Social

Veste bună pentru cei care au carduri de alimente și mese calde

Peste 650 milioane de lei ajung în aceste zile la 2,6 milioane de beneficiari. A început încărcarea cardurilor de alimente cu o nouă tranșă de 250 lei, bani care vin să sprijine românii cu venituri mici.

Este a treia tranșă de câte 250 de lei din acest an pentru beneficiarii măsurii ”Sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate în perioada 2024-2027”.

Cardurile (tichete sociale) pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde.

Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvern sunt:

persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;

– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;

– familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;

– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

– persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Pentru ce pot fi utilizate tichetele sociale pe suport electronic pentru alimente şi mese calde?

    În anul 2024, sprijinul poate fi utilizat pentru achiziţionarea de produse alimentare şi/sau mese calde.

    Cât timp vor fi valabile sumele?

      Sumele disponibile pe card vor fi valabile 12 luni de la data încărcării lor.

      Anul acesta, vor mai fi acordate încă două tranșe a câte 250 de lei în lunile octombrie și decembrie de regulă între data de 10 și 15 a fiecărei luni.

      Etichete

      6 comentarii

      • Multa lume trăiește mai rău ca acum trei ani de zile, din cauza inflației.
        Creșterea prețurilor se oprește, doar când lumea nu își mai permite să cumpere produsele, deci mai mulți bani (salarii și pensii mărite ) nu rezolvă situația, din contră o înrăutățesc.
        Deci, e bine să – i ajuți doar pe cei săraci, Nu plafonezi prețul gazului, energiei electrice, al lemnului de foc la toată lumea. creând inflație și deficite bugetare) ci îi ajuți doar pe cei cu venituri sub 2000 lei ( pensia medie în România este de 2250 lei).
        Dacă îi ajuți pe toți oameni să plătească utilitățile , le rămân mai mulți bani în buzunar, se duc la restaurante, la Supermarket , etc și cumpără, iar prețurile cresc.
        Creșterile de salarii au fost de 14%, inflația a crescut cu 5-6%. Deci creșterea salariilor și a pensiilor crează inflație.

        Eu sunt de acord cu aceste carduri sociale, mai ales ca inflația este în creștere de la 4,94% la 5, 42%.
        În aceste condiții, cred ca BNR nu mai reduce dobânda, deocamdată . (Au redus-o de la 7 % la 6,5%, astfel încât dobânda actuală este cu numai 1,08% peste (rata inflației.5,42%).

        8
        6
      • Incarca cardurile cum vor ei luna august nu mi sa încărcat și nici nu răspund la telefon sa mi se zică motivul ,nu am avut nici un venit in plus.

        2
        1
      • Mie nu mi sa încărcat nici în iunie nici acum.Am încercat sa sun sa dau mesaje nimeni nu răspunde.Sa le fie rusine

      • Ce sunt în ziua de azi 250 de lei. Parca ați oferi nu ce sumă mare . Ce tot postați atît. Postați cînd veniți cu o veste bună. Dumneavoastră puteți trăi din 1281 de lei și 250 de lei din 2 în 2;, luni. Rușine să vă fie. Să de-a Bunul Dumnezeu să trăiți și Dumneavoastră din atitia banii. Să mănânci, să îți cumperi medicamente ,și să plătești și facturii.

      Apasă aici ca să comentezi

      Reguli pentru comentarii. Click aici.