Social

Lovitură pentru foștii mineri din zona Rodna. Cât au pierdut la recalculare

Foștii mineri care au lucrat în Exploatarea Rodna au aflat, cu stupoare, că recalcularea pensiilor le-a diminuat veniturile chiar și cu 6000 de lei lunar. Păgubiții sunt chemați să își recâștige drepturile în instanță.

Într-o postare pe Facebook, Ioan Rus face un apel către foștii mineri ai Exploatării Miniere Rodna, actuali pensionari.

”În cursul acestei luni am primit deciziile de pensionare în conformitate cu noua lege a pensiilor Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii care va intra în vigoare 1 septembrie 2024.

Această lege a generat mari așteptări în rândul pensionarilor, dar astăzi ne vedem cu toții în fața faptului împlinit. Noua lege a reușit să ne diminueze pensiile cu sume cuprinse între 1000 lei și 6000 lei, iar prin această lege toate drepturile minerilor obținute atât pe vremea lui Ceaușescu, cât și după Revoluție, au fost spulberate.

Singura soluție pentru a încerca recâștigarea drepturilor bănești este acțiunea în instanță”, a scris el, unde a menționat că, potrivit Art. 127. – (1) Deciziile emise de casele teritoriale de pensii pot fi contestate, în termen de 45 de zile de la comunicare, la instanţa judecătorească competentă, altfel deciziile necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive. În cazul foștilor mineri din Rodna, instanța competentă este Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

”Precizez că nu putem deschide un dosar comun cu Casa Teritorială de Pensii Bistrița-Năsăud din lipsa unei asociații nonprofit cu scop lucrativ a pensionarilor din Rodna (aspect ce trebuie luat în seamă).

De asemenea propun deschiderea unei pagini pe WhatsApp unde să putem discuta problemele legate de acest aspect și să nu folosim pagina de Facebook ca pagină de lucru.

Termenul fiind foarte scurt de depunere a contestațiilor (45 zile), am conceput un model de contestație în contecios administrativ care poate fi adaptat de fiecare în condițiile specifice dosarului de pensionare, model anexat mai jos”, a scris Ioan Rus.

În 2019, un număr de 721 de bistrițeni care au lucrat în grupa 1 și 2 au început să primească pensii mai mari, în medie cu 800 de lei, printre aceștia și 400 de foști mineri din Șanț și Rodna, care au lucrat în condiții grele de muncă.

La Exploatarea Minieră Rodna au lucrat peste 3500 de oameni. Disponibilizările au început în 1997 şi s-au încheiat zece ani mai târziu. Mai multe despre istoria mineritului din zona Rodna, în articolul de mai jos:

Etichete

18 comentarii

    • Eu zic invers. Această lege încurajează munca, la suprafață, cu virament CAS pentru a beneficia de pensie numai și numai după contributivitate. În final, și pensiile speciale vor fi „popite”. Să vedem cu ce năzdrăvănii vine noul Guvern de Crăciun. Până atunci-Cântare României, cu bocitoarele de serviciu și Campanie Electorală.

      25
      9
    • Pensile unui miner sunt mici raportat la conditile de munca. Sa lucrez intro mina sa intri in pamant la 1000 m si sa sti ca exista riscul sa nu mai iesi . Nu cred ca poate oricine sa facs asta in plus sunt si conditile de munca, gaze, umiditate. Cei ce va referit ca au pensi mari mineri intrati doar o saptamana in locil lor si dupa mai comentati.

      30
      24
    • Pai nu trebuie sa intram domnule Viorel, ca avem alternative fiabile la carbune. Daca n-ar fi agentii rusi de la diversele ONG-uri de mediu, care au blocat sau au incercat sa blocheze exploatarea gazelor de sist, extractia gazelor din Marea Neagra, toate proiectele de hidrocentrale, Romania ar fi fost demult independenta energetic. Asta a fost de la inceput planul lor, sa blocheze tot in Romania, pentru ca tara sa ramana dependenta energetic de Rusia. Curios fapt totusi ca toate aceste organizatii precum Agent Green, Bankwatch cu sedii centrale in Austria (cloaca de agenti si spioni rusi din inima Europei) nu protesteaza in China sau in Asia de Sud-Est (cei mai mari poluatori ai planetei). N-am vazut niciun ecologist sa mearga in Rusia sa protesteze impotriva extractiei de gaze sau de petrol.

