Economie

TeraPlast a inaugurat fabrica de folie stretch Opal, în prezența premierului

Fabrica de folie stretch Opal, investiție majoră operaționalizată de TeraPlast în parcul industrial al companiei din Sărățel, a fost inaugurată în prezența prim-ministrului Marcel Ciolacu.

Investiția de 18,5 milioane euro a fost realizată cu cofinanțare prin ajutor de stat (5,3 milioane euro). În fabrica Opal se produc folii stretch cu nouă straturi, din materiale reciclabile, folosindu-se de tehnologie avansată. ”Opal stretch film” este utilizată pentru ambalarea industrială, individuală sau grupată a produselor. Facilitatea are două linii de producție pentru folii din polietilenă de uz industrial, ceea ce reprezintă o capacitate de peste 14.000 de tone anual. Echipamentele sunt de ultimă generație, cu un grad ridicat de robotizare și automatizare a fluxului de producție. Recent, Opal a lansat și un magazin online, oferind acces mai ușor clienților la portofoliul de folii stretch.

La eveniment au fost prezenți, alături de premierul Marcel Ciolacu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, președintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, prefectul Teofil Cioarbă, primarul Bistriței Gabriel Lazany, primarul Becleanului, Nicolae Moldovan.

”La TeraPlast facem reindustrializarea României. Aceasta este cea mai mare investiție realizată de Grupul TeraPlast, o fabrică de aproape 20 de milioane de euro care nu ar fi fost realizată dacă nu am fi avut ajutor de stat, semnat pe vremea când ministru de Finanțe era domnul Câciu și mă bucur că e aici pentru a-i mulțumi personal. Această investiție, cu tehnologie de ultimă generație, dă produse de cea mai bună calitate pieței românești de ambalaje, substituie importurile și ne aduce mica noastră contribuție la reducerea deficitului bugetar. Investim în fabrici foarte tehnologizate, de aceea avem o productivitate mult superioară mediei naționale și ne permitem să plătim salarii cu 30% mai mari decât media din județ. Nu cred că modelul economic pentru România este să fim țara cu cele mai mici salarii, ci trebuie să plătim salarii europene. În TeraPlast nu există angajat care să fie plătit cu salariul minim, suntem mândri de asta și vom continua să mergem pe același drum. Fabrica Opal este cea mai recentă dintre investiții și cu siguranță nu ultima, promitem să continuăm”, a afirmat directorul general al Grupului TeraPlast, Alexandru Stânean.

”Cred că este acel moment când mă bucur că mi se iau bani. Nu e primul ajutor de stat pe care l-a accesat TeraPlast, aproape 100 de milioane de euro investiți în ultima perioadă, a accesat în jur de 22 de milioane ajutoare de stat. Toată lumea vorbește de deficitul din PIB, toată lumea a devenit specialistă. E un lucru foarte bun că după agricultură și fotbal devenim specialiști și în deficit. Din punctul meu de vedere, cea mai mare provocare este deficitul comercial și aici trebuie să intervenim și prin micromanagement, pentru că asta facem, trebuie să vedem care sunt produsele și materialele pe care le importă România și statul trebuie să vină cu scheme de ajutor de stat, cu ghiduri pentru fondurile europene, focalizat pe acest lucru. Vorbim de un Grup pe care îl vizitez a doua oară, deci presupun că dacă făceam rău nu mă mai invitau și acum, un Grup care acoperă o parte din țeava pentru proiectele care au fost pe POIM Apă în județ și acum au fost fazate pe noul exercițiu financiar, fazare de 361 de milioane de euro, bani care vor intra direct în economia județeană și normal că vor avea o multiplicare, atât prin taxe și impozite dar vor și atrage, în afară de confortul oamenilor fiindcă ridici calitatea vieții mai ales în zona rurală, și noi investiții în zona privată.

De fapt, noi vorbim de un plan, un plan pornit de domnul Vasile Pușcaș când am aderat la UE, și trebuie să înțelegem odată pentru totdeauna că disputele politice și campaniile electorale vin și pleacă și că trebuie un consens minim pe un plan de țară și pe o direcție a României. Dacă vrem să ne dezvoltăm uniform, să ținem cont de toți românii, să nu mai facem diferențe, și eu cred că în acest moment în lume, și mai ales în Europa, care a plătit cea mai mare factură a războiului pornit total incorect de Federația Rusă în Ucraina, care a afectat nivelul de trai al europenilor, avem nevoie de acest plan de țară pe care să îl respectăm. Trebuie să înțelegem că ideologia nu contează, următorii ani înseamnă dezvoltare și înseamnă economie. Dacă vom înțelege aceste lucruri nu vom pierde acest ultim tren de dezvoltare a României, prin PNRR, și tot timpul suntem tentați să vorbim de bani dar PNRR în esența lui înseamnă reforme, banii vin în urma reformelor. Chiar dacă te dezvolți, dacă nu aplici reforme această dezvoltare este sustenabilă pe o perioadă scurtă de timp, atunci când faci investițiile și îți vin imediat în bugetul de stat. Întotdeauna autoritățile locale au știut să se miște cel mai bine și să atragă cel mai bine fondurile europene.

