Actualitate

Toamna Bistrițeană, bogată în roade. Ce găsiți în târg, la Viișoara

Peste 40 de producători locali de fructe, legume, zarzavaturi, miere, brânză și alte bunătăți vă așteaptă sâmbătă și duminică în Complexul Heidenfeld de la Viișoara, unde are loc manifestarea Toamna Bistrițeană.

”Avem invitați între 40 și 50 de producători din județ cu legume, fructe, zarzavaturi, miere de albine, cu brânză, nuci, absolut tot ce se face la noi în județ. În plus, este și un program artistic, iar oamenii sunt așteptați să vină să se bucure de roadele toamnei”, a spus Luca Răzoare, șeful piețelor la Primăria Bistrița.

Producătorii mici de mere au venit cu diferite soiuri pe care le vând 4 lei kilogramul, unele din soiuri vechi și foarte aromate.

Și legumicultorii din zona Șintereag, Florești au adus la piață legume proaspete: vinete la 5 lei/kg, ardei kapia – 8 lei/kg, gogoșari – 10 lei/kg, ardei – 6 lei/kg, gogonele – 5 lei/kg și varză de toamnă – 5 lei/kg, ultima ceva mai scumpă față de anul trecut fiindcă a fost nevoie să fie irigată zilnic pentru ca să se facă.

Mai găsiți must la 15 lei/litrul, produse de artizanat, oale, farfurii, decorațiuni.

La Toamna Bistrițeană au loc și spectacole folclorice: sâmbătă Grupul ”Tradiții Bistrițene” din Bistrița, Ansamblul Folcloric ”Someș-Ilva” din Sângeorz-Băi, Ansamblul Folcloric ”Balada” din Bistrița, Ionela Moruțan, iar duminică Ansamblul Folcloric ”Coronița” din Solovăstru (jud. Mureș), Ansamblul Folcloric Profesionist ”Cununa de pe Someș” Bistrița, Oana Tomoioagă.

În cele două zile de Toamnă Bistrițeană, Piața Decebal este închisă pentru salubrizare și igienizare.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.