      42
      7
    • 8500 lei dupa 32 de ani de munca sub pamânt. Jumate îi da pe medicamente pentru bolile profesionale dobândite (guta, reumatism, silicoza ș.a.) La fel ca un functionar din primarie cu studii medii, făra boli si oareșce cunoștințe la …..covrigarie

      8
      4
  • De la inceput s-a spus,sa fie clar pentru toata lumea,ca pensiile nu vor scadea dupa recalculare ,chiar daca suma recalculata va fi mai mica decat pensia primita pana in august 2024,deci celor carora le-a venit recalculat cu 1000-6000 lei mai putin, ei totusi vor primi pensia nediminuata,dar cat au avut acesti oameni pensia de au avut de unde scadea ditamai suma,or fi fosti securistii,procurorii mineri sau si astia sunt pensionari speciali?

    34
    8
  • Va pot spune ca multi au profitat de functile date de PCR au fost sau sant persoane care nu au intrat in mina si au beneficiat de pensi babane nu am auzit pe nimeni ca TESA [organele de conducere] nu aveau numai 50/o intrare in subteran de asta nu pomeneste dnl Rus mare minier, la cel cu 6000 diminuat a avut usor 10000 uitativa la contabili au subteran [tineau evidenta utilajelor din subteran] Florea Micu are mai mult ca ori ce minier s m d, minieri care au fost pusi la gazeta de perete pentru harnicia lor nu mai sant demult in viata,ori cum sa gresit cu acesta recalculare dar sa nu se vaiete mai tare profitorul de functie ca amaratul care nu a apucat a lua 1 leu pensie si care a pus umarul pentru planurile marete, la care profitori le aveau numai in actele de realizari cu care veneau la sectoare .

    26
    2
  • Nimeni nu contesta munca grea din mine,dar pentru asta au fost recompensati prin program redus de munca ,masa gratis,salarii mari,etc au luat si ca o clasa muncitoare cu inalt spirit civic,vorba unui clasic in viata au multumit si au dat si ei,au dat in batrani,femei,studenti,pletosi,in cine au apucat,iar acum se plang ca li s-a taiat 6000 lei din pensie,pensia a cel putin trei batuti.Eu n-am uitat!

    35
    7
  • Un miner care a lucrat pe front 22 de ani a avut pensia 5900 lei, iar la recalculare 2600 lei
    Pentru comentaci, sa va dea d- zeu aceiași pensie, char dacă ați lucrat în birouri, fără sa cunoașteți, frigul, umezeala, lipsa aerului, gazele de dinamita și praful de piatră (silicoza) și bolile asociate.
    PS, păcat că nu por anexa decizia

    22
    10
    • Dnul Rus : Un miner care a lucrat pe front ,in subteran ,s-a pensionat la 40 de ani . !!! Pensionarea la aceasta varsta nu este un urias beneficiu ? acel miner ,probabil, are acum in jur de 60 ani si deja a papat 20 ani de pensie. Eu am lucrat la suprafata 36 ani si m-am pensionat anticipat cu penalizare la 60 ani si beneficiez de o pensie dupa recalculare de 2500 lei ….. Asa ca recalcularea pensiilor dupa contributivitate si acordarea de puncte de stabilitate in functie de vechime mi se pare o masura justa si rationala cu toate ca in exemplul personal pensia mea este mica ….. Celor cu grupe de munca le ajunge beneficiul de a se pensiona la varste in jur de 40 ani . !!!!

