Politică

Forţa Civică: Administraţia Ovidiu Creţu a primit o palmă. A pierdut 66% din electorat

Reprezentanţii Partidului Forţa Civică Bistriţa-Năsăud au declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că administraţia Ovidiu Creţu a primit "o palmă" la referendumul de duminică, peste 66% din electoratul care l-a votat pe edil anul trecut absentând de la vot. PFC susţine că ar fi fost mult mai ieftin şi mai util un sondaj de opinie.

Preşedintele filialei Bistriţa-Năsăud a Partidului Forţa Civică, Gavrilă Urs, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că s-au cheltuit bani degeaba pe organizarea referendumului de duminică în condiţiile în care a fost o prezenţă atât de slabă la vot.

„Prezenţa la referendum a fost destul de slabă, iar rezultatul nu oferă prea multă legitimitate unei administraţii care a venit în faţă cu acest referendum. (…) Eu, ca cetăţean nu aş vrea să fiu pus în faţa faptului că plătesc pentru lipsa de informare sau de responsabilitate a Primăriei sau a domnului primar. Mi se pare anormal să se întâmple acest lucru”, a spus Gavrilă Urs.

El a spus că, în opinia sa, referendumul ar fi fost „mai legitim şi mai util”, dacă autorităţile ar fi dat variante. „Lipsa variantelor a dus la o prezenţă foarte scăzută din partea populaţiei. Trebuie să remarcăm faptul că, atunci când oferi o singură alternativă, e o variantă Gavrila Urs FCmanipulatoare şi nu putem fi de acord cu acest lucru. Nu putem fi de acord nici cu atitudinea profund părtinitoare a Primăriei Bistriţa care a iniţiat un referendum consultativ şi a spus doar o parte, care e poziţia Primăriei în acest sens. Un alt lucru pe care trebuie să-l remarc este că nucleul dur al domnului primar nu s-a prezentat la vot sau nu a votat suficient. Avem peste 6000 de votanţi cu DA, faţă de cei 20.000 de votanţi ai domnului primar din vara lui 2012, votanţi ai nucleului dur. Ce s-a întâmplat cu cei 66%, diferenţa din 2012 până acum? Eu cred că este clar o palmă pentru administraţia domnului Creţu şi pentru votanţii săi. Dacă, prin disciplină, nu s-ar fi mobilizat la vot electoratul USL şi al altor partide care au susţinut acest proiect, probabil că era o mare surpriză prin depăşirea numărului de votanţi cu DA de către cei care ar fi votat cu NU, dar nu vreau să intru în presupuneri şi ipoteze aici”, a spus Urs.

El a adăugat că ar trebui organizate dezbateri publice pentru a afla care sunt problemele reale ale Bistriţei. „Eu cred că, dacă s-ar fi făcut un referendum cu mai multe subpuncte sau întrebări pe probleme mai mici s-ar fi prezentat mai multă lume la referendum. Trebuia să abordăm şi alte probleme, situaţie în care am fi stârnit interesul şi celorlalţi şase cetăţeni din şapte care au stat acasă. Chiar domnul primar a spus că la referendum a participat doar un cetăţean din şapte. Trebuie să remarcăm şi că nu s-a realizat nicio dezbatere publică reală şi nicio consultare publică reală”, a spus Gavrilă Urs.

Liderul PFC a spus că era mai ieftin şi mai util un sondaj de opinie reprezentativ pentru Bistriţa. „Închei întrebând de ce se insistă pe o singură variantă de centură care are atâtea probleme şi care a reuşit să despartă opinia publică în două? De ce domnul primar tratează problema autoritar şi nu lasă loc de alernative?”, a spus Gavrilă Urs.

La conferinţa de presă au mai participat şi vicepreşedinţii Monica Hurloi şi Răzvan Cîtu.

2 comentarii

  • Cetăţeni au decis

    La referendum cetăţenii oraşului trebuiau să decidă asupra variantei ocolitoare.

    Ei au decis varianta care va fi cu 58%.

    Asta vor cetăţenii. Pentru cei ce poate nu au aflat aici nu este vorba de cvorum.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.