Începând de astăzi, puteți trimite Poliţiei informaţii despre comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice folosind aplicația hub.mai.gov.ro, la secțiunea sesizări abateri rutiere – E-SAR.
Sesizarea participantului la trafic va trebui să conțină, în mod obligatoriu, datele acestuia de identificare: nume, prenume și codul numeric personal ori, după caz, codul de identificare, datele de contact, număr de telefon și adresa de corespondență, declarație pe propria răspundere cu privire la veridicitatea aspectelor percepute și a înregistrării audio-video sau video, data, ora, locul sau orice alte elemente care să conducă la identificarea locului unde a fost surprinsă posibila faptă contravențională, precum și semnătura.
Prin comportament agresiv se înţelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:
- deplasarea succesivă de pe o bandă de circulaţie pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depăşirii unui şir de vehicule care circulă în acelaşi sens;
- întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
- pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roţilor motoare;
- circulaţia cu vehiculul la o distanţă foarte redusă faţă de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, precum şi în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, cu scopul de a intimida conducătorul acestuia;
- folosirea repetată a semnalelor sonore şi/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în faţa sa să elibereze banda de circulaţie;
- conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roţi;
- mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalţi participanţi la trafic care circulă în spatele acestuia;
- realizarea intenţionată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
- conducerea intenţionată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, cu scopul de a deranja persoanele aflate în zona drumului public.
Pentru comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice se aplică 4-5 puncte de amendă (660-825 de lei) și măsura complementară de reținere a permisului de conducere pentru 30 de zile.
Mai trebuia să ne dea la fiecare și un chitanțier să-l amendăm pe infractor. Sigur nu-i rău, atunci când vedem că viața ne este pusă în pericol de tot felul de teribiliști drogați, beți, să îi înregistrăm, filmăm, dacă avem cu ce, dar de aici și până a te transforma în detectiv, a merge pe la poliție la declarații, apoi prin instanță ca martor și în final judecătorul să-l facă scăpat pe derbedeu, e cale lungă. No, numa zîc.
Sa puna “ organele” abilitate camere video la trecerile de pietoni si in zonele unde se iau la intrecere “apucații”noaptea! Sa vedeti apoi volum de lucru! Da’ nu se vrea! Un mic exemplu dar nu din categoria auto: unui prieten i-a spart cineva geamul la baie cu o piatra care a si ramas inauntru. A sunat la Jandarmerie, au venit, au intrebat daca stie cine e autorul. Omul nu stia, evident! Consecinta: 50 lei plata pt deplasarea “vitejilor”, cu chitanta in regula! Imbecilitate pura!
Camere video, căști pt biciclete, veste reflectorizante, vaccinuri, distanțare socială, centuri de siguranță, software antivirus, medicamente împotriva colesterolului, asigurări împotriva inundațiilor, CAS, CASS, RCA, pesticide, CO2, încălzire globală, așa ne stricăm toți de cap, trăind cu frica în sân și ne lăsăm controlați de către cei care “vor ca noi să fim în siguranță”.
Camere de supraveghere 👎
Dacă vezi un tzokălar ,noaptea,fără far,fara vesta reflectorizantă stop reflectorizant la tzoaglă și mai are și un câine legat de tzoaglă și e pe carosabil ,nu pe pi(zd)sta lui mhăssa ,și nici nu cedează trecerea când aproape dă cu bostanul fără cască in semnul de circulație,e voie să il reclami?Sau te faci că nu il vezi ,reduci viteza și îi rupi un picior?
Sau când vin 5,6 retharzi,pe Coșbuc ,pe sens interzis ,toți cu hanorace negre ,cu glugile trase pe ochi ,fară nici un mijloc de semnalizare luminos sau reflectorizant ,noaptea, făcând slalom ptintre masinile parcate ,urcând și coborând și urcând de pe trotuar pe carosabil,nu trebuie sa te faci ca nu-i vezi și să i iei pe capotă? Să le dea mamikile lor autografe pe gips?
Pe nesimțiții care au tobe sparte sau motociclete modificate ii putem denunța?
Astia agresează liniștea orașului in fiecare zi.
Pe vremuri am demonizat colaboratorii cu organele. Acuma îi facem eroi, stimulând delațiunea, deși sunt mijloace tehnice ieftine de a supraveghea starea de spirit publică. Dar preferăm să o știm doar pe cea privată, din intimitate. Aud ?
Implicarea și spiritul civic a ridicat Europa, în Germania dacă te vede străin, ca te plimbi printr-un orasel și pari suspect, cetățeni anunță poliția.
