O familie din Dumitra care se apropie de vârsta pensionării lucrează singură de peste 20 de ani nu mai puțin de 70 de hectare de viță-de-vie în La Roda, o localitate din provincia Albacete din comunitatea autonomă Castilia-La Mancha (Spania). Oameni harnici, Maria și Mircea Huza, ne-au povestit că nu au șefi, dar au conștiință.
”Eu și soțul meu lucrăm în Spania 70 de hectare de viță-de-vie. Numai noi doi. Tot ce se face manual – și mă refer la curățare și îngrijire până ajunge pe rod – asta facem noi doi. În această perioadă e sezonul culesului, dar acolo se face mecanizat, iar noi suntem liberi până luna viitoare în 30 când trebuie să începem munca”, ne-a povestit Maria Huza (58 de ani), care a lucrat ca personal auxiliar de pază la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” din Bistrița.
”Noi nu avem șefi, nu avem nimic. Patronul nostru a lucrat în Guvern, acum e în pensie. Nu ne vizitează decât la 2-3 săptămâni, dar noi lucrăm așa cum trebuie. Dacă la 14.00, avem pauză o oră, ne ridicăm la 15.00, nu la și 15.05. Dacă la 8 începe munca, atunci suntem la muncă, programul e program. Ce am auzit în România este că munca începe cu o pauză”, a spus Mircea Huza, care a lucrat și el împreună cu soția, la poartă, la CNAM.
Pentru că la vremea aceea, salariile în învățământ erau foarte mici și nu le ajungeau banii, el a decis primul să plece în străinătate: ”Am plecat la 42 de ani și acum am 62. Am plecat pentru o lună și am stat 20 de ani. Timpul a trecut, am văzut că, în România, salariile nu creșteau și a trecut o lună, un an, 20. Am dus familia după mine, soția, copiii. Avem un băiat de 38 de ani și altul de 26. Copiii sunt acolo împreună cu noi și s-au realizat. Cel mare și-a cumpărat apartament în Bistrița, cel mic are o firmă de IT și suntem bucuroși. Eu am o operație de șold, o proteză montată în Spania, iar după operație sunt foarte mulțumit. Lucrez în agricultură ca un om normal. Acolo, când te-ai operat și ai pus o proteză, ești considerat apt de muncă”.
Până la pensie mai are trei ani. Atât vrea să mai rămână în Spania ca să poată primi acasă pensie internațională: ”Nu-mi place în Spania, tot acasă e mai bine, unde mă ocup de pomi, de struguri, de mere. Acum dacă ar fi să fac la fel, nu aș mai pleca fiindcă lucrurile în România s-au mai pus la punct și se vor mai pune”.
”La vârsta asta sunt tot felul de probleme de sănătate și medicamentele sunt foarte scumpe”, explică Maria decizia de a mai rămâne câțiva ani în Spania până la vârsta pensionării.
”În Spania, suntem plătiți cu 7 euro la oră. Putem câștiga lunar între 1200 de euro și 1500 de euro, în funcție de câte ore putem munci într-o lună. Dacă plouă, nu putem ieși la muncă. Nu câștigăm foarte mult, dar este un pic mai bine decât în România. Înainte să plecăm – acum 20 de ani – și eu, și soțul, eram personal auxiliar, la poartă la Colegiul Național Andrei Mureșanu. Aveam salarii foarte mici. În Spania, am câștigat salariul dintr-o lună din România într-o zi, indiferent ce făceam, fie curățenie, fie altceva. Ne place însă agricultura și o facem și acasă, nu doar în Spania. Avem casă la Dumitra, dar ne-am cultivat pământul și am pus vie, roșii, cartofi. De regulă, venim în martie acasă. Atunci arăm, punem prin grădină ce se poate, via e curățată de toamna și o lăsăm pregătită pentru anul următor. Dacă rămâneam în România nu cred că reușeam să adunăm nici 10%. Avem doi copii care și ei sunt acolo cu noi. Cel mic și-a deschis o firmă de IT, iar celălalt lucrează tot în viticultură într-un almacen, de unde se sortează toate soiurile de viță-de-vie cultivate în Spania”, a completat ea.
La ”Toamna Bistrițeană”, familia Huza a adus mere, struguri dintr-un soi vechi, vin și coniac de casă.
Adaugă comentariu