Sănătate

Peste 500 de pacienți au contactat infecții în timp ce erau internați în spitale

Rombat

În spitalele din județul Bistrița-Năsăud, într-un singur an, au contactat infecții intraspitalicești peste 500 de pacienți, potrivit Direcției de Sănătate Publică. Instituția nu are însă date concrete despre cei care au decedat din cauza nosocomialelor.

”Au fost 517 infecții nosocomiale raportate de spitale în 2024, ceea ce nu este foarte mult, este în limitele normale. Comparativ cu anul precedent e cam la fel. Abia acum se intră în normal. În urmă cu 10 ani, dacă managerii raportau infecții nosocomiale, erau demiși și atunci toată lumea evita să le raporteze, încă este o subraportare, dar cumva suntem în normal”, a spus dr. Anca Andrițoiu, directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud în ședința Colegiului Prefectural.

Dr. Andrițiu nu a putut menționa câți pacienți au decedat din cauza infecțiilor nosocomiale: ”În general, când se face analiza mortalității, nu sunt codificate în special infecțiile nosocomiale. Este codificată cauza decesului, dar nu și motivul”.

Întrebată care este procedura de lucru în aceste cazuri, ea a răspuns: ”În spital, se diagnostichează atunci când apare o infecție nosocomială, iar noi avem niște teste de intercomparare. O dată pe trimestru, colegii mei de la Epidemiologie merg și recoltează probe în paralel cu spitalul și verificăm dacă e în regulă sau nu”.

Infecțiile nosocomiale (cunoscute și ca infecții intraspitalicești sau infecții asociate asistenței medicale) sunt infecții care apar în timpul internării într-o unitate medicală, dar care nu erau prezente și nici în perioada de incubație la momentul internării.

Caracteristici principale:
  • Apar după 48 de ore de la internare, la cel puțin 3 zile după externare sau la 30 de zile după o intervenție chirurgicală.
  • Sunt dobândite în spital (sau în alte unități de îngrijire medicală – clinici, azile, centre de dializă etc.), nu în comunitate.
  • Sunt o problemă majoră de sănătate publică din cauza: rezistenței crescute la antibiotice, riscului pentru pacienți cu imunitate scăzută,
Iată câteva exemple frecvente:
  1. Infecții ale tractului urinar – adesea asociate cu utilizarea sondelor urinare.
  2. Pneumonii – în special la pacienți ventilați mecanic (ex. pneumonie asociată ventilatorului).
  3. Infecții ale plăgii operatorii – după intervenții chirurgicale.
  4. Sepsis (infecție sistemică) – de la catetere venoase sau echipamente contaminate.
  5. Infecții cu Clostridium difficile – diaree severă provocată de antibiotice și igienă precară.
Cauzele apariției:
  • Nerespectarea regulilor de igienă (ex. spălarea mâinilor).
  • Suprautilizarea și utilizarea incorectă a antibioticelor.
  • Sterilizarea inadecvată a instrumentarului.
  • Imunodepresia pacienților (bătrâni, oncologici, post-operator).
  • Circulația agenților patogeni rezistenți (ex. MRSA, Acinetobacter, Klebsiella).

5 comentarii

  • Și atunci cu ce se mai laudă Baronul Roșu, cu Spitalul reabilitat, extins, etc. , dar care nu te vindecă, te îmbolnăvește! O rușine, dar cui să-i pese? Asta ați votat, asta aveți: oraș ca un târg, servicii de toate felurile , unul mai scump sau mai prost decât altul, și nepăsarea crasă a autorităților față de aceste lucruri!

    40
    21
    • Nu te ambala prea mult! De ani de zile Clujul e campion absolut pe țară la infecții nosocomiale! Acolo e baronul portocaliu-galben Boc.

      28
      11
    • Dr. Ciomu, cand vei fi bolnav sa nu te duci la Cluj! Du-te la Botosani, la Barlad ori la Targu Jiu ca acolo au directori de spitale lacatusi-mecanici si instalatori. Dar psd-isti!

      17
      21
  • Câtă lipsă de logică în Capul la ciomu. Dacă nu-l are, există o explicație.
    În Cluj sunt zeci de spitale cu zeci de mii de pacienți.
    Deci comparația nu se poate face decât procentual.
    Și apoi comparația nu-i relevantă și nici scuză pentru ”spitaiu” de îmbolnăviri Bistrița.
    Fală goală, traistă ușoară!

    20
    5
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.