Zeci de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la două licee din Beclean, Colegiul Național ”Petru Rareș” și Liceul Tehnologic Agricol, vor urma gratuit cursuri de consiliere în carieră și vor face meditații gratuite cu profesori din școală pentru ca să promoveze examenul de Bacalaureat și să devină studenți. În plus vor primi și câte 300 de lei lunar și o tabletă.
Toate acestea sunt posibile întrucât liceele au fost de acord să intre în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), instituție de învățământ superior care are la Bistrița o extensie universitară și care a câștigat o finanțare de 7 milioane de lei ca să implementeze programul ”Primul student din familie”, care îi vizează pe tinerii care nu au în familie alți membri cu studii superioare și care sunt mai greu de convins să se îndrepte spre universități.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a depus două proiecte, unul în parteneriat cu școli din Cluj și Maramureș și altul în parteneriat cu școli din Cluj și Bistrița-Năsăud. În ce-l privește pe cel care vizează județul nostru, grupul țintă este format din 351 de persoane, 180 elevi din clasele a XI-a și a XII-a și 171 studenți ai UTCN îndeosebi din anii I și II, a spus la evenimentul de lansare a proiectului, prorectorul UTCN, prof. univ. dr. ing. Daniela Popescu.
Elevii din grupul țintă vor participa la workshop-uri care să îi ajute să finalizeze studiile liceale și să se îndrepte spre facultate. Profesorii din liceu vor deveni mentori pentru acești elevi, respectiv îi vor ajuta să-și aleagă specializări interesante pentru ei. Alți profesori vor face activități remediale la Matematică, Fizică, Istorie, etc., materii de Bacalaureat.
”Noi ne adresăm în Bistrița-Năsăud unui grup țintă de 180 de elevi, în principal din clasele a XI-a și a XII-a cu care să facem activități de consiliere în carieră, să-i stimulăm să vină să dea admitere la universități pentru profesiile pe care și le doresc, vom avea profesori de liceu care vor lucra cu ei. Vom ajunge în faza în care vom face un fel de mentorat unu la unu profesori-elevi în așa fel încât să se poată discerne mai bine oportunitățile, dar și abilitățile elevilor de a merge spre o anumită specializare universitară și să îi sprijine să meargă mai departe spre studii universitare. În privința studenților, la fel, îi luăm din anul I fiindcă noi constatăm că cea mai mare rată a abndonului este în anul I sau după anul I. Multor studenți le este greu fiindcă exigențele sunt mari la universitate comparativ cu cele din liceu și vom face pentru ei aceste activități remediale. Studenții vor primi 330 de lei lunar timp de 9 luni. Profesorii vor fi plătiți pentru orele efectuate, iar elevii vor fi sprijiniți cu câte 300 de lei fiecare timp de nouă luni după ce vor intra în grupul țintă. De asemenea, elevii vor primi și tablete ca să poată lucra”, a spus Daniela Popescu.
Prorectorul UTCN i-a mulțumit fostului inspector general Cristian Nicula pentru contribuția sa la realizarea acestui proiect important pentru elevi și viitori studenți.
Potrivit Cristinei Dominic, administrator Patrimoniu Serviciu Fonduri Structurale din cadrul UTCN, în primul an de proiect din cei trei vor fi cooptați elevi de la două licee din Beclean și de la unul din Cluj-Napoca, urmând ca în anii următori să fie cooptate și alte licee din județ. ”În primul an vor fi 60 de elevi și 57 de studenți, iar în anii următori vor intra alții în grupul țintă”, a explicat ea.
Activitățile din proiect vor demara în toamna anului viitor, odată cu începerea noului an școlar și a noului an universitar.
La evenimentul de lansare a proiectului au participat rectorul UTCN, prof. univ. dr. ing. Vasile Țopa, directorul Extensiei Universitare Bistrița, conf. univ. dr. Virgil Ispas, alte cadre didactice de la UTCN, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud – Radu Moldovan, primarul Bistriței – Gabriel Lazany, primarul Becleanului – Nicolae Moldovan și inspectorul școlar general Vasile Șteopoaie.
Programul ”Primul student în familie” este inițiat de Ministerul Educației în colaborare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin Programul Educație și Ocupare. La nivel național au fost aprobate 68 de proiecte.
Adaugă comentariu