Trei bărbați care au împușcat ilegal un cerb pe raza Parcului Național Munții Rodnei au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, urmând a fi prezentați magistraților cu propunerea de arestare preventivă.
Cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 30 de ani, din Romuli, Telcișor și Dealu Ștefăniței au participat, în 8 septembrie a.c., la o partidă ilegală de vânătoare pe raza Parcului Național Munții Rodnei, unde au împușcat ilegal un cerb.
Cei trei au fost surprinși în flagrant de către un ranger din cadrul Parcului National și un paznic de vânătoare.
Polițiștii au ridicat un autoturism de teren, 5 arme letale de vânătoare, 9 cartușe cu glonț, un dispozitiv de vedere pe timp de noapte și 2 telefoane mobile.
În urma probatoriului administrat, cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentați magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în vederea stabilirii documentării faptelor și stabilirii participației penale.
Conform Regulamentului Parcului Național Munții Rodnei, ”pe raza Parcului Național Munții Rodnei activitatea de vânătoare este interzisă. Pentru fondurile cinegetice care se suprapun parțial pe raza parcului, realizarea cotelor de recoltă se face pe suprafaţa de fond cinegetic situată în afara parcului naţional, potrivit legislației în vigoare şi a Planului de Management”.
În data de 26 august, și Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș a găsit braconieri în Parcul Național Munții Rodnei.
Am crezut ca politisti din BN au iesit la controale dar cei din MM au fost mai indrazneti. Ai nostri unde faceau controalele?
Ce mai contează?
Ai nostri faceau control la Nina Rus la pastravarie