Economie

În cât timp va avea Colibița rețea de canalizare și stație nouă de epurare

Compania de apă Aquabis va investi 12,9 milioane de lei în realizarea rețelei de canalizare pe malul drept al lacului de acumulare și a unei stații de epurare.

Conform documentelor prezentate de Aquabis pentru obținerea acordului de mediu necesar pentru această investiție, extinderea reţelei de canalizare se va realiza pe străzi situate pe versantul malului drept al lacului de acumulare Colibiţa şi terasa malului drept al cursului de apă Bistriţa, pe străzi care au conectivitate cu DJ 173, unde sunt montate conductele de canalizare menajere la care se vor racorda extinderile propuse.

Staţia de epurare va fi realizată pe amplasamentul staţiei existente, pe un teren aflat în proprietatea comunei Bistriţa Bârgăului.

Înainte să se ia această decizie, au mai fost studiate alte trei amplasamente: unul în fond forestier, aflat la o atitudine necorespunzătoare din punct de vedere hidraulic, al doilea la limita ariei protejate care avea mai mulți proprietari și nu s-a reușit obținerea unui consens pentru preluarea terenului, iar al treilea un teren proprietatea Ministerului Educației în care a funcționat fosta tabără școlară. Nu s-a reușit schimbarea destinației imobilului și nici preluarea terenului de la Ministerul Educației.

Drept urmare, noua stație de epurare va funcționa tot în același loc ca și vechea și va evaua, la fel, apele epurate, în râul Bistrița. Conducta de evacuare a apelor epurate, în lungime de 6 m se va monta subteran și se va fixa într-un cămin realizat în afara zonei de protecție a cursului de apă Bistrița.

Investiția este în valoare de 12,9 milioane de lei, iar perioada de implementare este de 36 de luni.

4 comentarii

  • Colibita are sistem de canalizare, toate fosele se varsa in lac si apa vine spre Bistrita. Deci nu mai trebuie alta retea de canalizare.

    38
    2
    • Da, aveti dreptate. Asa e. Cand ai trait o viata intreaga cu WC la curte, e greu, chiar daca ai bani, sa te dezici de trecut. St Moritz, St Moritz, dar sa fie si cu parfum din trecut. E si un oarecare iz nostalgic, ca sa mai glumim putin.

      14
  • Ați înțeles de ce plătiți printre cele mai mari prețuri la apă din România?
    Pentru ca din banii săracilor să se facă stație de epurare la vilele nomenclaturii cu vile la Colibița!
    Nu eram și bine să fi împărțit costurile de 13 milioane la numărul de vile 1000?
    Să plătească fiecare proprietar de vilă care 10.000 lei!?!?
    Dar nu, cei cu salariul minim lățesc apa scumpă să își facă PAD-istii canalizare la Colibița.

    11
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.