Noua fabrică face o folie pe care România o importa până acum. În acest moment, România nu mai este nevoită să importe, cu alte cuvinte deja am redus din deficitul balanței comerciale. Statul a venit cu ajutorul de stat ca să se facă această fabrică și acum trebuie să vină și să încurajeze ca pe diferența de capacitate de producție pe care o are, mai mult decât necesarul din România, să exporte. Statul trebuie să încurajeze acest export, iarăși o componentă care îți reglează balanța comercială. E nevoie de o dezvoltare paralelă, statul trebuie să se țină de ceea ce a început în infrastructură dar cumva echilibrat cu dezvoltarea mediului privat. Când am vorbit prima oară de reindustrializare au și ieșit unii cu o hăhăială din aia, ia uite-l, a venit ăsta ca Ceaușescu. N-au înțeles nimic, văd că acum au început să înțeleagă. Reindustrializarea se face împreună cu mediul privat, care are know how, management deja implementat și dorința mea este să se dezvolte cât mai repede. Dacă înțelegem acest plan vom merge înainte, dacă nu, vom rămâne în cercul nostru strâmt, cum spunea poetul, de unde nu vom ști cum să ieșim peste doi-trei ani. Eu sunt optimist și ferm convins că vom avea și o stabilitate politică confortabilă și o schimbare de paradigmă în a nu-și dori un președinte guvernul său personal, fiindcă am văzut ce a ieșit. Sunt convins că eliminarea vizelor pentru SUA și intrarea în Schengen terestru vor fi bifate până voi pleca de la Palatul Victoria, fiindcă vreau să-l fac și eu pe domnul Vasile Pușcaș să fie și dânsul mândru de mine. E greu să mă egalați la cât de mândru sunt eu de dvs. În Evul mediu se numărau cetățile, acum se numără fabricile, cetățile sunt înlocuite de fabrici”, a spus premierul Marcel Ciolacu.

”Cel mai important lucru este să vezi că investițiile sunt finalizate și produc valoare adăugată. Orientarea noastră este de a aduce bani către investiții care să creeze economie locală. Chiar ieri am semnat contractul de apă cu Consiliul Județean, cu Aquabis, de 361 de milioane de euro. Ceea ce face aici TeraPlast își regăsește o continuare în această investiție majoră în județ. Totul se leagă, totul este integrat și așa trebuie făcut în toate județele. Totul este pe bază de parteneriat: autoritate locală, autoritate centrală dar mai ales economia privată”, a spus ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

”Felicităm Grupul TeraPlast, acționarul majoritar român care împreună cu managementul ne-au dovedit că sunt oameni cu viziune, curajoși, care și-au asumat ca pe lângă investițiile făcute în România să facă investiții importante și afară. Compania a făcut în ultimii ani investiții de peste 100 de milioane de euro în țară și în străinătate. 12 fabrici, 80 de linii de producție, circa 950 de angajați. În ultimii patru ani au plătit peste 130 de milioane de euro taxe la bugetul de stat. Industria românească are în continuare nevoie de sprijin guvernamental, fără ajutor de stat nu puteau să dea drumul singuri la o astfel de investiție. Vestea bună este că, odată cu Opal, România nu mai are nevoie de importuri de folie stretch. Se importau circa 14.000 de tone pe an, care pot fi în momentul de față furnizate de Opal pe piața din România”, a menționat președintele CJ Radu Moldovan.

8 comentarii

  • Electoratul „inteligent” care a votat pe turnătorul Petrov de două ori și pe puturosul de Werner tot de două ori, e invitat să-și verse lăturile aici.

    15
    25
    • Electoratul „inteligent” care l-a votat pe Iliescu si i-a pus pe Nastase (omul care a oficializat spaga in anii 2000 si a facut cel mai mult rau Romaniei dupa ’89, distrugand-o prin privatizari pe bani de nimic a celor mai mari companii de stat), pe Ponta (de departe cel mai mincinos premier pe care l-a avut Romania) si pe Dragnea (omul de casa al Rusiei, care a blocat complet dezvoltarea proiectelor de infrastructura rutiera si energetica si care a fost aproape sa distruga sistemul de justitie ca sa-si scape pielea si sa-i gratieze pe marii corupti ai Romaniei) sunt invitati sa raspunda electoratului numit de tine.

      44
      8
  • Bine că l-ați votat voi pe mârlanul ,garantat de pnl care intoarce spatele unui șef de guvern al unei țari gazdă al unui summit european,care il astepta sa il intâmpine.A trebuit sa se mai scarpine in dos plăvanu incă o dată .Bine că nu i-a dat cu paltonul in cap

    14
    2
  • Bine că l-ați mai vota incă o dată pe individul care in loc sa inaugureze fabrici in care o sa muncească români,inaugurează statuia unuia care a torturat și condamnat la moarte țărani români .Spuneți i la mulți ani alături de ministreasa culturii pnl cu studii la Moscova garantată tot de pnl.Și apoi grohăiți că ăștia sunt cu rușii.

    8
    5
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.