Duminică 24 noiembrie, alegătorii își pot exprima opțiunea la primul tur al alegerilor pentru președintele României, pe buletinul de vot regăsindu-se 14 candidați.
Secțiile de votare s-au deschis la ora 7.00 şi se închid la ora 21.00, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23.59 pentru cei aflaţi în sediu sau la coadă în afara localului de vot.
În județul Bistrița-Năsăud sunt 314 secții de votare. 260.226 de alegători au fost înscriși pe listele electorale permanente. Aici aflați la ce secție de votare sunteți arondat.
În cazul în care se află în unitatea administrativ-teritorială unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, alegătorul poate vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi are domiciliul ori reşedinţa, conform legii. În cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, poate vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia.
Turul 2 de scrutin, în care vor intra primii doi clasați în ordinea numărului de voturi, va avea loc în 8 decembrie.
Datele privind prezenţa la vot pot fi vizualizate în timp real, prin afişarea pe pagina Autorităţii Electorale Permanente –https://prezenta.roaep.ro, pentru fiecare secţie de votare, a numărului de alegători care s-au prezentat la vot pe categorii de vârstă, mediu şi gen.
Prezența la vot în Bistrița-Năsăud:
Ora 13.00: 41.974 de alegători (16,12%), din care 18.503 în mediul urban și 23.471 în mediul rural. 4.023 de persoane au votat pe liste suplimentare, iar cu urna mobilă – 701.
Ora 12.00: 28.980 de alegători (11,13%), din care 12.849 în mediul urban și 16.131 în mediul rural. 3.035 de persoane au votat pe liste suplimentare, iar cu urna mobilă – 504.
Ora 11.00: 19.150 de alegători (7,35%), din care 8.186 în mediul urban și 10.964 în mediul rural. 2.182 de persoane au votat pe liste suplimentare, iar cu urna mobilă – 138.
Ora 10.00: 12.088 de alegători (4,64%), din care 4.749 în mediul urban și 7.339 în mediul rural. 1.600 de persoane au votat pe liste suplimentare, iar cu urna mobilă – 7.
Ora 9.00: 5.522 de alegători (2,12%), din care 2.280 în mediul urban și 3.242 în mediul rural. 1.150 de persoane au votat pe liste suplimentare, iar cu urna mobilă – 0.
Ora 8.00: 2.473 de alegători (0,95%), din care 1.035 în mediul urban și 1.438 în mediul rural. 857 de persoane au votat pe liste suplimentare, iar cu urna mobilă – 0.
electoratul pesede si aur se scoala inaintea gainilor si merg incolonati la stampila.
Iar cei suciti invers au “de lucru”, merg mai tarziu!
Electoratul… “ merge încolonat”! E greu “să scriam” românește!
Efectul aducerii pesede la guvernare. Sa faca toti pesedistii in frunte cu Raducu si depuratii de paie Suciu si Ivan plecaciuni in fata lui Iohannis! Tara esuata. Popor esuat. Traiasca pesede si cei 1,5 milioane de bujetari!
Uite astăzi este momentul, pentru cei nemulțumiți de partide, să voteze un independent, având 5 opțiuni în acest sens, dintre care doi candidați cu șanse să intre in turul 2. Dar cel mai important e să participăm, altfel comentariile sunt de prisos, după regula; ,,dacă nu participi, nu exiști”.
PĂREREA MEA!
Cred CA azi nu voi vota, ne bagati ín ceata chiar sí cu listele strazilor arondate. Stiam ca la Clubul Rotary nu mai este sectie de votare , aici acuma apare ca totus este, pana la urma EU unde votez ? Rotary cum scrieti DV ,s-au conform cnp . La 45 liceul info el?