Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Extensia Bistrița, mai are locuri la buget și cu taxă pentru sesiunea de admitere din luna septembrie. Înscrierile încep în data de 3 septembrie și țin până în 6 septembrie până la ora 15.00.
La Facultatea de Inginerie Electrică sunt următoarele locuri:
- Științe inginerești aplicate: 6 locuri la buget și 14 cu taxă
- Inginerie electrică: 11 locuri cu taxă.
Pentru Facultatea de Inginerie Electrică, admiterea candidaților se face în urma unui concurs de dosare, în baza mediei calculate după formula: MA=max (MA1, MA2) MA1=0,6*NB+0,4*MB sau MA2=MB
- MA – media de admitere cu cele 2 variante de calcul MA1 și MA2;
- NB – nota la BAC la una din materiile: matematică, informatică, fizică, chimie, economie;
- MB – media la BAC.
În cazul în care pe ultimul loc sunt mai mulți candidați cu aceeași medie de admitere se vor aplica pentru departajare, în ordine, următoarele criterii:
- nota cea mai mare obținută la Bacalaureat la una din materiile: matematică, informatică, fizică, chimie, economie;
- media la examenul de Bacalaureat;
- cea mai mare notă de la probele examenului de Bacalaureat.
La Facultatea de Inginerie Industrială, Robotică și Managementul Producției:
- Inginerie industrială: 16 locuri la buget, 19 cu taxă
- Mecatronică și robotică: 12 locuri la buget, 10 cu taxă
- Inginerie și management: 4 locuri la buget, 10 cu taxă
Pentru Facultatea de Inginerie Industrială, Robotică și Managementul Producției, admiterea candidaților se face în urma unui concurs de dosare, în baza mediei calculate după formula: MA=max (MA1, MA2) MA1=0,6*NB+0,4*MB sau MA2=MB
- MA – media de admitere cu cele 2 variante de calcul MA1 și MA2;
- NB – nota la BAC la una din materiile: matematică, informatică, fizică, chimie, economie;
- MB – media la BAC.
În cazul în care pe ultimul loc sunt mai mulți candidați cu aceeași medie de admitere se vor aplica pentru departajare, în ordine, următoarele criterii:
- nota cea mai mare obținută la Bacalaureat la una din materiile: matematică, informatică, fizică, chimie, economie;
- media la examenul de Bacalaureat;
- cea mai mare notă de la probele examenului de Bacalaureat.
Înscrierile se fac în perioada 3-6 septembrie până la ora 15.00.
Rezultatele inițiale vor fi făcute publice în 9 septembrie, confirmările inițiale între 10-12 septembrie, ora 12.00, iar rezultatele finale se dau 12 septembrie până la ora 23.00. Confirmările finale se fac în 13 septembrie, la secretariatul facultăților unde au fost admiși candidații.
Pentru înscrierea la admiterea în UTCN, candidații vor achita o taxă pentru organizarea și desfășurarea concursului în cuantum de 350 de lei. Această taxă este unică și se achită o singură dată, indiferent de numărul de comisii și opțiuni alese.
Beneficiază de gratuitate la înscrierea la admitere candidații care încarcă următoarele acte:
- Adeverință din care să rezulte că este angajat UTCN sau unul dintre părinți este angajat UTCN sau cadru didactic, didactic auxiliar aflat în activitate sau pensionat din sistemul de învățământ;
- Certificat/e de deces pentru candidații orfani de unul sau ambii părinți
- Adeverință de la casa de copii sau centrele de plasament, dacă este cazul
Taxa de confirmare a locului/rămânere în concurs este de 300 de lei.
Adaugă comentariu