Liderul formaţiei a spus că menestrelii Bordo Sarkany vin de fiecare dată cu plăcere la Bistriţa şi că acest concert reprezintă o premieră pentru ei, deoarece au mai cântat în biserici, dar niciodată într-o sinagogă.
Evenimentul a fost organizat de Fundaţia ”Societatea de Concerte” în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Cultură şi Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală în cadrul turneului susţinut de Bordo Sarkany (Ordinul de Muzică Medievală ”Dragonul Bordo”) pentru lansarea albumului ”Operencia”.
Atmosfera creată de sunetul cimpoaielor, tobelor şi instrumentelor arhaice a fost completată cu dansurile medievale puse în scenă de grupul Nosa şi trupa Sirius.
Noul material discografic al trupei Bordo Sarkany a fost finalizat în vara acestui an, lansarea oficială având loc pe 7 septembrie în Debrecen (Ungaria).
Menestrelii “Bordo Sarkany” s-au format ca trupă în anul 2010 şi la fiecare concert îşi propun să reînvie cultura muzicală din secolele 11-16, interpretând atât muzică laică (piese maghiare, spaniole, germane, franceze, scoţiene, irlandeze, macedonene, evreieşti) cât şi muzică proprie cu nuanţe medievale. Repertoriul cuprinde în mare parte melodii ale satelor, pline de voie bună, dar şi cântece sacre, toate prezentate în costume adecvate vremii respective, într-un limbaj de circulaţie mondială. Sunt de remarcat costumele şi instrumentele lor, care aduc un plus de spectaculozitate şi autentic.
Formaţia este compusă din Roland Dickmann (lead) – cimpoi medieval, schalmei, blockflote, fluier unguresc, fluier irlandez, percuţii, voce principală, András Bergics – cimpoi medieval, cimpoi unguresc, fluier unguresc, vioară, schalmei, voce, Márió Gál – tobe medievale, percuţii, Ernő Kiss – cister, tambur, László Szlama – cobză, ţiteră, schalmei, voce, Anna Németh – cimpoi unguresc, cimpoi scoţian, vioară.
Adaugă comentariu