosabile.
Pe str. Năsăudului, Primăria Bistrița va construi o parcare etajată cu 163 locuri, cu regim de înălțime P+1, fiind prevăzute și amenajarea întregii suprafețe a terenului cu spații verzi, alei pietonale, corpuri de iluminat, mobilier urban, spațiu de joacă, stație de încărcare rapidă pentru vehicule electrice, cu acces de pe str. Năsăudului și Aleea Heniu.
Cu punctul termic Aleea Ineu ce se întâmplă? Este un focar de infecție la câțiva metri de 2 grădinițe. Se dărâmă, se face parcare sau altă destinație?
Cu el rămîneți dacă la ăia mulți și proști nu le a placut de Turc
@Ciprian
tinere..ti-am răspuns personal de X ori..
ori nu citești ori te repeţi intenţionat pt. circotecã 👎
noteazã-ţi:
https://timponline.ro/punctul-termic-aleea-ineu-licitatie-cine-vrea-amenajeze-punct-liturgic/
Ai auzit sigur de insulele Feroe ,acolo la garsonieră…O natiune cu 50.000 de suflete.Ăia au facut in 3 ani tunel subacvatic auto cu cel mai jos punct la 187 de metri adâncime in oceanul Atlantic ,11 km lungime ,tunel cu un sens giratoriu unic in lume unde e instalata o statuie de 80 de m inăltime.Toata chestiunea asta a durat 3 ani.Noi avem un pasaj pietonal de 25 de m lungime ,4,5 m adancime la care se lucreaza de 2 ani si jumătate si nu-i gata.Sigur ca or fi toti ăilalți ,ăia multi si proști cum spui tu,de kăkat,firma prestatoare de kăkat,trebuie sa fim de acord că e evident…dar beneficiarul,ordonatorul,gospodarul ,cel care trebuia sa fie șeful,nu un papă lapte pe care sa il manevreze niste patroni semianalfabeti ,niste functionari puturosi din primarie ramasi de pe vremea ăluilalt si niste copiii tembeli cu aere de cosilieri si stapani ai orasului… ăsta cum cum e? Nu e tot de ka ka t?
o mică observație: sculptura (un cerc de figuri care se țin de mână) de 80m e pe lungime și nu pe înălțime!
Și încă o precizare, nu-s chiar de capul lor, sunt parte din Regatul Danemarcei. Este o regiune autonomă, dar aparține de Danemarca, la fel ca Greonlanda.
Danemarca reprezinta Feroe in domeniul externelor,justitiei si apărării in rest are Feroe au controlul asupra problemelor de stat.Unde-i danezu’Adrian să ne explice ? Oricum,in țara asta toate merg de andoaselea ,indiferent cine e la butoane.Nu suntem in stare de nimic.Doar gargară.
Așa e Nelu, multe merg prost dar și din cauza noastră ca popor. Dacă un funcționar a fost nepregătit, prost sau rău intenționat, chiar dacă ne-am făcut nervi pt un an, nu-l reclamăm. Dacă vedem lucruri aiurea nu le reclamăm. De votat nu doar că votăm prost, ci din ce în ce mai prost!
F bine! Sa se facă odată să se termine.
Până nu vad ca sunt funcționale nu pot sa fiu bucuros că doar se fac..
Degeaba postați acuma lucuri ce trebuiau făcute că ați văzut rezultatele din alegerile locale.
Oamenii din subordine v-au făcut să pierdeți voturi dar și demagogia de care ați dat dovadă.
Obligatoriu camere video anti grafitti!
Avansam cu parcarile, dar omitem sa precizam ca termenul de finalizare al executiei conform contractului de lucrari la parcarea de pe Minculescu era inceputul lunii iunie!!!!!! Oare penalitati de intarziere se platesc in orasul asta? Sau ne laudam ca avansam, cand de fapt suntem in intarziere cu 8 saptamani??
Parcarea de pe Minulescu este o inovație tehnică care îți dă de gândit. După umila mea părere, proiectantul merită premiat pentru că i a venit ideea să facă parcarea in pantă. Bine, și cei care au avizat proiectul. Să vezi acum cum se or buși mașinile… Ca la popice…