Actualitate

Crăciun nefericit. O mașină care a oprit pe o stradă din Bistrița a luat foc

Noaptea de Ajun s-a dovedit a fi nefericită pentru un șofer care a oprit mașina în spatele Cinematografului Dacia din Bistrița pentru ca să coboare din ea unii pasageri.

Șoferul a observat că autoturismul marca Audi A3 a luat foc în zona bordului, mai precis sub cheia de contact, iar până să își dea seama ce se întâmplă, mașina a ars ca o torță.

Potrivit specialiștilor, incendiile pot izbucni din cauza unor defecțiuni ale sistemului de alimentare cu combustibil. Scurgerile de benzină sau motorină sunt o cauză frecventă a incendiilor. Problemele electrice – cablajul scurtcircuitat, generatorul sau bateria defectuoase – pot duce la scântei și incendii. O altă cauză este supraîncălzirea motorului: nivel insuficient de lichid de răcire, funcționarea defectuoasă a termostatului sau a ventilatorului, dar și defecțiuni ale sistemului de frânare. Etrierele blocate provoacă frecare excesivă, care poate provoca focul unei roți sau al unui disc sau din cauza unor factori externi.

Proprietarii ale căror mașini sunt mistuite de flăcări pot fi despăgubiți de asigurator, în baza unei polițe CASCO, însă doar în anumite condiții. Nu vor fi despăgubiți, spre exemplu, dacă daunele sunt provocate din culpa asiguratului.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.