Aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al municipiului Bistriţa a mijloacelor fixe ce au deservit sistemul de producere și distribuție a energiei termice, pentru casarea, și după caz, valorificarea acestora, este pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din 26 septembrie.
”Bunurile aferente fostei centrale termice nu au mai fost utilizate cu această destinație încă din anul 2007, când sistemul centralizat de termoficare a încetat să mai funcționeze în municipiul Bistriţa, astfel atât construcțiile aferente centralei termice, punctele termice, cât și rețele de transport și distribuție a energiei termice aferente şi-au încetat uzul şi interesul public încă din acea perioadă, majoritatea aflându-se în stare avansată de degradare. De-a lungul timpului, prin hotărâri ale Consiliului Local, mijloacele fixe care deserveau sistemul de producere si distribuție a energiei termice au fost casate, fiind aprobată trecerea în domeniul privat al municipiului Bistriţa, inclusiv a construcțiilor aferente centralei termice, din strada Zefirului nr. 1, cât și a punctelor termice din municipiul Bistrița.
Direcția de Infrastructură și Servicii Bistrița solicită trecerea în domeniul privat a unui număr de 97 mijloace fixe, rețele subterane de transport și de distribuție a energiei termice și module termice, în valoare de 3.786.385,69 lei, inclusiv a 6 bunuri care deja figurează în domeniul privat, în valoare de 177.198 lei, casarea acestora, fără valorificare și scoaterea acestora din evidențele contabile.
Aceste mijloace fixe sunt în canale termice subterane (situate în spatii verzi și străzi asfaltate), canale termice din beton acoperite cu dale, lungimea totală a lor fiind de aproximativ 29 km. Acest fapt face deosebit de costisitoare recuperarea fierului vechi, fier pe care se poate obtine maxim 1,05 lei/kg si din 1 metru linear de rețea termică subterană se poate recupera o cantitate de aproximativ 48 kg fier vechi, echivalentul a 50,04 lei. De asemenea, aceste conducte sunt izolate cu vată de sticlă și carton bituminat (deșeuri periculoase pentru care trebuie plătită o firmă autorizată în neutralizarea lor). Refacerile după aceste lucrări de recuperare a fierului vechi ar crea un disconfort mare în municipiul Bistrița, implicând săpături în majoritatea zonelor, unele dintre ele modernizate, iar costurile ar fi infinit mai mari decât sumele obținute din valorificarea acestor mijloace”, explică municipalitatea.
Pai „la FER vechi” atunci,
„majoritatea aflându-se în stare avansată de degradare”….
Nu cred ca va fi asa de ușor de curățat zona….. s-ar putea sa coste zeci de milioane de euro sa te descotorosești de materialele periculoase, sa razi pământul contaminat 3-10 m. să-l transporți, să-l decontaminezi , să-l depozitezi într-un loc sigur.
Să pui în zonă un alt strat de pământ, curat și care să nu pună în pericol viața noilor locatari.
Eu nu aș cumpăra o locuință în acea zonă,
@ Adi, Acolo este vorba de Parc şi Bază sportivă nu de locuințe.