      23
      6
  • Uite așa s-a născut noua lege a pensiilor din ignoranță, invidie si neștiință. Păcatele favorite ale politicianului român. Ca si cultură generală, orice bistrițean ar trebui sa știe ca la minele de la Rodna nu s-au extras cărbuni s-au extras, de peste 2000 de ani, minereuri neferoase: zinc, aur, aluminiu. Minele de la Rodna sunt inundabile, datorită pânzei freatice ridicate. Prin urmare nu se lucra doar sub pâmânt, in frig la o lanterna, in gaze, cu lopata si târnăcopul, se mai lucra si in apă rece in cisme de cauciuc. Pentru o masa gratis….cam ca în zilele noastre în cazul oricărui angajat la stat, si nu numai, din zilele noastre. Pesionați la 40 de ani, dar mulți nu au pucat 60 datorită bolilor sa pentru ca au murit îngropați dub galeriile prăbușite. Mulți si-au lăsat coplilașii sa se descurce cum or putea in debandada de după 89. Pentru mulți fiecare respirație e un chin. De 20 de ani!
    Așa că:
    1.Cu compasiune si respect ne plecăm capul in fata sacrificiului lor, pentru ca la un moment dat au plătit datoti externă a țării. Și nu numai ei toti românii care au construit România asa cum e azi. Viața unui om nu are preț.
    2. Hai sa fim uniți, sa fim mândri de trecutul nostru, pentru că altul nu avem, sa ni-l asumăm și sa schimbăm dieta…nu mai mâncăm covrigi!
    RESPECT

    12
    4
  • Mulți nici măcar nu erau mineri de adevăratele erau trecuți la subteran,dar de fapt lucrau la birou ,magazii etc…..!Acuma fac gura pentru ca nu mau iau mărirea cu inflația….circa 850 lunar.Sale para bine ca rămân cu pensia actuala

    ..

    7
    4
  • Eu incerc sa vad putin mai altfel lucrurile….

    Spre exemplu in anii de glorie ai Comunismului ( care era o doctrina buna, insa neaplicabila ) cei care preferau ( intrucat nu era o obligativitate ) un salariu bun, timp de munca mai scurt pana a intra la pensie mergeau in anumite sectoare de activitate cum este spre exemplu mineritul.
    Intr-adevar un sector enorm de greu, cu beneficii destul de consistente pentru vremurile de atunci insa pe de alta parte cu enorm de mari riscuri , riscuri pe care si le asumau!
    Cred ca de fiecare data inainte de a intra in subteran fiecare dintre ei isi spuneau o rugaciune , chiar si in gand sperand ca sa-si imbratiseze sotia sau copii a doua zi.

    Acum, cu aceasta recalculare, care posibil sa se bazeze exclusiv pe cat s-a contribuit ( nu sunt expert in legislatie sa-mi dau cu parerea cat de buna sau proasta este ) se ajunge la diminuarea pensiei, insa sa nu uitam ca minerii au avut parte de avantaje mari fata de o alta persoana care lucra tot in sistem industrial insa realistic vorbind cu mult mai mici riscuri si mult mai putine avantaje la aceea vreme ( ex sudor CICM, operator Acumulatorul etc).

    Contributivitatea este o realitate si o baza de calcul, restul avantajelor sunt punctuale pe perioada cat esti angajat.

    Faptul ca admiti sa lucrezi intr-o zona riscanta, cu avantajele /beneficii materiale insa posibil cu o pensie medie sa zicem ( insa beneficiezi mai devreme de ea de genul pompier, militar, marinar de cursa lunga sau piloti de aeronave…) este un lucru pe care ti-l asumi iar acum sa vii sa spui ca nu este corect … nu ca este tardiv .. ci putin imoral si lipsit de etica.

    Stric parea mea, si nu am pretentia ca nu as putea gresi.

    8
    5
    • Respect punctul de vedere, dar problema e ca s-a plătit, contributivitate există. În timp ce pentru orice loc de muncă se reține, să zicem 5% pentru contribuții, celor din sectoarele periculoase, energie sau minerit, li se reținea 8%. Același sistem este și astăzi, dacă lucrezi în condiții speciale sau deosebite contribuțiile sunt mai mari decât în condiții normale tocmai pentru a acoperii reducerea vârstei de pensionare.
      Oricum, gargara oficială este cea cu „egalizarea„ si „reducerea inechității”. Cam comunistă, dar vine de la PSD deci…. . Cu toate acestea, nu poți să pui egal între mere și pere! Niciodată! Nu suntem egali nici astăzi, nu muncim în aceleași condiții, uneori din alegere alteori din necesitate, dar nu suntem la fel, nu contribuim la fel și nu este corect să nu se recunoască acest lucru.

  • Ala ce vorbește ca un miner se pensionează la 40 ani e dus rău cu pluta caz concret miner subteran vechime 14 ani grupa 1 ,38 ani vechime totala se pensionează la 59 ani cu pensie de 3550lei

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.