Actualitate

Ambasadorul Cehiei: Camera de Comerţ şi companiile, aşteptate la forumul româno-ceh

Ambasadorul Cehiei în România, Jiří Šitler, a avut o întrevedere cu primarul Ovidiu Creţu, care i-a spus că ”Bistriţa se ambiţionează să-şi urmeze traseul european”. Cu această ocazie, Excelenţa Sa a afirmat că ar fi un moment bun atât pentru Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, cât şi pentru companiile din judeţ, să participe în decembrie la un forum româno-ceh.

”Primarul Bistriţei i-a prezentat distinsului său oaspete atât istoria, cât şi caracteristicile actuale ale oraşului nostru – demografie, învăţământ, activităţi economice, viaţa cultural-artistică, atracţii turistice, etc. „Bistriţa este un oraş frumos şi tânăr, care se ambiţionează să-şi urmeze traseul european”, a precizat Ovidiu Creţu”, informează municipalitatea.

Ambasadorul Jiří Šitler a mulţumit pentru modul în care a fost primit în l Bistriţa, a subliniat relaţiile istorice de colaborare dintre cele două ţări şi a menţionat faptul că Republica Cehă este al 13-lea investitor în România prin prezenţa a circa 600 de companii. Prezenţa culturală a Cehiei în România este, de asemenea, foarte vizibilă, de câţiva ani fiind organizate evenimente culturale importante nu numai la Bucureşti, ci şi în diverse regiuni ale ţării.

Excelenţa Sa a mai menţionat faptul că în zilele de 5 şi 6 decembrie a.c. la Bucureşti se va desfăşura un forum româno-ceh la care sunt aşteptate numeroase companii din Republica Cehă. ”Cred că ar fi un moment bun, atât pentru Camera de Comerţ, cât şi pentru companiile din Bistriţa-Năsăud, să participe la acest forum care este dedicat tuturor tipurilor de companii”, a spus ambasadorul Republicii Cehe în România.

Foto: Primăria Bistriţa

Amb 1 Amb2 Amb3

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.