Politică

”Victoria politică nu se măsoară neapărat în funcții, ci în respect, în bun simț”

Consilierul municipal PNL Florin Urîte, care a fost pe lista de candidați la alegerile parlamentare, a transmis într-un mesaj că ”victoria politică nu se măsoară neapărat în funcții, ci în respect și în bun simț”.

”Vă mulțumesc!

Duminica trecută am dat examenul maturității politice, candidând pentru Senatul României. Împreună cu votul dumneavoastră am reușit să înțeleg că victoria politică nu se măsoară neapărat în funcții, ci în respect, în bun simț. M-ați făcut să mă simt învingător într-o perioadă în care semnele rele sunt la orice pas.

Cu economia nu este de glumit. Unii au ales să facă promisiuni fără legătură cu realitatea. Eu am ales să spun adevărul și să susțin măsurile economice care să ne facă viața mai bună. N-am jucat electoral, am jucat corect și cinstit. Iar mândria că există bistrițeni care gândesc la fel ca mine îmi dau imboldul să continui. În Biblie se spune ”adevărul vă va elibera”. Să credem în adevăr cu toții!

Vă mulțumesc pentru vot!”

Etichete

9 comentarii

  • LIBERALUL ,

    Care respect Florin Urâte ?
    Toți vreți funcții , și după ce ajungeți , nu vă mai doar interesele voastre, sa nu mai vorbim de bun simț și respect.
    Sunt liberal, ne știm de vreo 20 de ani , nu am votat lista PNL , tocmai pentru faptul ca ” principiile ” enunțate sunt doar lozinci.
    Sa auzim de bine.

    109
    5
  • TU ai pierdut pentru ca dintre toti consilierii, ai fost cel mai departe de „respect și bun simț”.
    Nu cred ca am vazut vreo interventie de-a ta (recunosc ca nu am urmarit multe, ca n-am stomacul asa de tare), in care sa nu emani dispretul si aroganta de om care crede ca le stie pe toate.

    102
    5
  • Primești respectul inapoi in funcție de cât respect ai dat.Cam așa merge in lumea asta domnu’ Urâte.Ne amintim de o deschidere de ședința a consililui local ,când i-ați ,,respectat” pe colegii din consiliul local care cântau imnul cu o injurătură de mamă ,care s-a auzit fiindcă Hangan a lăsat microfonul deschis.Cine stie dacă l-a uitat sau știind a vrut sa vă facă de kokoa.V-ați intrebat vreodată?

    76
    1
    • Numărul de bugetari a crescut mult, iar ca să ne dăm seama trebuie să vedem câți sunt la mia de locuitori. Astfel, observăm că dacă adunăm angajații din administrația centrală cu cei din locală sunt 67 de bugetari la mia de locuitori.

      Aici sunt două influențe:

      1. A crescut numărul de bugetari, așa cum am spus la început.

      2. S-a micșorat populația, așa cum am observat din datele recensământului.

      Pe lângă categoria funcționarilor publici, gestionată de ANFP, la nivelul administrației publice locale există și alte categorii de personal precum demnitari, personal contractual etc. care nu se regăsesc în datele respective.

      11
      1
  • Mai piano cu respectul afisat nu demult facand front comun cu ex. vicele Hangan.
    Eu nu va uit prea repede de fitele voastre din urma cu un an in cateva sedinte CL la care am participat cu subiecte bune din partea Asociatiei Bistrita-Civica.
    Nici o diferenta intre PSD si PNL am spus-o clar la microfon si este inregistrat.
    Nu v-au cazut bine reactiile mele rapide dar sper ca in al 13-lea ceas sa va reveniti stimati liberali.
    Restul este gargara si va indemn sa nu mai scrieti prea mult despre lectii invatate date de popor.
    Vreau dovezi clare .

    9
    42
    • Bălane numai tu spui că ai idei bune , noi ceilați toți spunem că ai idei NEbune.

      36
      6
  • Victoria politica se măsoară doar în funcție de locurile obținute in parlament de un partid. Dar partidul vostru adică PSD/PNL/USR/UDMR a obținut multe poziții în parlament de foarte multa vreme că doar sunteti toți fete diferite ale aceluiasi partid comunist de dinainte de Revoluție…

    6
    1
  • Bistriteanu.
    Grija ce votezi Duminica daca tot cauti idei bune de la propaganda TIK-tok.
    Am impresia ca esti paralel tocmai cu ce este bun.

    2
    11
  • Cei doi ”strategi” Bula si cu Strula care s-au scuipat in campanie si merg la intalnirile de partid cu bodygards trebuie sa faca un pas mare in spate sa-i lase pe cei care au castigat alegeri sa vorbeasca! Doi papagali , looseri de meserie, care au adus cca 60% mai putine voturi pentru partid fata de alegerile trecute. Este timpul pentru ceva cu adevarat nou sau muriti, ca partid, cu ei de gat si asteptati-va ca altii sa candideze pe locurile de Bistrița!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.