Actualitate

”Curățenia de primăvară” la Bistrița, între 18 martie și 18 aprilie

Programul ”Curățenia de primăvară” se desfășoară la Bistrița în perioada 18 martie – 18 aprilie, până înainte de Paște, fiind obligatorie pentru autorităţile administraţiei locale, instituţiile publice, operatorii economici şi persoanele fizice şi juridice care domiciliază, au sediul şi / sau îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului.

Potrivit municipalității, Instituţiilor publice şi persoanelor fizice şi juridice le revin următoarele obligaţii:

a) să întreţină în stare corespunzătoare clădirile pe care le au în proprietate, anexele gospodăreşti, curţile şi împrejmuirile acestora, precum şi instalaţiile aferente acestora, prin efectuarea lucrărilor de reparaţii, amenajări şi a altor lucrări specifice;

b) să asigure curăţarea faţadelor locuinţelor şi a altor construcţii amplasate la frontul străzii, tencuirea şi zugrăvirea acestora, potrivit măsurilor stabilite de consiliile locale;

c) să asigure repararea, spălarea geamurilor şi a vitrinelor, înlocuirea celor sparte, întreţinerea firmelor şi a faţadelor imobilelor pe care le au în proprietate, inclusiv spălarea, curăţarea şi zugrăvirea periodică a acestora;

d) să asigure curăţenia pe terenurile şi locurile de depozitare aflate în proprietate, precum şi pe căile de acces;

e) să asigure curăţenia şi igiena în imobilele şi incintele deţinute sub orice formă, inclusiv prin activităţi de curăţare, dezinsecţie şi deratizare, potrivit normelor stabilite de consiliile locale;

f) să depoziteze corespunzător reziduurile menajere, industriale, agricole, precum şi materialele refolosibile, numai în locurile special amenajate sau autorizate de autorităţile administraţiei publice locale;

g) să menţină curăţenia trotuarelor, a părţii carosabile, a locurilor publice şi a locurilor de parcare pe care le folosesc;

h) să respecte măsurile stabilite de lege şi de reglementările locale pentru asigurarea igienei publice şi curăţeniei în localităţi;

i) să asigure curăţarea mijloacelor de transport şi a utilajelor la intrarea acestora pe drumurile publice;

j) să cureţe şi să întreţină şanţurile, rigolele şi podeţele aferente proprietăţii;

k) să finalizeze construcţiile începute, pe baza autorizaţiilor eliberate de primari, în condiţiile şi în termenele stabilite de acestea;

l) să nu ocupe domeniul public cu vehicule în afara spaţiilor marcate expres de administratorul domeniului public.

    Lucrările interioare şi exterioare la clădirile din centrul istoric se vor realiza cu respectarea prevederilor HCL. Lucrările exterioare de reabilitare termică a locuinţelor se vor face pe bază de autorizaţie de construire eliberată potrivit legii, după caz.

    3 comentarii

    • In sfârșit d nu-l primar sa pună pe cei de la pod jelnei care au curpeni aia ca și in jungla sa i taie și pe marginea drumului către Ghinda sunt boscheți nici șoferii nu văd nimica ce l care are teren cu oile sa curețe marginea drumului ca d nu-l primar pe acolo mergeți către casa fff urat arată unde i spălătoria la pod ii pădure pe Margină ff urat scoateți echipe somați sa curețe ca alor ii terenul sa vedem un pic mai frumos ! Mulțumesc !!

      10
      3
      • Grijă mare că vă deschid ăștia dosar penal pt. ucidere din culpă .În rest ,bună gîndirea dvs

        1
        1
    • Asta da , ( cetatienii să menţină curăţenia trotuarelor, a părţii carosabile, a locurilor publice şi a locurilor de parcare pe care le folosesc;) si sa-si achite taxele la zii , sa nu comenteze si sa laude actuala conducere de partid si de stat. n-ati vrea sa si asfaltam ? sa va facem locuri de parcare ?

      15
      4
    Apasă aici ca să comentezi

    Reguli pentru comentarii. Click aici.