Ce trebuie să facem dacă nu vrem să ne degradăm odată cu realitatea din jur

Să îți faci datoria cât de bine poți, indiferent de realitatea din jurul tău, să nu confunzi valoarea ta cu salariul pe care îl primești sau cu locul unde lucrezi și să te detașezi de rolul pe care îl joci în timp ce ai o anumită profesie. Sunt câteva dintre ”exercițiile de igienă mintală” pe care prof. univ. dr. Mircea Miclea le-a recomandat profesorilor de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”, dar care sunt valabile pentru oricine.

”Facem zilnic exerciții de igienă corporală: ne spălăm pe dinți, pe față. Nu se întâmplă nimic dacă pe termen scurt nu le facem, însă dacă nu le facem pe termen lung, am încurcat-o. O pățim. La fel trebuie să facem niște lucruri care țin de igiena noastră mintală și pe care să le stabilim, să facem niște reguli pentru fiecare zi. Ideal este să vă descoperiți propriile reguli, dar să faceți exercițiile acestea de igienă mentală că altfel deraiem și nici măcar nu ne dăm seama că deraiem”, le-a spus profesorilor de la CN ”Liviu Rebreanu” fostul ministru al Educației, prof. univ. dr. Mircea Miclea.

”Una dintre regulile mele este că eu îmi fac treaba cât de bine pot nu contează cât de bine învață ei. Altfel spus, predarea mea nu e tranzacțională. Dacă sunt trei oameni care vin la curs, eu predau cursul ca și cum sunt 300 de oameni la curs. Încerc să predau cât de bine pot, am un standard și încerc să mă țin de el. Dacă voi nu învățați mai are rost să predau? La fiecare sesiune văd cât de mulți oameni pică sau nu știu și mă întreb dacă mai merită să predau? Până la urmă, și dacă făceam 10% din efortul pe care l-am făcut, tot acolo rămâneau. Stop! Am regulă și nu vreau să cad.

Dacă eu fac azi un lucru de mântuială, poimâine de mântuială, eu devin un om de mântuială. Devenim ceea ce facem zi de zi, avem numai iluzia că suntem profesori buni. Dacă azi predau o lecție proastă, mâine una proastă, săptămâna viitoare una la fel, eu devin un profesor prost. Degeaba cred că sunt un profesor bun. Suntem ce facem cu noi în mod constant, asta suntem. Identitatea noastră este dată de colecția de activități repetate pe care le facem. De aceea e important să-ți fixezi un standard și să nu cobori de la el. Nu contează ce se întâmplă în realitate.

Am citit la un moment dat cum au supraviețuit cei care au stat în lagăre de concentrare și în închisorile comuniste din România și cum au rezistat. Răspunsul este: credința fermă în câteva valori, adică tu erai în pușcărie politică și în fiecare zi tu credeai că se va face dreptate. Realitatea din jurul tău îți arăta că dreptatea e zero, că erai umilit în fiecare zi, la fiecare masă, la fiecare oră de trezire și de culcare. Oamenii aceștia au rezistat în condiții extrem de aspre fiindcă pentru ei valorile au fost mai importante decât realitatea. Asta cred că trebuie să facem și noi dacă nu vrem să ne degradăm odată cu realitatea care se degradează în jurul nostru. Este un exercițiu pe care trebuie să-l facem: eu îmi fac treaba cât de bine pot, nu contează dacă ei (elevi, studenți – n.r.) învață sau nu.

Așa de ușor e să confundăm valoarea noastră cu altceva. Unii oameni confundă valoarea lor cu banii pe care îi câștigă. Dacă ei câștigă mai mulți bani, au mai multă valoare. Am văzut asta la firmele de IT. Era o criză de forță de muncă, aveai un salariu, era criză de forță de muncă și îți dădea un salariu mai mare. Peste 6 luni, primeai un salariu și mai mare, și tot așa. Ajungeau să creadă că sunt mai buni. Aiurea! Valoarea ta e dată de competențele tale nu de salariu. Salariul este rezultatul cererii și ofertei, nu e valoarea. Prețul e mai sus, valoarea e aceeași, dar oamenii adesea confundă valoarea lor cu prețul lor. Valoarea e dată de ce facem noi, de competențele noastre. Valoarea nu e dată nici de locul unde aparținem. Dacă credeți că sunteți profesori buni fiindcă lucrați într-un liceu bun e o greșeală. Nu apartenența ne dă valore, ci ceea ce facem. Aceste reguli de igienă mentală ajută, iar una dintre ele este predau indiferent ce se întâmplă, nu cobor sub un anumit nivel.

Altă regulă poate fi că eu îmi respect studenții. Eu am crescut în acest cult. La liceu era mult respect față de noi și echitate. Dacă veneam de la la olimpiada națională cu premii și a doua zi profesorul de geografie ne scotea la tablă și nu știam, ne spunea: îmi pare foarte rău, dragule, 4, iar mâine dacă mă scotea iar la tablă și știam, îmi spunea: Bravo, 10! Cred că trebuie să îl respectăm pe celălalt așa cum vrem noi să fim respectați și să nu ne facem iluzia că temporar având un rol, avem și o calitate umană în plus. E un rol. Calitatea umană este dată de ce facem noi.

Un alt exemplu de exercițiu de sănătate mintală este detașarea de rol. Mereu îmi spun: am acest rol, nu sunt acest rol. Avem un rol, îl jucăm cât de bine putem, dar după aceea revenim la noi înșine. Rolul ține de a avea nu de a fi. Am rolul de profesor, dar nu sunt doar profesor. Îmi joc rolul de profesor la școală și îl joc cât de bine pot, dar mai am și rolul de tată și de iubit, și rolul de cetățean. Avem roluri care sunt valabile pe anumite scene pe care trebuie să le jucăm cât de bine putem, dar trebuie să fim mai mult decât rolurile noastre. Dacă ne identificăm cu rolul, atunci ne rigidizăm, ne purtăm peste tot ca și cum rolul ar fi identitatea noastră, nu am rolul, sunt rolul. Știu oameni care se identifică cu rolul de profesor, iar când trebuie să iasă la pensie fac orice să nu iasă fiindcă dacă pierd rolul, își pierd identitatea. Ei nu sunt altceva decât rolul lor, aiurea! Boală mintală! Te identifici cu rolul în loc să spui că ai un rol, îl joci, s-a terminat piesa, dar am și alte dimensiuni ale identității mele: pot fi un foarte bun vecin, pot juca șah. Am un amic foarte bun la București matematician foarte bun, dar s-a retras din activitate și acum îi învață șah pe copiii din cartier și se simte foarte bine acolo. S-a detașat de rol.

Fiecare trebuie să își găsească niște exerciții personale, nu trebuie să fie multe, ca și cele de igienă corporală, dar pe care trebuie să le practicăm constant dacă vrem să rămânem normali la cap, altfel deraiem. Din păcate, poziția aceasta asimetrică în care noi (profesorii – n.a.) stăm în majoritatea carierei noastre ne favorizează decolarea din realitate. Dacă ați fi antreprenori, ați fi în relație directă cu piața. Acolo trebuie să fii tot timpul foarte atent la realitate fiindcă altfel îți dă realitatea peste cap.

Prof. univ. dr. Mircea Miclea s-a întâlnit, marți, cu profesori de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”, dar și cu profesori de al mai multe școli din județ la Extensia Bistrița a UBB.