Nici intr-o tara poliția,jandarmeria sau orice forte de ordine Carabinierii nu poate sa fie omniprezenti, iar tu ca cetățean dacă ai fost agasat în trafic, e normal sa ai unde reclama și poliția sa poată lua masuri!! Nu înțeleg de ce atâta indignare Nea Ion sau ii fi un bmw-ist care e afectata de decizia asta ?
Dar de ce condamnăm colaborarea cu securitatea de dinainte de 1989? Nu este același tip de colaborare ca în Germania?
In Germania nu ai invățat măh sifon din naștere că trebuie să pui doi ,,i” când te referi la cetățenii turnătorii din Germania ,la care absolut orice li se pare suspect? Bine că pe unul care se plimbă il văd ca pe un suspect…da’ pe ciuhabii care- i călăresc îi pupă in fund.,,Carabinierii nu poate să fie omniprezenți”…Așa e măh când analfabeții scapă de cizmele de gumă și se apucă să emită păreri despre cine e suspect …Sau esți milițian? Dacă esti …imi cer scuze.
Nu mă mai stresează nimic!
Mai demult răspundeam provocărilor, dă-mi un pumn și îți dau zece, înjură-mă de mama și te înjur de toată familia, toți sfinții și toți strămoșii.
Acum m-am schimbat, observ cum se comportă ceilalți, ce zic, cum mă înjură, cum mă împing și ……îi compătimesc, le zâmbesc și le urez să aibă o zi bună! 😀.
Dacă ești bun la suflet, împrăștii în jurul tău bucurie.
Dacă ești rău, împrăștii în jurul tău răutate!
Nu vă lăsați influențați de ceilalți, dacă unul e stresat, nu îl lăsați să vă streseze și pe voi.
Masters walk slow, slaves walk fast! Adica stspinii nu se grăbesc, au timp, merg încet, sclavii se grăbesc, să termine , să ajungă la destinație…..
Iar te droghezi smardoiule…ciumegule…periculosule.Pe de altă parte ințeleg că mergi ca oaia in târlă și te crezi ,,master”…Fii atent…e publică o statistică in care se arată că raportat la numărul de cazuri și la populație Danemarca e pe primul loc in lume la numarul de cetățeni care iși prind penisul in automatele de vendinng stradale.No…de aia mereți toți incolonați pe acolo…stiți că după ce ați băut o cola sunteți satisfăcuți din toate punctele de vedere.
@A
„Dacă ești rău, împrăștii în jurul tău răutate!”…
Mai greu de pus in practică…
Dar, DA👍
„Daca răspunzi la rău cu rău, nu faci altceva decât să Înmulțești RĂUL!”
SE MAI AUDE CEVA cu proiectul ăsta???
„Orașul va fi monitorizat cu camere inteligente, spune primarul Ioan Turc – TimpOnline.ro
-iunie 2022:
„să-și ajusteze comportamentul, dar nu aceasta este soluția problemei. Ne aflăm în derularea unui proiect finanțat din 🇪🇺 bani europeni, în urma căruia orașul realmente va fi monitorizat cu camere inteligente📹🎥, camere care decriptează anumite tipuri de comportament, spre exemplu dacă mai mulți oameni se mișcă într-un anume mod se dă o alertă. Vom avea camere care vor citi numărul mașinilor care intră și ies din oraș, pentru trasabilitate, știți că se întâmplă tot felul de lucruri. Vom avea camere în zona școlilor, în școli, care vor citi până la urmă comportamentul elevilor, ele vor fi folosite inclusiv pe componenta de combatere a consumului de droguri. ”
https://timponline.ro/orasul-va-fi-monitorizat-cu-camere-inteligente-spune-primarul-ioan-turc/
A fi turnător, colaborator, înseamnă să îți torni aproapele pentru ca s-a exprimat liber, altfel decat gandeste sistemul, pentru infracțiuni închipuite cu scopul menținerii unui regim autocrat, creat dintr-o gasca de privilegiați iar tunatoria ta vine la pachet cu un mic privilegiu sau răsplată.
A denunta o infractoune înseamnă opusul, înseamnă că respecți legea, societatea libera, bazata pe lege și reguli clare pentru toată lumea. Respectarea legiilor a creat tot timpul societăți functiiale. Cei care au trăit în străinătate știu ca legea acolo nu este facultativă și de aceea acele tari sunt cu mult înaintea tarii noastre.
Cel mai mare păcat pentru societatea din România a fost regimul comunismul ai cărei reminiscențe le simțim încă…ne este frica sa fim uniți, ne este frica sa vorbim liber (cu excepția comentariilor din spatele calculatorului).