Social

25 de ani de când vine ”Camionul de Crăciun”. Unde ajunge anul acesta

Peste 1200 de copii din comunele Pechea și Slobozia Conachi, județul Galați, locuri care au fost afectate de inundațiile de anul acesta, au primit daruri din Camionul de Crăciun în ediția cu numărul 25 a acțiunii organizată de Asociația Tășuleasa Social în colaborare cu Die Johanniter-Unfall-Hilfe e.V. Germania.

”De când facem acest proiect, mai vechi decât organizația, am ajuns la peste 380.000 de copii. Unii dintre ei sunt acum oameni mari, alții la care ajungem acum, nici nu erau născuți când mergeam cu primele camioane prin țară. Camionul de Crăciun ne-a crescut și pe noi. Asociația Tășuleasa Social s-a născut și și-a dezvoltat valorile începând cu acest proiect.

Să îl facem pentru a 25-a oară este o ocazie atât de faină să ne bucurăm de tot ceea ce am trăit datorită Camionului de Crăciun, dar nu uităm să ne bucurăm de momentul prezent, cam cum s-au bucurat copiii care l-au văzut pentru prima oară. Asta este special la acest proiect care nu îmbătrânește niciodată!”, a scris pe Facebook Asociația Tășuleasa Social.

Anul acesta, Camionul de Crăciun a ajuns în județul Galați, la 1.200 de copii din comunele Pechea și Slobozia Conachi, locuri care au fost afectate de inundațiile de anul acesta.

”Dar Camionul de Crăciun este despre bucurie, despre a crea o legătură specială de Crăciun, între copiii din Germania, care învață să facă un dar, iar un dar nu este egal cu un ajutor, și copiii din România, care învață să primească și apoi să dea înapoi, cu recunoștință, prin activități de voluntariat pe care le oferim la Tășu, ca soluție la problemele din jur. De 25 de ani, împreună cu partenerii noștri Johanniter-Unfall-Hilfe e.V., facem călătoria aceasta prin curțile școlilor din țară (mai nou, din comunitățile de pe Via Transilvanica), unde suntem așteptați de copii înscriși la grădiniță sau școala generală, care indiferent de situația de acasă, primesc acest “cadou imens”, a adăugat organizația.

În 28.12.2024, Camionul de Crăciun va ajunge la Micăsasa (Sibiu), localitate traversată de Via Transilvanica, dar și la Jibert (Brașov) și Saschiz (Mureș).

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.